ACTUALITATE
La cererea ASF, Guvernul RETRAGE proiectul privind plafonarea prețului RCA. Vineri urma să intre în ședința executivului
Vineri, Proiectul de Hotărâre de Guvern de plafonare a prețului RCA, pregătit de ASF pe fondul colapsului Euroins, a fost retras de pe ordinea de zi a ședinței, a informat purtătorul de cuvânt al executivului citat de Alba24.ro.
„În privința proiectului de plafonare a prețului RCA pregătit la propunerea Autorității de Supraveghere Financiară, acesta nu figurează pe ordinea de zi, deoarece a fost retras de ASF”, a spus Dan Cărbunaru.
Citește și Plafonarea tarifelor RCA: Noile prevederi aprobate de Guvern pentru asigurarea auto obligatorie
Daniel Apostol, purtătorul de cuvânt al ASF a confirmat retragerea proiectului, în urma observațiilor venite ”din mai multe părți”.
Acesta a spus că nu știe când va fi repus proiectul în discuția Guvernului.
Intenția de plafonare a prețurilor a nemulțumit reprezentanții companiilor de asigurări, care au transmis că măsura încalcă legislația europeană.
„O astfel de măsură a fost aplicată și în anul 2016, iar atunci mediul concurențial a fost grav afectat și România a intrat în infringement”, au transmis, joi, într-un comunicat de presă, reprezentanții companiilor de asigurări, respectiv UNSAR – Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România, BAAR – Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, și PIAR − Patronatul Industriei Asigurătorilor din România.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






