Connect with us

CULTURA

Institutul de Istorie „George Bariţiu” cere insistent ca statuia „Școala Ardeleană” să revină pe soclu. Scrisoare către Emil Boc

Publicat


Landsare de carte ”Școala Ardeleană”

Reprezentanții Institutului de Istorie „George Bariţiu” al Academiei Române acuză casa de arhitectură „Mossfern” că, în continuare, desconsideră Grupul statuar „Școala Ardeleană”, dar și bustul savantului Emil Racoviță.

Aceștia cer ca grupul statuar să revină pe soclu, iar bustul lui Emil Racoviță în fața colegiului cu același nume, lucru care nu s-a întâmplat, deși primarul Emil Boc a dat asigurări că totul va fi ca înainte de lucrările de modernizare care au loc pe strada Mihail Kogălniceanu și străzile adiacente.

Amplasarea pe jos a grupului statuar Școala Ardeleană a aprins spiritele la Cluj-Napoca, iar primarul Emil Boc a cerut celor care lucrează la modernizarea străzilor să repună statuia pe soclu.

Institutul de Istorie „George Bariţiu” cere insistent ca statuia „Școala Ardeleană” să revină pe soclu. Scrisoare către Emil Boc

Având în vedere că lucrările de pe strada Kogălniceanu înaintează, iar grupul statuar este tot fără soclu,
reprezentanții Institutului de Istorie „George Bariţiu” al Academiei Române i-au transmis primarului Emil Boc o scrisoare deschisă prin care îi cer „revenirea la normalitate”.

Citește și: Boc cere ca „Școala Ardeleană” să REVINĂ la forma inițială. Bustul lui Racoviță, REAMPLASAT pe Kogălniceanu

Semnatarii scrisorii susțin că proiectantul are „aceeaşi atitudine sfidătoare şi lipsită de respect” față de simbolurile comunităţii ca înainte.

Citește și: FOTO. Din banca liceului absolvit acum 30 de ani, Alin Tișe dă asigurări că bustul lui Emil Racoviță revine la locul lui

Mai jos, textul scrisorii transmise primarului Clujului.

„Scrisoare deschisă D-lui Primar Emil Boc,
Stimate D-le Primar,

Pe data de 7 Martie 2023 aţi avut o intervenţie publică prin care aţi oferit tuturor clujenilor precizări necesare cu privire la Grupul statuar „Școala Ardeleană” și bustul savantului Emil Racoviță care, în mod abuziv, au fost desconsiderate de către casa de arhitectură „Mossfern” condusă de către D-l Macalik Arnold (între timp premiat de către Uniunea Maghiară a Arhitecţilor din Ungaria cu „Premiul Maghiar pentru Arhitectură”), casă de arhitectură care şi-a asumat, între altele, şi modernizarea Străzii Kogălniceanu de care se leagă şi istoria grupului statuar „Școala Ardeleană”, respectiv bustul savantului Emil Racoviță din faţa Colegiului Naţional cu acelaşi nume.

Aţi mai menţionat, în intervenţia Dvs., faptul că aţi solicitat proiectantului străzii Mihail Kogălniceanu și Comisiei de Monumente ca soluția proiectată (cu soclu) a Grupului statuar „Școala Ardeleană” să fie realizată așa cum a fost înainte de modernizarea străzii Kogălniceanu.

De asemenea, aţi solicitat şi reamplasarea bustului savantului Emil Racoviță în zona Colegiului „Emil Racoviță” până la realizarea unei noi statui a marelui savant, urmând ca, după finalizarea acesteia, bustul actual al lui Emil Racoviță să fie mutat în interiorul şcolii.

Instituţia noastră centenară, care pledează pentru respect reciproc între toate comunităţile care compun peisajul multi-etnic şi multi-confesional al Transilvaniei, subscrie la ideea că atât casa de arhitectură „Mossfern”, cât şi Comisia de Monumente a municipiului nostru trebuie, cu necesitate, să respecte simbolistica, tradiția și valoarea istorică a monumentelor de for public din Cluj-Napoca, indiferent de semnificația lor culturală, etnică, religioasă sau politică.

Dată fiind faza avansată a lucrărilor de reabilitare de pe Strada Kogălniceanu, constatăm, cu multă îngrijorare, aceeaşi atitudine sfidătoare şi lipsită de respect pe care casa de arhitectură „Mossfern” o manifestă atât faţă de simbolurile unei comunităţi, cât şi faţă de poziţia pe care chiar Dvs. aţi adoptat-o vis-à-vis de necesitatea respectării dimensiunii multiculturale a orașului nostru unde trebuie să fie promovate valorile ce susțin unitatea și nu dezbinarea.

Ne exprimăm, de asemenea, speranţa că mai sus menţionata casă de arhitectură, va înţelege, într-un final, că, din raţiuni de respect reciproc, este cu neputinţă ca unele statui să rămână sus… pe soclul lor, iar altele jos… una cu pământul, pentru a fi la discreţia tuturor îmbrăţişărilor cordiale pe care, eventual, le-ar putea oferi, cu generozitate, turiştii care vizitează Clujul în această perioadă plină de evenimente frumoase ce oferă notorietate oraşului nostru.

În speranţa revenirii la normalitate, aşa cum se întâmplă în orice oraş civilizat din Uniunea Europeană, unde toleranţa, incluziunea şi respectul reciproc sunt valori ce nu se discută, ci se afirmă, aşteptăm, cu interes, soluţionarea corectă a acestei situaţii care ne preocupă pe cei mai mulţi dintre noi!”, se arată în scrisoarea deschisă către primar.

Foto: Arhivă




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate