ADMINISTRAȚIE
Rețea de gaz metan în comuna Geaca. Primar: „400 de gospodării vor beneficia de gaz”. Ce se întâmplă cu restul satelor
Comuna Geaca face un pas important spre modernizare. Contractul de finanțare pentru introducerea rețelei de gaz metan în satele Geaca, Legii și Lacu a fost semnat marți, iar în perioada următoare administrația locală va demara procedurile pentru scoaterea la licitație și execuția lucrărilor.
Proiectul este finanțat prin Programul Național „Anghel Saligny” și are o valoare totală de 13,5 milioane de lei.
26 de kilometri de conductă, finanțați prin Anghel Saligny
Proiectul prevede realizarea a aproximativ 26 de kilometri de conductă de gaz metan, investiția fiind susținută în mare parte din fonduri guvernamentale. Contribuția comunei Geaca este de aproximativ 1 milion de lei, sumă asigurată din bugetul local.
Primarul comunei Geaca, Daniel Cheța (PSD), a explicat că proiectul a fost întocmit în mandatul fostei conduceri, iar satele incluse în documentația inițială au fost Geaca, Legii și Lacu.
„Comuna Geaca e formată din șase sate și într-un sat există gaz metan, în satul Sucutard, din satul respectiv se va face acum extindere. În satele Geaca, Legii și Lacul, în momentul acesta”, a precizat edilul pentru Cluj24.
Când vor beneficia restul satelor
Un aspect sensibil al proiectului îl reprezintă traseul conductei de gaz. Potrivit primarului, decizia nu a fost discutată cu membrii Consiliului Local, deși acesta făcea parte din consiliu la acel moment.
După preluarea mandatului, actualul primar a încercat să modifice traseul conductei astfel încât gazul să ajungă și în satele Chiriș și Puini, cel puțin pe străzile principale, precum și pe unele străzi adiacente din satul Geaca, pentru a facilita ulterior extinderi viitoare. Din păcate, acest lucru nu s-a putut realiza.
„Am avut oarecum și niște plângeri legate de asta, referitor la traseu, de ce se duce acolo și nu vine aici, am încercat, dar nu poți să îi împaci pe toți.
În final vor fi toate. Noi sperăm să mai apară oportunități, să vină finanțări, să putem aplica și să extindem pentru a ajunge la toată lumea”, a explicat edilul.
Modificările au fost posibile doar în interiorul satelor cuprinse în titlul proiectului.
Ajustările făcute: Legii, Geaca și extinderea în Lacu
Administrația locală a reușit totuși să facă unele ajustări ale traseului inițial. În satul Legii s-a renunțat la introducerea conductei pe strada care duce spre Mănăstire, decizie luată în urma unei discuții cu preotul și cu acordul acestuia.
În satul Geaca, s-a renunțat la strada După Lac, înspre șes, unde introducerea gazului nu era posibilă din cauza magistralei existente și a lipsei avizelor necesare.
„Cei care vor beneficia sunt încântați, iar cei care deocamdată nu, așteaptă”, a precizat primarul.
Ca urmare a acestor modificări și a faptului că satul Lacu era inclus în titlul proiectului, a fost posibilă extinderea conductei și în acest sat, însă doar pe strada principală.
Aproximativ 400 de gospodării, în prima fază
Potrivit estimărilor administrației locale, aproximativ 400 de persoane sau gospodării vor beneficia, în primă fază, de racordarea la rețeaua de gaz metan.
„Nu știm exact câte branșamente vor fi incluse din această sumă, dar putem spune că vor fi aproximativ 400 de branșamente”, a declarat Daniel Cheța.
„E din ce în ce mai greu cu lemnele”
Introducerea gazului metan este așteptată cu interes de locuitorii comunei, mai ales în contextul în care costurile cu lemnele de foc au crescut semnificativ.
„Locuitorii abia așteaptă, pentru că sunt mulți care se descurcă din ce în ce mai greu cu lemnele. Sunt scumpe și nu au cu cine, în special cei care sunt singuri. Sunt mai sunt mulți care au venit și și-au cumpărat locuințe în comună și își doresc acest lucru”, a explicat primarul.
În comună s-au mutat persoane din Cluj-Napoca, Apahida și din alte localități, care și-au cumpărat locuințe și își doresc acces la utilități moderne.
„O să ne ajute pentru dezvoltarea comunei și o să crească cred prețurile în zonă la locuințe, la terenuri”, a mai spus edilul.
„Voi duce toate proiectele la bun sfârșit”
Primarul comunei Geaca subliniază că și-a asumat continuarea tuturor proiectelor moștenite, indiferent de stadiul în care se aflau.
„De când am ajuns în funcția de primar, mi-am asumat că voi duce proiectele găsite la bun sfârșit și că, împreună cu colegii mei și cu membrii Consiliului Local, voi încerca să aplic pentru alte proiecte”, a transmis acesta.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






