ACTUALITATE
IREAL: Soarta caprelor negre din Parcul Național Munții Rodnei depinde de un profesor universitar care le împușcă

Politicianul Mihai Goțiu trage un semnal de alarmă pe pagina sa de socializare vis-a-vis de soarta caprelor negre din Munții Rodnei.
„Mi-e absolut imposibil să înțeleg motivația împușcării (vânării) caprelor negre ori a ciocârliilor. Nu atacă oameni și nu distrug culturi agricole – pretexte pe care le auzim din partea celor care vor să transforme urșii în trofee pe pereții și podelele caselor lor de vacanță. Am depus propuneri legislative salvarea lor (includerea pe lista speciilor protejate), dar, după ce au trecut de Senat, acestea sunt blocate la Comisia pentru Mediu a Camerei Deputaților, unde influența vânătorilor s-a dovedit, până acum, imbatabilă.
În timpul dezbaterilor legilor (pentru protecția caprei negre, respectiv a ciocârliei de câmp) în Comisia pentru Ape, păduri, pescuit și fond cinegetic din Senat, am auzit ”argumentul” care m-a lăsat perplex despre cât de ”sportivă” ar fi vânătoarea de capre negre. Ce o fi ”sportiv” în a pândi și împușca un animal fără apărare pe crestele munților vă las pe voi să apreciați.
„În stânga, cu pușca în mână și tare mândru de isprava lui ”sportivă”, e Ioan Păcurar, cadru universitar la USAMV Cluj”
Tot în timpul dezbaterilor, am afirmat, însă, public, un lucru: nu de puține ori filmările și fotografiile făcute în timpul partidelor de vânătoare (și a chermezelor cu care se încheie) sunt utilizate, ulterior, pentru a influența deciziile participanților (de multe ori politicieni, dar nu doar politicieni).
Fotografia asta a fost făcută publică, în noiembrie 2019, pe propria pagină de Facebook, de Pavel Sângeorzan, deținătorul unei (foste) cariere de marmură în Parcul Național Munții Rodnei. E cel din dreapta, cu pălărie pe cap. În stânga, cu pușca în mână și tare mândru de isprava lui ”sportivă”, e Ioan Păcurar, cadru universitar la USAMV Cluj și președintele Consiliului Științific al Parcului Național Munții Rodnei.
Adică o persoană de a cărui decizie și semnătură atârna avizul ciuntirii parcului național, pentru ca Pavel Sângeorzan să-și poată continua și, atenție, EXTINDE exploatarea de marmură. Și asta în condițiile în care cariera de marmură nu se află doar în parcul național, ci și în rețeaua europeană de situri Natura 2000.
Aproape 40 de hectare de pădure vor fi făcute rumeguș și praf și pulbere la propriu, dacă propunerea de hotărâre aflată azi pe ordinea de zi a Guvernului va fi adoptată. Cu un impact de mediu devastator – poluare fonică de la explozii și camioane grele, praf, posibile poluări accidentale cu combustibili, schimbare a microclimatului și a rețelei hidrografice, bulversarea traseelor diferitelor specii etc. – pe o suprafață de aproape zece ori mai mare decât cea a carierei propriu-zise. Afirmația că habitatele și ecosistemele protejate prin instituirea regimului de sit Natura 2000 nu vor fi afectate e, pur și simplu, hazardată.
„Forul pe care îl conduce și îl reprezintă a luat decizii favorabile pentru hăcuirea parcului național”
Au fost influențate deciziile președintelui Consiliului Științific al Parcului Național Munții Rodnei de publicarea acestei fotografii de către afacerist? Mai are Pavel Sângeorzan și alte imagini/filmări cu Ioan Păcurar la vânat de capre negre? Habar nu am. Ulterior publicării fotografiei, Ioan Păcurar a afirmat că întâlnirea cu Pavel Sângeorzan la vânătoare de capre negre prin Vrancea a fost întâmplătoare și că acesta i-ar fi solicitat ”să se tragă în chip” împreună.
Dar e un fapt că forul pe care îl conduce și îl reprezintă (Consiliul Științific) a luat decizii favorabile pentru hăcuirea parcului național și pentru extinderea carierei de marmură. Într-un interviu ulterior publicării fotografiei, Ioan Păcurar vedea ca fiind aproape normală decizia favorabilă dinamitei și drujbelor, în detrimentul naturii (interviul aici: https://timponline.ro/o-fotografie-cat-o-mie-de-cuvinte-ce-are-totusi-de-spus-presedintele-consiliului-stiintific-al-pn-muntii-rodnei/).
De asemenea e fapt, dar e și lege, că scopul parcurilor naționale e protecția și CONSERVAREA naturii. Incluzând și caprele negre. Iar mie mi-e greu să am încredere că o persoană care e pasionată de vânarea lor e potrivită pentru a conduce un for științific responsabil cu protecția. Pentru protecția lui ”homo drujbatus”, ”homo dinamitus”, ”homo afaceristus” ori a nepieritoarei specii ”homo coruptus” sunt alte funcții și instituții.
Acum, spuneți și voi, credeți că o persoană degrabă pușcătoare de capre negre poate să protejeze natura și biodiversitatea?
PS: Mai multe detalii despre ciuntirea Parcului Național Munții Rodnei aici: https://www.facebook.com/gotiu.mihai/posts/3935930523120404”, se arată pe pagina de Facebook a politicianului.
Foto: Facebook Mihai Goțiu
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger


Nelu Varga, finanțatorul CFR Cluj, atât de absent din peisaj în ultima vreme, exclude faptul ca Louis Munteanu să ajungă la FCSB și amenință campioana în perspectiva sezonului viitor.
Varga, aflat în aceste zile la Dubai cu afaceri, caută o modalitate de a fi miercuri alături de echipa lui la finala Cupei României de la Arad.
Nelu Varga (finanțator CFR Cluj): Louis Munteanu la FCSB? NICIODATĂ
Omul de afaceri a avut un mesaj de forță pentru elevii lui Dan Petrescu, dar a transmis prin intermediul GSP și un mesaj războinic pentru Gigi Becali și FCSB în perspectiva sezonului viitor.
„Mă chinui să fac rost de bilete ca să vin direct la Arad, pentru finala Cupei României. Emoții ai, ca la orice meci, mai ales la o finală. Un astfel de meci se câștigă, nu se joacă! Trebuie să câștigi tactic, există o singură variantă, să învingi adversarul, nu ai un al doilea meci.
Am convingerea că ai mei vor fi pregătiți să câștige finala Cupei. Am vorbit și cu Cristi Balaj să le facă o primă băieților, 150-200.000 de euro, de echipă. Pentru ei, să-și împartă. Ar trebui să vină 5-7.000 de euro de persoană, sunt bani buni!
Nu e vorba de bani, ci de trofeu, de succes, de calificarea în Europa. De a fi în top. Dan Petrescu are capacitatea de a-i motiva și de a-i face să înțeleagă asta”, a spus Nelu Varga.
Gigi Becali a transmis că-l vrea pe Louis Munteanu, subiect care îl enervează la culme pe conducătorul clujenilor. Ridică tonul atunci când este abordată această discuție.
„Poate nu-l dau pe Munteanu în această vară”
„Louis Munteanu la FCSB? Niciodată, în veci! Hai să terminăm cu acest subiect, e gratuit. M-a sunat și Gigi Becali, că a auzit el în ziar… Ce a auzit?! Că dă el 6 sau 7 milioane de euro. OK, suntem prieteni, dar pe Louis Munteanu nu-l vând în România, gata!
El poate pleca doar în străinătate pe 18 milioane de euro plus 20 la sută procente la o vânzare ulterioară. Fără discuții, fără negocieri. Aaa, poate suma va crește. Am prea multe oferte din străinătate, ca să vorbesc acum de cele din România. Și nu cred să nu primim o sumă uriașă pentru Louis. Păi, 6-7 milioane de euro am cheltuit eu cu el…
Și mai e ceva: poate nu-l dau pe Munteanu în această vară! Dacă ne calificăm în Europa și nu găsesc altul mai bun, nu-l cedez acum, în vară. Avem cinci ani contract cu el, este tânăr, fraged, va crește și mai mult. A dat multe goluri și aici, și la națională, va crește bine de tot”, a mai spus patronul „feroviarilor”.
Nelu Varga, mesaj pentru ceea ce va urma în campionat: „FCSB o să aibă o surpriză mare de tot. Nici nu mă uit la meciurile lor. Doar ce citesc. Îi felicit pe cei de la FCSB, bravo lor, au demonstrat că sunt cei mai buni în acest campionat. Dar la anul, credeți-mă, vă spun din suflet, n-o să mai fie la fel!
O să aibă o competitoare supertare în CFR Cluj. O să aibă o surpriză mare de tot, ascultați-mă pe mine!”, a încheiat Nelu Varga.
ADMINISTRAȚIE
Ce se mai aude de parkingul subteran anunțat în Piața Cipariu. Emil Boc: Suntem într-o fază avansată de discuție

Primarul Emil Boc a anunțat că proiectul de construire a unui parking subteran în Piața Timotei Cipariu se află într-o etapă avansată de discuții.
Potrivit edilului, municipalitatea se află în „discuții avansate” pentru obținerea acordului și colaborarea cu Biserica Greco-Catolică, dat fiind amplasamentul în vecinătatea Catedralei.
„Noi am dori să facem în subteran un parking, sper că vom găsi înțelegere și dialog și o soluție finală, până la urmă, cu Biserica Greco-Catolică, pentru nu este un proiect ușor, este destul de dificil din punct de vedere tehnic. Suntem într-o fază avansată de discuție și planul nostru este ca acolo să facem un parking subteran. Vom vedea exact cum se vor finaliza discuțiile tehnice și discuțiile bazate pe dialog cu biserica grec-catolică”, a declarat primarul Emil Boc, la Ziua Live.
Zona centrală din Piața Timotei Cipariu, una dintre cele mai tranzitate și vizibile din Cluj-Napoca, a rămas printre puținele din centrul orașului care nu au trecut printr-un proces de modernizare în ultimii ani. Alături de Piața Mihai Viteazul și Piața Avram Iancu, este una dintre ultimele piețe importante care nu au beneficiat de reamenajări urbane recente, deși planurile există de ceva timp.
Un proiect anunțat încă din 2021
Ideea construirii unui parking subteran în Piața Cipariu a fost lansată oficial în 2020, când Primăria Cluj-Napoca a supus consultării publice Planul Urbanistic Zonal (PUZ) pentru reamenajarea zonei. Proiectul propunea un parking subteran pe trei niveluri, cu o suprafață de aproximativ 3.300 de metri pătrați.
Pe lângă parcarea subterană, planul include și reabilitarea spațiului public adiacent Catedralei Greco-Catolice, prin amenajarea de piste de biciclete, o piațetă la sud de strada Posada, iluminat public cu LED și mobilier urban modern dotat cu prize USB.
PUZ-ul, întocmit de arhitecta Andreea Gabriela Vasilca de la Spiri Com SRL, a fost în consultare publică în perioada 31 decembrie 2020 – 14 ianuarie 2021.
FOTO: Arhivă
EVENIMENT
Institutul Oncologic Cluj beneficiază de un PROIECT cofinanțat din fonduri europene. Valoarea lui depășește 100 de milioane lei

Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” din Cluj-Napoca beneficiază de o finanțare nerambursabilă pentru implementarea proiectului „Extindere, modernizare și reabilitare bloc operator, anestezie și terapie intensivă, corp administrativ – anatomie patologică și corp – policlinică”. Valoarea acestuia depășește 100 de milioane lei.
Proiectul este finanțat prin Programul Sănătate.
Institutul Oncologic Cluj beneficiază de un PROIECT cofinanțat din fonduri europene. Valoarea lui depășește 100 de milioane lei
Obiectivul general al proiectului îl reprezintă dezvoltarea capacităților de asigurare a serviciilor medicale în regim public pentru pacienții Institutului Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” (IOCN), prin modernizarea, extinderea și dotarea infrastructurii medicale existente, în termen de 38 de luni de la semnarea contractului de finanțare. Institutul reprezintă un pilon esențial al tratamentului oncologic din România, deservind o regiune extinsă.
Obiectivele proiectului:
– Extindere, modernizare și reabilitare bloc operator, anestezie și terapie intensivă, în vederea asigurării accesului la servicii medicale de calitate, precum și asigurarea creșterii capacității de diagnostic si tratament, în termen de 38 de luni de la semnarea contractului de finanțare numărul de cazuri depistate prin screening și număr de cazuri diagnosticate pozitiv, tratate.
– Extindere, modernizare și reabilitare corp administrativ anatomie patologică și corp policlinică, în vederea asigurării accesului la servicii medicale de calitate, precum și asigurarea creșterii capacității de diagnostic si tratament, în termen de 38 de luni de la semnarea contractului de finanțare.
Valoarea totală a proiectului: 104.020.079,95 lei.
Valoarea eligibilă nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională: 88.417.067,96 lei.
Valoare eligibilă nerambursabilă Buget de Stat: 13.522.610,38 lei.
EVENIMENT
FOTO. Pieton lovit de un camion în Cluj-Napoca. Bărbatul, rănit grav, a fost transportat la spital

Un grav accident de circulație a avut loc în urmă cu puțin timp în Cluj-Napoca.
Un bărbat în vârstă de aproximativ 70 de ani a fost lovit de un camion.
Pieton lovit de un camion la Cluj-Napoca
Un echipaj al ISU Cluj s-a deplasat de urgență la locul accidentului. Bărbatul a fost lovit de camion la intersecția străzilor Albac și Liviu Rebreanu din cartierul Gheorgheni.
Bărbatul este rănit grav și va fi transportat la spital. Acesta era conștient și cooperant.
ATENȚIE! Imagine care vă poate afecta emoțional.
UPDATE
La misiune au luat parte o autospecială cu modul de descarcerare și a o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă.
UPDATE 1
Victima avea leziuni grave la uan picior.
Revenim cu amănunte.