ACTUALITATE
Klaus Iohannis: Sunt convins că Biserica se va organiza foarte bine în noaptea de Înviere. Restricțiile au fost ridicate
Preşedintele Klaus Iohannis a reamintit, marţi, că în noaptea de Înviere restricţiile de circulaţie vor fi ridicate şi s-a arătat convins că Biserica se va organiza foarte bine având în vedere pandemia de coronavirus.
„Ne mai despart doar câteva zile de cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, un moment în care ne dorim cu toţii să fim alături de familie, de cei dragi sau să celebrăm Învierea Domnului mergând la Biserică.
În noaptea de Înviere, restricţiile de circulaţie vor fi ridicate, astfel încât toţi cei care vor să participe la slujbele religioase să o poată face fără alte impedimente.
Sunt convins că Biserica se va organiza foarte bine, am văzut acest lucru şi duminica aceasta, de Florii, astfel încât să fie evitate aglomeraţiile, să se respecte distanţarea fizică şi să nu se expună nimeni unor riscuri inutile.
Dragi români, haideţi să fim parte a acestui efort şi în noaptea de Înviere!”, a spus şeful statului, într-o conferinţă de presă, la Palatul Cotroceni.
Iohannis: Vă invit pe toți să vă vaccinați
Președintele a precizat că vaccinarea este singura soluție pentru a ieși din pandemie și i-a invitat pe toți românii să se vaccineze.
Sursa: Agerpres
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






