ACTUALITATE
Institutul Oncologic Cluj-Napoca INAUGUREAZĂ, vineri, Centrul Regional de Prevenire și Control al Cancerului – EPIC
Beneficiind de finanțare din FONDUL SOCIAL EUROPEAN prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020 (POCU ), cofinanțate de Ministerul Sănătații pentru perioada 2018-2023, IOCN a organizat Centrul EPIC – centru medical de referință la nivel național dedicat activităților de Educație în Prevenirea, Informarea și Controlul în domeniul Cancerului.
„Înființarea Centrului EPIC a costituit o necesitate pentru asigurarea infrastructurii necesare implementării în următorii 2 ani a activităților din cadrul Proiectelor POCU:
– activități de educație și informare a populației generale (campanii IEC) cu viză specială pe informarea/invitarea populației defavorizate, aflată la risc pentru apariția cancerelor de col uterin și mamar, care locuiesc în colectivități rurale și suburbane, cu asigurarea participării lor la programele organizate de screening;
„Centrul EPIC va fi inaugurat oficial public în data de 3 septembrie 2021”
– elaborarea de curricule urmate de calendarul programelor de educație medicală continuă și de formare specifică, adresate personalului medical;
– organizarea platformelor informatice suport a programelor de screening (registre regionale de screening conectate cu registrele teritoriale regionale de cancer și cu registrul național de vaccinare HPV);
– asigurarea resurselor integrale pentru efectuarea în următorii 2 ani a peste 140.000 de teste Babeș-Papanicolaou și HPV de prevenire a cancerului de col uterin și a peste 40.000 de teste mamografice pentru diagnosticul precoce al cancerului mamar, toate asigurate și controlate calitativ, oferite la cerere, pe bază de consimțământ informat, femeilor la risc din Regiunea Nord- Vest (și Vest, în cazul cancerului mamar), cu puncte de lucru dedicate pentru screening ale ambulatoriilor de ginecologie și senologie și ale laboratoarelor de citologie-anatomie patologică și de imagistică ale IOCN (inclusiv unități mobile) și contracte cu prestatori de servicii medicale preventive, publici și privați, validați în rețele județene de screening.
Centrul EPIC va fi inaugurat oficial public în data de 3 septembrie 2021, ora 11.00, la sediul său din Gilău, Aleea Nemira Nr.2, în prezența Ministrului Sănătății și a numeroși invitați din partea autorităților centrale, intermediare (finanțare) și locale, reprezentanți marcanți ai mai multor instituții, ONG-uri, culte, etc.”, se arată în comunicatul IOCN.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






