ECONOMIE
Emerson concediază mascat zeci de IT-iști din Cluj. Joburile, transferate către o companie indiană
Zeci de angajați din Departamentul IT al corporației americane Emerson din Cluj au fost anunțați că, începând din ianuarie 2026, nu vor mai lucra pentru această companie.
Posturile lor vor fi transferate către gigantul indian de outsourcing Infosys, într-un proces de externalizare masivă care afectează sute de angajați Emerson la nivel global, arată Doru Șupeală, consultant de marketing, management și business, care spune că este vorba de o nouă formă de concediere mascată.
Zeci de angajați ai Emerson din Cluj, mutați forțat la o altă firmă
38 de angajați din Cluj sunt vizați în această etapă. Este vorba de cei care activează în echipele IT Field Support, IT Service Desk și Endpoint Operations. Ei asigurau funcționarea rețelei interne a companiei, care cuprinde aproape 10.000 de dispozitive digitale, cum ar fi computere, laptopuri, imprimante, aplicații, servere și conexiuni remote.
“Angajații clujeni au fost informați că vor rămâne în cadrul Emerson până în decembrie 2025, urmând ca din ianuarie 2026 să devină salariați ai Infosys. Transferul se face în baza Legii nr. 67/2006, care garantează menținerea actualelor contracte de muncă pentru cel puțin un an. După expirarea acestui termen, angajații vor fi nevoiți să se alinieze politicilor interne și contractelor colective ale firmei indiene”, arată Doru Șupeală.
El subliniază că este o veste care a creat multă incertitudine în rândul angajaților din Cluj. Infosys nu are birouri locale decât la Sibiu și Timișoara, iar oamenii se tem că vor fi tratați ca o categorie marginală, fără legături reale cu o echipă locală.
Externalizarea către piețe mai ieftine
De asemenea, Doru Șupeală avertizează că această decizie ar putea fi doar începutul unei tendințe mai ample de externalizare a activităților IT interne către piețe mai ieftine.
„Emerson poate fi un trendsetter. Dacă până acum corporațiile externalizau activități de rutină din zona financiară, administrativă sau de suport clienți, acum vedem cum încep să fie transferate și serviciile interne de asistență tehnică și digitală. Este un semnal că niciun loc de muncă, oricât de stabil ar părea, nu mai este complet sigur”, a explicat Șupeală.
Consultantul clujean subliniază că rolurile IT de suport și infrastructură devin tot mai vulnerabile, fiind primele vizate de optimizări de costuri.
Valuri de restructurări la compania Emerson
„Pe măsură ce o profesie devine mai rutinizată, riscul de a fi automatizată sau externalizată crește. Singura protecție reală pentru angajați rămâne învățarea continuă și adaptarea la noile tehnologii”, a arătat acesta.
Decizia Emerson vine pe fondul unei schimbări strategice globale. Compania a redus semnificativ munca de la distanță, a introdus obligativitatea prezenței fizice la birou patru zile pe săptămână, a înghețat angajările și a trecut prin mai multe valuri de restructurări.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






