EVENIMENT
INTERVIU VIDEO/ Radu Molnar (USRPLUS): Trebuie să readucem Parlamentul acolo unde îi este locul și anume un for care reprezintă oamenii (PE)
Candidatul USRPLUS Cluj, Radu Molnar, ocupă locul trei pe lista pentru Camera Deputaților. IT-ist de profesie, acesta consideră că un parlamentar trebuie să reprezinte fiecare om din circumscripția lui care îi dă votul și chiar și pe cei care nu l-au votat. Molnar va susține în Parlament proiecte de digitalizare, utile în perioada pandemiei, și crede că prioritatea alegerilor este intrarea alianței USRPLUS la guvernare.
Radu Molnar a acordat un interviu pentru Cluj24.ro.
E nevoie de implicare activă, nu vine nimeni să se salveze
Rep: Dle Radu Molnar, veniți din mediul IT. Ce v-a determinat să faceți pasul spre politică?
R.M.: Pentru mine, momentul crucial a fost tragedia de la Colectiv, pentru mine acela a fost momentul în care mi-am dat seama că nu mai pot sta deoparte. Faptul că până atunci nu mă mai implicasem în viața civică sau în viața politică a României prin asta m-am făcut indirect, chiar și eu vinovat de faptul că am lăsat cu toții ca sistemul acesta corupt să crească sub ochii noștri. Sistem care s-a dovedit a fi criminal și care se dovedește încă a fi criminal chiar și în zilele noastre. Și da, acela a fost momentul în care am spus că nu se mai poate, că trebuie să contribui și eu cumva, cum pot. Cam atunci am realizat că nu vine nimeni să ne salveze, trebuie să ne salvăm noi pe noi înșine.
Rep: Ați mai cochetat până acum cu politica? Cu vreun partid?
R.M.: Nu. În 2016 a fost pentru prima oară când am intrat în contact cu vreun partid, a fost USR atunci și am intrat în USR. La început nu m-am implicat nici eu foarte mult, am zis că intru, îmi plătesc cotizația, și asta va fi contribuția mea dar, încet-încet, mi-am dat seama că este nevoie de implicare activă. Eram foarte puțini oameni și foarte mult de muncă și, vrând-nevrând, a trebuit să pun și eu umărul. De atunci am avut și funcții de conducere în USR, am condus trei campanii electorale.
Rep: Ați început din partea civică spre politică?
R.M.: Asta este ceva normal, cred că de la protestele de atunci, jumate din Cluj era implicat, erau zeci de mii de oameni acolo în stradă. După Colectiv și Ordonanța 13 și tot atacul împotriva justiției. Eram în stradă în fiecare seară.
Compatibil cu USR de la început
Rep: De ce ați ales USR?
R.M.: În 2016, din punctul meu de vedere, nu exista altă alternativă. Cumva am fost norocos că s-a potrivit apariția USR cu momentul în care am decis să mă implic, știam de Nicușor Dan, de luptele pe care le dădea la București, cu mafia imobiliară de acolo. Cumva, a venit foarte natural să intru în USR. Nu s-a pus problema de alt partid.
Rep: Ați fost compatibil cu USR de la început.
R.M.: Da.
Rep: Ce v-a nemulțumit, ce v-a dezamăgit la partidele vechi? Ce nu au făcut?
R.M.: Multe lucruri. Cred că primul și cel mai evident este corupția. Corupția și nepotismul promovat de partidele din ultimii 30 de ani de zile. Statul român a ajuns să fie atât de căpușat și condus de oameni care nu au ce căuta acolo, care nu știu să facă treaba respectivă și sunt acolo doar din cauză că sunt membri de partid sau cunoștințe sau pile, relații și așa mai departe. Cred că acesta a fost și lucrul care ne-a scos pe mulți în stradă în perioada respectivă.
Rep: Un nou partid, cu oameni noi, care nu au făcut politică și care au venit cu un alt discurs…
R.M.: Mulți veniți din mediul privat, ca și mine, oameni care au muncit , care au dovedit că pot realiza lucruri în viață, care pot duce proiecte la final. E normal să fi atras de un asemenea partid care arată substanță din punct de vedere uman.
Rep: Nu v-ați fi găsit locul într-un partid vechi, din cele care există?
R.M.: Chiar nu. În ultimii patru ani în care am avut contact direct cu celelalte partide, mi-au confirmat că nu.
Dacă ar merge politica cum merge IT-ul, România ar duce-o mai bine
Rep: Ce au în comun politica și IT-ul?
R.M.: Dacă ar merge politica cum merge IT-ul, țara asta ar duce-o mult mai bine. Agenda parlamentarilor este atât de vastă încât nu poți zice că dacă te pricepi la un domeniu te poți axa numai pe acela. Ca și politician, trebuie să reprezinți oamenii în toate domeniile și nu ai cum să zici că eu doar la asta mă pricep și doar asta fac.
Și asta se reflectă și în modul la care lucrez eu, chiar și pentru candidatura aceasta mi-am făcut în jurul meu o echipă cu care voi merge mai departe și care va forma echipa mea de consilieri, oameni cu cunoștințe în diferite domenii și pe care mă voi baza în decizii de genul acesta în domenii specifice, în care nu sunt eu cunoscător.
Ca și parlamentar nici nu e neapărat să fi specialist în toate domeniile, nici nu ai cum, de fapt. Munca aceasta este eminamente politică, trebuie să îți asumi responsabilitatea de a reprezenta oamenii și de a te asigura că ești reprezentativ pentru cei care te-au votat.
Campania electorală, mai grea în pandemie
Rep: Ați fost în campania electorală, cum au decurs primele două săptămâni?
R.M.: E complet atipică. Am mai condus trei campanii până acum și pot spune că e foarte ciudată această campanie. Pentru noi este mai grea, pentru că am fost obișnuiți să fim partidul acela care este în stradă, alături de oameni și, cumva, era lucrul prin care ne recunoșteau oamenii, ”ăștia de la USRPLUS ne dau ziare pe stradă și cu care poți vorbi”.
Or acum nu putem face lucrul acesta și, cumva, ne doare. Acolo ar fi locul nostru, în stradă și acum nu putem face lucrul acesta. Din acest punct de vedere e mai grea.
Rep: Ați ținut legătura cu alegătorii, știți ce așteaptă? Ce feedback aveți de la alegătorii din Cluj, dacă ați fost și în județ.
R.M.: În perioada asta suntem în online, trebuie să protejăm oamenii de pandemia aceasta și așa ne facem și noi partea. Nu stăm în stradă ci discutăm cu oamenii online. Și așteptările de la noi sunt foarte mari, oamenii își pun multe speranțe în USRPLUS și noi trebuie să ne asigurăm că nu dezamăgim.
Parlamentarii, depozitarii speranțelor populației
Rep: Ce sperați să schimbați în România din postura de parlamentar?
R.M.: Să readucem Parlamentul acolo unde îi este locul și anume un for care reprezintă oamenii. Asta e treaba fiecărui parlamentar în parte, fiecare parlamentar trebuie să fie conștient că el reprezintă niște oameni, cei care l-au votat.
În momentul de față, dacă te uiți la cum funcționează Parlamentul și cum funcționează fiecare parlamentar în parte nu poți spune că este așa, majoritatea celor care sunt acolo au uitat că populația și-a pus speranțe în ei, că și-au pus năzuințele lor acolo. Și ei sunt depozitarii acestor speranțe ale populației. Și noi trebuie să revenim la acest lucru, parlamentarii asta trebuie să reprezinte, fiecare om din circumscripția lui care îi dă votul și chiar și pe cei care nu i-au dat votul pentru că odată ajuns acolo îi reprezinți pe toți.
Guvern cu PNL
Rep: Aveți proiecte legislative în domeniul în care sunteți specialist, de sprijinire a educației online, a telemuncii?
R.M.: USRPLUS are un program extins pe partea de digitalizare și eu mi-am asumat domeniul acesta, inclusiv în învățământ trebuie să implementăm măsuri de genul biblioteci școlare online, platforme de e-learning.
Lucrurile acestea nici măcar nu sunt revoluționare, ele sunt în Legea Educației. Pur și simplu nu le-a implementat nimeni până acum. Acest lucru s-a dovedit foarte rău acum când ar fi fost nevoie de aceste platforme online, elevii ar fi nevoie de acces la lecții filmate online. Acum în pandemie ar fi fost extraordinar să avem lucrurile acestea. Nu s-au făcut până acum, trebuie să ne asigurăm că le implementăm noi pe viitor.
Rep: Care ar fi primul proiect legislativ pe care îl veți depune ca viitor deputat al USRPLUS Cluj?
R.M.: Cred că prioritatea tuturor parlamentarilor USRPLUS și a noastră ca și partid trebuie să fie intrarea la guvernare, să sprijim un guvern care poate duce România acolo unde îi este locul, care să facă reformele de care are nevoie România.
Rep: Guvern cu PNL, cu PMP, singuri?
R.M.: În funcție de rezultat dar, probabil, cu PNL. Ei sunt partidul de care suntem cei mai apropiați ca și viziune pro-vestică, pro-europeană și reformistă. Da, probabil că împreună cu PNL.
Rep: Sunteți mai compatibili cu PNL decât cu PMP, sau împreună puteți asigura o majoritate dacă PMP va intra în Parlament?
R.M.: Chiar nu știu care este ideologia PMP și care este direcția în care vor să ducă România. Până acum nu mi se pare că au dat semne că ar fi clar într-o direcție sau alta. I-am văzut colaborând cu PSD în unele consilii locale. Nu sunt convins că am putea face o alianță cu ei.
”Nu am luat și nu am dat șpagă niciodată”
Rep: Spuneți-ne câteva cuvinte despre dvs, vă rog să vă prezentați alegătorilor.
R.M.: Eu mă consider un om simplu, muncesc încă din primul an de facultate, provin dintr-o familie care nu avea mijloacele să mă întrețină, așa că a trebuit să mă întrețin de unul singur. Muncesc de 19 ani, m-am întreținut singur întotdeaua, mi-am făcut o carieră în domeniul IT muncind și învățând foarte mult. Mă consider un om onest, nu am luat și nu am dat șpagă niciodată. Consider că asta vreau să aduc în Parlament, să fiu vocea oamenilor care consideră că prin muncă onestă pot reuși în viață.
Rep: Ați lucrat doar în privat, nu ați avut o slujbă de bugetar?
R.M.: Primul meu job a fost la UBB acolo da, am fost bugetar…
Rep: Ce mesaj transmiteți alegătorilor din județul Cluj?
R.M.: Mergeți și votați. Chiar dacă nu v-am convins eu sau nu v-au convins colegii mei, mergeți și votați. Acesta este cel mai important, să nu lăsați pe alții să aleagă în locul dvs. Și uitați-vă pe liste, luați ofertele electorale ale fiecărui partid, vedeți care considerați că vă reprezintă mai bine interesele și care vă inspiră mai multă încredere. Comparați PNL cu USRPLUS, cu PMP, cu UDMR și luați o decizie.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






