ECONOMIE
Incertitudinea politică ne costă și forțează atingerea pragului de 5 lei pentru un euro
Incertitudinea politică ridicată și situația în care se află finanțele publice au ridicat constant costurile cu care se poate împrumuta România atât din piața locală cât și cea externă, arată analistul economic Radu Georgescu.
Evoluția pune presiune pe cursul leu/euro și forțează atingerea pragului de 5 lei.
Incertitudinea politică ne costă. Mult
Scumpirea creditelor se datorează și modificării perspectivei ratingului de țară de la „stabil” la „negativ” de toate cele trei mari agenții: Moody’s, Standard & Poor’s, Fitch, arată Radu Georgescu.
În acest moment, dobânda pentru titlurile de stat românești cu scadența la zece ani este de 7,3%, față de 2,95% în zona euro sau 5,7%, în cazul Poloniei, respectiv 6,6% în cel al Ungariei.
O recentă analiză a agenției Fitch atrage atenția asupra faptului că „ciclul electoral prelungit este probabil să întârzie măsuri suplimentare de consolidare fiscală cel puţin până în a doua jumătate a anului 2025 (…) Fără măsuri suplimentare, considerăm că există riscuri pentru prognoza noastră privind deficitul din 2025, estimat la 7,5% din PIB, mai ales având în vedere deficitele lunare mari de la începutul anului 2025”.
Cursul euro e aproape de 5 lei
Deprecierea monedei unice față de cea americană, a ridicat nivelul aversiunii față de risc în cazul valutelor de la marginea zonei euro. Astfel, arată analistul economic Radu Georgescu, cursul euro a urcat de la 4,9761 la 4,9772 lei iar tranzacțiile se realizau în culoarul 4,9765 – 4,978 lei.
Tendința de scădere marginală a dobânzilor interbancare a continuat și joi. Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019 a alunecat de la 5,91 la 5,90%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la la 5,98%, iar cel la 12 luni a coborât la 6,06%.
Taxele anunțate de Donald Trump scad acțiunile producătorilor europeni
Anunțul făcut de Donald Trump referitor la introducerea, începând cu data de 2 aprilie, a unei taxe de 25% la importurile de autoturisme a provocat ieșiri de pe piețele europene și scăderi ale acțiunilor producătorilor europeni. În aceste condiții, arată Radu Georgescu, cotațiile euro au coborât până la 1,0733 dolari, minim al ultimelor trei săptămâni, iar media monedei americane a urcat de la 4,6113 la 4,6173 lei.
Cererea de monedă elvețiană se menține la cote ridicate, ea fiind considerată drept un „refugiu”. Cursul francului elvețian a urcat la 5,2210 lei iar cel al lirei sterline la 5,9711 lei.
La mai mult de o lună după ce a atins recordul de 452,3179 lei, prețul gramului de aur a atins un nou maxim istoric de 453,2378 lei.
Aurul a atins un nou record
Creșterea s-a datorat aprecierii monedei americane dar și a faptului că metalul galben a atins un nou record de 3.062,20 dolari/uncie, arată analistul Radu Georgescu.
În regiune, media monedei maghiare se deprecia la 400,47 forinți/euro iar a celei poloneze la 4,1913 zloți/euro. Bitcoin fluctua între 85.855 și 87.776 dolari iar ethereum între 1.988 și 2.037 dolari.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






