Connect with us

ADMINISTRAȚIE

Începe execuția rețelelor de alimentare cu apă în 20 de localități din Cluj. Investiția, de aproape 42 de milioane de lei

Publicat


Vineri a fost semnat ordinul de începere a lucrărilor de extindere a alimentării cu apă în nu mai puțin de 20 de localități din județul Cluj. Acestea aparțin comunelor Așchileu, Bonțida, Chinteni, Cojocna, Ceanu Mare, Iclod și Vultureni, din fonduri europene.

Investiția este în valoare totală de 41.922.326 de lei fără TVA și este finanțată prin intermediul Programului Operațional Infrastructură Mare 2014-2020.

Lucrările de construire vizează înființarea de noi rețele de apă, sau extinderea rețelelor existente, pe teritoriul localităților Așchileu Mare, Așchileu Mic, Cristorel, Fodora, Bonțida, Răscruci, Chinteni, Vechea, Feiurdeni, Satu Lung, Cojocna, Iuriu de Câmpie, Strucut, Iclod, Iclozel, Orman, Vultureni, Băbuțiu, Făureni și Șoimeni.

Concret, vor fi realizate aducțiuni și rețele de distribuție a apei în lungime de aproape 100 de kilometri, vor fi amenajate peste 1.800 de branșamente la imobile, construite 8 rezervoare de înmagazinare a apei și 3 stații de pompare.

„Până la mijlocul anului 2023 locuitorii din 20 de sate clujene vor beneficia de apă potabilă de cea mai bună calitate, furnizată în regim continuu. Aceasta este o nouă investiţie finanţată din fonduri europene pe care Consiliul Judeţean, alături de Compania de Apă Someş, o demarează în vederea atingerii ambiţiosului obiectiv asumat, respectiv acela de racordare la reţeaua de apă a întregului judeţ”, a declarat preşedintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tişe.

 




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate