EVENIMENT
Klaus Iohannis: Este posibil ca la un moment dat să existe o ÎNCURAJARE pentru cei care s-au VACCINAT
Președintele Klaus Iohannis a declarat marți că, atunci când dozele de vaccin vor fi suficiente, este posibil să existe „o încurajare” pentru cei care s-au vaccinat.
„Încurajarea vaccinării poate să meargă până acolo unde persoanele vaccinate vor putea să beneficieze de un access mai facil în anumite zone și persoanele nevaccinate să beneficieze și ele de anumite măsuri.
Până acum, am avut relative puține doze de vaccin și a fost nevoie de o programare strictă și pe categorii. Într-un viitor previzibil, cam la sfârșitul lui mai sau în iunie, vom avea suficiente doze pentru oricine dorește să se vaccineze și atunci cu siguranță va apărea întrebarea dacă oricine se poate vaccina, atunci cei care se vaccinează, înțeleg nevoia acestei campanii naționale, trebuie să simtă acest lucru și prin anumite măsuri adminsitrative.
Deci este foarte posibil ca, la un moment dat, repet atunci când vor fi suficiente doze disponibile pentru oricine, să existe o încurajare pentru cei care s-au vaccinat”, a declarat marți președintele Klaus Iohannis.
Guvernul pregătește o campanie și vor fi implicați și artiști
Acesta a spus că autoritățile vor deschide noi posibilități de vaccinare, centrele de vaccinare vor fi tot mai accesibile, iar treptat se va renunța la programări.
„Guvernul pregătește o campanie amplă și da, vor fi implicați și artiști, și sportivi, și politicieni. Este nevoie evident de o acțiune foarte amplă de conștientizare și vom face aceste lucruri”, a mai spus Iohannis.
Sursa: Mediafax
Foto: Facebook
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






