ACTUALITATE
Incendiu la o casă în Câmpia Turzii. Un bărbat de 70 de ani a fost dus la spital
Două autospeciale din cadrul Detașamentului de Pompieri Turda și una a Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al primăriei municipiului Câmpia Turzii au intervenit, în cursul nopții trecute, pentru a stinge un incendiu, izbucnit la o casă situată pe str. Cucului, din mun. Câmpia Turzii.
Alerta a fost primită în jurul orei 2.10, iar în momentul sosirii pompierilor, focul se extinsese de la locuința improvizată, de cca 15mp, la o anexă gospodărească situată pe proprietatea învecinată.
Focarele și efectele negative ale incendiului au fost înlăturate după cca 2 ore, iar cercetările preliminare au stabilit că incendiul a pornit de la jarul aprins căzut din sobă.
În timpul intervenției polițiștii locali, prezenți la fața locului, au găsit în preajma locuinței un bărbat întins pe jos, care prezenta afecțiuni ușoare în urma incendiului, în stare de conștiență dar necooperant. Un echipaj SMURD a consultat bărbatul de cca 70 de ani și l-au transportat la spital.
Sursa: ISU Cluj
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






