Izolare sau lipsa celor 7 ani de acasă? Două incidente petrecute într-un tramvai din Cluj au strânit dezbateri aprinse

Un clujean a relatat recent, pe platforma Reddit, două experiențe din tramvai care au generat un val de discuții online despre educație și efectul tehnologiei asupra comportamentului tinerilor.

Cele două incidente, petrecute înainte de sărbători, au scos la lumină o serie de întrebări legate de respectul pentru vârstnici a noilor generații și asupra celor șapte ani de acasă.

Strigăte de ajutor ignorate

În primul caz relatat pe Reddit, internautul descrie cum, la 6:30 dimineața, a auzit strigăte disperate de ajutor din capătul tramvaiului. O bătrânică încerca să urce, dar nimeni nu a reacționat, nici măcar un adolescent aflat foarte aproape de ea. Utilizatorul a intervenit, dar l-a mustrat pe tânăr pentru lipsa de reacție, primind în schimb doar o privire disprețuitoare.

„Hello reddit! (Pățania s-a întâmplat înainte de sărbători) În ultimele două zile am întâmpinat 2 situații foarte stranii care pur și simplu m-au șocat, neîntâmpinând astfel de situații până acum.

Ora 6 jumate dimineața, intru în tramvai să plec la muncă, și mă poziționez la jumătatea lui. Deodată aud ca din gură de șarpe: „Ajutor! Ajutor! Ajutați-mă, vă rog!” Mă uit direct spre capătul tramvaiului de unde vine zgomotul, aștept o secundă, să văd dacă cei 2 adolescenți prin clasa 8-a sau 9-a sar în ajutor. Bineînțeles că nu, băiatul nici măcar nu s-a uitat în spate la el să vadă ce se întâmplă (strigatul venea de la 1 m de el). Așa că alerg și o ajut pe bătrânica care nu putea urca. Mă întorc 180° și îl mustrez pe respectivul: „Moare lumea lângă tine și tu nu reacționezi deloc.” Răspunsul lui: se uită urât la mine, își scoate căștile din buzunar și gata, se închide în lumea lui”, a arătat acesta.

Lipsa reacției: indiferență sau o problemă mai profundă?

Al doilea incident a avut loc tot în tramvai, în drum spre casă. O femeie în vârstă i-a cerut unui băiat să îi cedeze locul, invocând că a avut o zi lungă petrecută în picioare. Tânărul a ignorat complet cererea, stârnind dezbateri despre cei șapte ani de-acasă și respectul pentru vârstnici.

„Plec spre casă de data aceasta, tot cu tramvaiul, 4 doamne la vreo 70 în fața mea, 3 prind loc, a 4-a ba. Tanti din picioare îl roagă pe un băiat de vreo 14 ani să îi cedeze locul, deoarece aceasta a stat în picioare toată ziua. Băiatul se uită la ele, ele la nimic. Bineînțeles, doamnele au început cu poveștile de cei 7 ani de-acasă și așa mai departe.

Dacă trăiești într-o societate, trebuie să ai minimul de bun simț și educație. E o regulă nescrisă, cred, să ajuți pe cei în nevoie, deoarece la rândul tău ai vrea să se întâmple la fel.

Tehnologia ne duce tot mai adânc pe prăpastie, nicidecum spre lumină din păcate. Voi ce părere aveți?”, a mai arătat utilizatorul platformei de socializare.

Păreri împărțite, în mediul online

Povestea a atras sute de reacții pe Reddit. Unele comentarii au susținut că lipsa de empatie este legată de un individualism exacerbat, în timp ce altele au sugerat că tinerii au fost mereu necopți la minte, dar educația și exemplul personal pot face diferența.

În ceea ce privește rolul tehnologiei, utilizatorii au fost divizați. Unii au susținut că izolarea produsă de căști, telefoane și alte gadgeturi contribuie la neglijarea realității din jur. Alții au considerat că nu tehnologia este problema, ci educația și valorile insuflate acasă.

O altă parte a comunității a ridicat problema generațiilor mai în vârstă, subliniind că lipsa de respect și nesimțirea nu sunt exclusive tinerilor.. Redăm câteva dintre reacțiile internauților:

• „Cred că ține de fiecare dacă cedează cuiva locul sau nu, aia ține de bun simt și de circumstanțe. Uneori eu nu pot ceda locul pentru că mă simt rău și de aia mă așez. De asemenea, există mulți vârstnici care se așează la locul de la margine în autobuz și își pun sacoșele pe celălalt loc. Ce legatură are tehnologia cu ce zici tu? Sau zici de tinerii din ziua de azi fluturând pumnul spre cer?”;
• „La punctul 1 așa sunt majoritatea tinerilor de astăzi, în lumea lor, nu prea percutează realitatea înconjurăatoare. La punctul 2, mai lasă-mă cu mosnegii ăștia entitled. Că nu murea baba aia 3 stații dacă stătea în picioare”;
• „Dacă acum 30 ani când era sărăcie lumea mai era empatică, mai ales în aceeași suferințe, o dată cu creșterea nivelului de trai individualism a crescut (nu că am fi fost o nație unită, dar s-a agravat) și mai mult până la un instinct animalic”;

„Dacă toți am face la fel am fi ca animalele”

• „Ce nu înțeleg majoritatea e că dacă toți am face la fel am fi ca animalele și am ajunge la extincție. Acum o lună mă gândeam că binele în lume e făcut de cei cu bani ce pot influența multe, dar și la nivelul tău poți face destule cu timpul și brațele tale. Lucrurile stau mai rău de cât ai prezentat, nu e de mirare că țara e cum e”.
• Eu cred ca tu doar acum observi anumite chestii în jurul tau. În realitate cam așa a fost mereu. Ai făcut rău că ai mustrat copilul, are mai multe șanse să ajute pe viitor pt că a văzut un exemplu decât pt că acel exemplu l-a mustrat. La faza cu locurile pe scaun? Mai existau locuri goale în tramvai dar nu lângă celelalte doamne? Mai erau alți pretendenți care ar fi putut ceda locul, poate chiar tu? Și până la urma ce a făcut doamna aia toata ziua în picioare încât să îi zica asta ca să îl arda la sentiment pe copil? A prășit, a dat la animale prin curte, cum au făcut bunicii mei până au murit? Nu prea cred…”;

„Ține de cei șapte ani de acasă”

• „Ține de educație. Cei 7 ani de acasă. L-am învățat pe fiul nostru de 3 ani să ceară jucăriile și nu să le smulgă din mâna altor copii, precum și alte chestii banale de bun simț, să își aranjeze jucăriile înapoi după ce se joacă cu ele, să arunce mizeria la gunoi, etc. Pe alți copii de vârsta lui sau chiar și mai mari îi lasă în spate din punct de vedere al educației minime. Dacă la anii ăștia e așa mare prăpastia, în anii 20-30 ai vieții lui îți dai seama ce diferențe vor fi la comportament…”.

Postarea a generat o dezbatere mai largă despre empatie și bun simț și subliniază o concluzie amară: schimbarea nu vine de la tehnologie, ci de la fiecare dintre noi.