EVENIMENT
Legea privind carantina și izolarea a fost adoptată de Guvern. 550 de pacienți externați printre care și cei simptomatici
În urma deciziei Curții Constituționale a României (CCR) de vineri, 550 de pacienți au solicitat externarea din spital. Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru și Secretarul de Stat, Raed Arafat, au declarat că nu toți pacienții care au ieșit de sub supravegherea cadrelor medicale erau asimptomatici. Există cazuri de terapie intensivă care au părăsit spitalele în urma unei declarații pe proprie răspundere.
Termenii de carantină și izolare au căpătat acum alte forme și definiții. Carantina este egală cu persoanele sănătoase, iar izolarea cu cele infectate cu noul virus.
Principalele declarații ale oficialilor
Ministrul Sănătății transmite că au fost aprobate normele igienico-sanitare de combatere a virusului, iar legea va fi trimisă în Parlament în regim de urgență. Sublinierea pe care acesta o face este că speră ca acest proiect să nu lase loc de interpretare politică.
Raed Arafat afirmă că termenii au fost schimbați pentru a da o mai mare claritate, izolarea putând avea loc la domiciliu în caz de supra-aglomerare, iar carantinarea persoanelor venite din zone de risc este obligatorie. Mai mult, comitetele județene pot cere carantinarea unei zone din țară, dar nu autonom la instituția în cauză, ci prin cererea la organele abilitate.
Prin excepţie, în cazul în care un medic constată transmiterea comunitară, mai ales dacă vine cineva cu o boală neidentificată, atunci acesta poate decide izolarea în unitatea respectivă şi informează Direcţia de Sănătate Publică. Adică el nu trebuie să aştepte ordinul ministrului.
La începutul ședinței de guvern, Ludovic Orban a lansat un nou atac la CCR, susținând că aceasta este „o filială a PSD”
„De la începutul epidemiei orice demers al Guvernului a fost boicotat, îngreunat și în multe momente sabotat de atitudinea unor lideri politici și a unor instituții publice care s-au comportat ca niște filiale ale PSD. La fiecare lovitură noi am avut soluții și acum venim cu soluții. În urma unei decizii a CCR toate amenzile date cu instituțiile cu drept de control au fost anulate, printr-o decizie a CCR ca filială a PSD”, a afirmat Orban.
Argumentul CCR
CCR consideră că textele de lege privind internarea obligatorie şi carantina în timpul epidemiei sunt neconstituţionale, deoarece „sunt lipsite de claritate şi previzibilitate, au un caracter incert şi dificil de anticipat şi nu oferă garanţii privind respectarea unor drepturi şi libertăţi fundamentale”. De asemenea, CCR susţine că instituirea carantinei în România prin OUG reprezintă „o veritabilă privare de libertate şi o restrângere a drepturilor fundamentale”.
Karla Fanea
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






