Connect with us

EVENIMENT

Jandarm aflat în timpul liber, scandal la UNTOLD cu un agent de pază

Publicat


untold4

Duminică dimineață, în jurul orei 03:00, în incinta Cluj Arena a avut loc o altercație verbală între un participant la festivalul UNTOLD și un agent de pază, iar ulterior participantul la festival a fost scos în afara Arenei, de către agenții de pază.

Potrivit IPJ Cluj, imediat după producerea evenimentului, s-au efectuat verificări, în urma cărora a reieșit faptul că participantul la festival este un jandarm, aflat în timpul liber.

”Având în vedere acest aspect, conducerea Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj a dispus verificări, pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul.

Plângere la Poliție

De asemenea, precizăm faptul că, în cursul acestei zile, jandarmul, aflat în timpul liber, a depus plângere prealabilă, cu privire la acest incident, la IPJ Cluj.

Facem precizarea că, în spațiul public, au fost difuzate imagini cu o altă altercație, din interiorul festivalului, pentru care, deja, la nivelul IPJ Cluj au fost demarate verificări din oficiu.

Foarte important de menționat este faptul că sunt două incidente distincte”, au precizat polițiștii.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate