Aberații de România
Iosif Pop: Încercăm să obţinem soluţii pentru ca la fotovoltaice să poată ajunge toată lumea. Criza energetică
Problema creşterii continue a preţului la energia electrică în România a devenit o problemă serioasă pentru toţi consumatorii, iar Consiliul Civic Local Cluj încearcă să găsească o serie de soluţii, care să fie înaintate celor implicaţi în chestiune. Problema preţului la energie va fi analizată joi, într-o dezbatere publică.
Soluţii pentru ca la fotovoltaice să poată ajunge toată lumea
Iosif Pop, fondator al Consiliului Civic Local Cluj şi fondator al Băncii Transilvania a declarat pentru Cluj24, că, de exemplu, panourile fotovoltaice ar fi o soluţie, însă la acestea trebuie să ajungă şi cei cu bani puţini, nu doar cei bogaţi.
„Încercăm să obţinem cele mai bune soluţii pentru ca la fotovoltaice să poată ajunge toată lumea, inclusiv la finanţare, pentru că cei cu bani mulţi oricum ajung, dar cei cu bani puţini nici nu ştiu cum să ajungă, nici nu cunosc consultanţi, nici nu au acces la finanţare. Atunci, am încercat să-i chemăm pe toţi la o audiere pubică. Adică, şi pe producătorii de energi electrică, şi pe reglementatori -ANRE, parlamentari, ministrul Energiei, dacă vrea să răspundă sau să-şi trimită un om. Dar şi pe cei care importă panouri fotovoltaice şi pe cei care ar putea să le producă sau pe cei care le fac proiectele şi le instalează, şi pe cetăţenii de rând, care sunt interesaţi să-şi asigure energie ieftină. Deci, toată lumea ar fi interesată, toţi cei care sunt actori implicaţi”, a precizat Iosif Pop.
Citește și Când începe Casa Verde Fotovoltaice 2024: Contribuția persoanelor fizice va fi mai mare, dar crește și finanțarea de la stat
El a adăugat că experţii vor formula o serie de concluzii, „pentru Parlament, pentru Ministerul Energiei sau pentru ANRE sau pentru electricile care furnizeză. E o paletă foarte extinsă a destinaţiilor acestor concluzii”.
Chemare la acţiune
Consiliul Civic Local Cluj a lansat şi o „chemare la acţiune”, în care explică situaţia existentă în domeniul energiei.
„CHEMARE LA ACTIUNE,
In ultimii 3 ani se inregistreza o crestere accentuata a pretului energiei electrice concomitant cu scaderea drastica a puterii de cumparare.
Numai in perioada octombrie 2020-octombrie 2021,pretul energiei electrice a crescut de peste 3.65 ori,de la 41 euro/MWh la 194 euro/MWh,potrivit datelor publice. Pretul energiei electrice din Romania este dependent,in buna masura si de pretul energiei electrice din import; productia de energie electrica din Romania nu acopera cererea, fiind necesare noi surse de productie a energiei electrice.
Piata de energie electrica din Romania este cuplata inclusiv cu Germania, diferentele de pret inregistrate fiind date de capacitatile reduse de interconectare transfrontaliere (o crestere a pretului energiei electrice din Germania determina o crestere a pretului si in Romania).
Incepand cu anul 2023, pretul energiei electrice se stabilizat in jurul valorii de 80 euro/MWh, o crestere de peste 80% fata de octombrie 2020.
Energia luminii solare,procesata prin montarea de panouri fotovoltaice si convertita in energie electrica permite accesul consumatorilor la o energie electrica nepoluanta si obtinuta cu costuri mult mai reduse.
Investitiile initiale pentru instalarea panourilor fotovoltaice si convertoarelor sunt importante si au o durata de recuperare intre 5 si 8 ani,motiv pentru care Statul Roman a alocat fonduri nerambursabile prin progrmul “Casa Verde Fotovoltaice”,program demarat greu si cu multe poticneli in aplicarea lui.
Totusi,România avea la jumătatea anului trecut 77.638 de prosumatori(autoproducatori de energie electrica)-cu o capacitate totală instalată de 973 MWh- față de numai 303 înregistrați în 2019, iar la nivel național sunt în derulare peste 1000 de proiecte pe această piață. De asemenea, datele din piață arată că în ultimele trei luni din 2023 a existat o creștere de 28% în cererile de instalare a panourilor solare comparativ cu aceeași perioadă din 2022. După suspendarea programului Casa Verde Fotovoltaice, Asociaţia micilor producători de energie electrică din România spunea chiar că statul român, ANRE şi furnizorii de energie nu pot face faţă ritmului în care numărul prosumatorilor din România a crescut în ultima perioadă.
Miercuri, 22 noiembrie 2023, s-a redeschids o nouă sesiune prin care se vor valida potențialii instalatori pentru programul “Casa Verde Fotovoltaice”, program care a fost blocat în urma unei decizii a Curții de Apel Oradea.
În actualul context, reprezentanții ANRE au transmis recent că ar fi potrivită impunerea unei limite la montarea panourilor fotovoltaice de către prosumatori dar si alte conditionalitati privind accesul facil la resursele tehnice si banesti,mai ales pentru cetatenii cu putere financiara redusa.
Consiliul Civic Local Cluj-Napoca,impreuna cu Liga Apararii Drepturilor Omului Cluj,a analizat si constatat o paleta extinsa de probleme ce se cer dezbatute,reglementate si aplicate pe acest domeniu al energiei fotovoltaice,intre care:
-o legislatie care nu sustine suficient investitiile in energia verde,
-o pregatire insuficienta a sistemului energetic national pentru a prelua excedentul de energie din perioadele de varf si de armonizare a lui,
-o competitie neloiala intre producatorii interni si importatori,
-o crestere constanta a nivelului accizelor si taxelor aplicate de catre stat si companiile cu capital de stat sau strain,
-o birocratie stufoasa si birocratica pe tot lantul de organisme de reglementare si autorizare,
-lipsa unor criterii clare de eligibilitate pentru accesul la finantarea neramburabila si la informatii relevante pentru cei care nu pot apela la consultanti,
-clarificarea insuficienta a atributiilor si rolurilor administratiilor locale.
Consiliul Civic a luat decizia organizarii AUDIERII PUBLICE cu toti cei implicati si interesati in aria vasta a producerii energiei electrice,pentru a asculta si gasi cele mai potrivite solutii,in folosul tuturor celor implicati.
Formularu DEPOZITIEI SCRISE ridica un set de intrebari acute,la care se asteapta raspunsuri si solutii ce pot fi sustinute verbal in fata COMISIEI DE EXPERTI ori predate spre analiza si elaborarea RAPORTULUI expertilor.
Durata alocata sustinerii verbale este de 3 minute,in ordinea sosirii la secretariat a depozitiilor expediate pe mail.
Depozitiile scrise vor fi transmise pe mail,la adresa:consiliulcivic@gmail.com pana cel mai tarziu la data de 15.02.2024.
Audierea publica va avea loc la Cluj-Napoca,in data de 29.02.2024,incepand cu ora 11,00,in Sala de sticla din Primaria Cluj-Napoca”, se arată în documentul Consiliului Civic Local Cluj.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






