Connect with us

ACTUALITATE

În noaptea de 23 spre 24 iunie, Sânzienele dau rod holdelor. Tradiții și obiceiuri

Publicat

Publicitate

Sărbătoarea Sânzienelor marchează în calendarul popular începutul verii, la doar trei zile după solstițiul de vară. Această zi se cunoaște și sub numele de Drăgaica, fiind sărbătorită în aceiași zi cu nașterea Sfântului Ioan Botezătorul. De asemenea, este singura sărbătoare păgână admisă în calendarul creștin-ortodox. I se mai spune și Cap de vară, iar tradiția spune că Sânzienele plutesc în aer, dansează, cântă, dau rod holdelor și îi vindecă pe cei bolnavi.

Istoria Sânzienelor

La origine, această sărbătoare are un cult geto-dacic sau după alte opinii, un cult închinat zeiței vânătorii, Diana. Numele sărbătorii ar putea deriva din Sancta Diana, ce s-a transformat ulterior în Sânziana, sau Sanctus Dies Johannis, adică ziua Sfântului Ioan de vară. În Muntenia şi Oltenia sărbătoarea poartă numele slav „Drăgaica”, iar ritualurile sunt asemănătoare cu cele din Transilvania şi au fost amintite pentru prima dată de cărturarul Dimitrie Cantemir în ”Descrierea Moldovei”. Autorul relatează că sărbătoarea ar veni din „vechii idoli ai dacilor”.

Legenda

În popor se spune că acestea sunt niște zâne care trăiesc prin păduri, frumoase, cu păr blond și rochii albe, diafane. Au puteri magice şi atingerea lor e binefăcătoare, „dau puteri” deosebite florilor şi buruienilor care devin plante de leac, împart rod holdelor, înmulțesc păsările şi animalele şi apără semănăturile de grindină.

Dacă oamenii nu le sărbătoresc cum se cuvine, ele se supără şi devin iele sau Rusalii. Sânzienele iau glasul cucului care vesteşte câţi ani mai are omul de trăit. Cucul cântă începând din 25 martie, de la sărbătoarea de Blagoveştenie pâna în 24 iunie când amuţeşte şi pleacă în munte, se transformă în uliu şi se răzbuna pe toate celelalte păsări cântătoare. Uneori, Sânzienele îi mai dezleagă limba să mai cânte o dată şi după 24 iunie, dar numai de rău cânta atunci, pentru cine îl aude.

Florile de Sânziene

Sânzienele sunt flori de câmp galbene cu patru petale aşezate în formă de cruce, motiv pentru care se spune că această plantă este binecuvântată de Dumnezeu. Este considerată simbol al Soarelui. Florilor li se mai spune şi drăgaică, floarea lui Sântion și au gust amar, dar mirosul lor e dulce, asemănător cu cel al mierii de albine. Sunt iubitoare de soare, cresc în fâneţe, poieni, lanuri de grâu sau la margini de pădure şi îşi scutură polenul auriu la cea mai mică atingere. Se culeg doar vârfurile înflorite ale tulpinilor, pe toată perioada înfloririi, din iunie şi până în septembrie.

Cum se sărbătoresc Sânzienele

În după-amiaza din Ajun, fetele pornesc la cules de flori, din care își împletesc o coroniță pentru ele și cei din familie. Acasă, cununile se pun pe porți, la intrare, la ferestre sau chiar în culturi pentru a ocroti recolta, casa și vor aduce sănătate și belșug. În unele zone, coroana se aruncă peste casă, iar dacă aceasta se agață de horn va fi o nuntă apropiată. Dacă acele coronițele rămân pe acoperiș, Sânzienele vor lăsa semne, în timp descoperind cu cine și când se vor mărita fetele.

Căderea coroanei de pe acoperiș e semn rău și nu aduce îndeplinirea dorințelor. Fetele își pot arunca acele cunune de flori și peste vite, iar în funcție de vita pe care o lovește coroana și vârsta acesteia va fi și alesul. Băieții pun o floare galbenă la fereastră, pe care noaptea Sânzienele vor lăsa un semn care va spune ceva despre cea ursită lui. Dacă trei ani la rând nu vine nici un semn, flăcăul nu are o ursită.

Tradiții în funcție de zone

În mai multe zone ale judeţului Bistriţa-Năsăud, în ajunul sărbătorii de Sânziene, spre seara, copiii adună florile galbene de Sânziene şi le pun pe la porţile caselor, câte una pentru fiecare membru al familiei. Se spune că cel a cărui sânziană va fi vestejită a doua zi va muri înaintea celorlalţi. După lăsarea întunericului, în noaptea de 23 spre 24 iunie, se aprind focuri.

În Maramureș, în zona Borşei, copii, flăcăi şi bărbaţi se adună pe dealuri şi aprind făclii pe care le învârt ca să ardă cât mai tare şi să sară scântei. Se întrec în învârtitul făcliilor până după miezul nopţii, până ce făcliile au ars aproape de tot şi strigă:

„Du-te soare, vino lună, Sânzienele îmbună,

Să le crească floarea-floare, galbenă, mirositoare,

Fetele să o adune, să le aşeze în cunune,

Să le prindă-n pălărie, struţuri pentru cununie,

Boabele să le răstească, până-n toamnă să nuntească“!

Bărbaţii coboară apoi la malul râului, unde vin şi fetele şi se face un foc mare peste care sar, apoi perechile de îndrăgostiţi se scaldă. O superstiţie spune că îndrăgostiţii care se scaldă împreună în râu de Sânziene se vor iubi toată viaţa. La fel se întâmplă și în Ardeal. Mai mult, în noaptea de Sânziene, se spune că înfloreşte feriga, a cărei floare strălucitoare se păstrează pentru vrăji, descântece şi leacuri.

În Teleorman, în ziua de Sânziene fetele plimbă hora Drăgaicei prin faţa caselor celor mai harnici oameni din sat. Totodată, se fac pomeniri ale morţilor şi se organizează vestitele Târguri de Drăgaică.

Obicei de Sânziene

În noaptea de Sânziene fetele se culcă cu un buchețel de Sânziene sub pernă pentru a-şi vedea sortitul. Dacă poartă florile în păr sau la sân, fetele şi femeile măritate vor fi atrăgătoare şi drăgăstoase. În Ardeal se spune că în noaptea dinaintea Sânzienelor, deasupra locului unde ar fi comori s-ar aprinde un foc, iar în ziua de Sânziene aceste comori vechi îngropate în pământ pot fi găsite.

Înainte de răsăritul soarelui este obiceiul ca fetele să se scalde în roua de pe iarbă şi flori. În unele locuri, în zori femeile în vârstă strâng roua Sânzienelor într-o cârpă albă, de pânză nouă, apoi o storc într-o oală nouă. În drum spre casă, ele nu vorbesc deloc şi nu trebuie să întâlnească pe nimeni. Cine se spală cu roua va fi sănătos şi drăgăstos.

Şi femeile măritate care se spală cu rouă vor fi iubite tot anul de soţ şi vor avea copii frumoşi şi sănătoşi. În dimineaţa de Sânziene flăcăii se aduna în cete şi străbat satele, cu flori de Sânziene la pălării. Gospodarii primesc câte un spic de grâu, pe care îl pun pe grinda din şură ca până la acea înălţime să li se adune grânele. Tinere îmbrăcate în alb, în frunte cu cea mai frumoasă şi mai cuminte dintre fete, colindă prin sat în alai. La răscruci, fetele se opresc şi fac o horă cântând. Se alege Dragăica, cea mai frumoasă, cea mai cuminte şi cea mai bună dintre fetele satului, care va fi împodobită cu spice de grâu.

Karla Fanea

Foto: playtech.ro

 




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate