Connect with us

Clujul de altă dată

Hei, tramvai! 33 de ani de tramvai electric la Cluj. Primul tramvai clujean a fost inaugurat acum 127 de ani

Publicat


Tramvaiul electric clujean împlineşte 33 de ani. E vorba de actualele linii. Dar Clujul a avut tramvai şi în urmă cu peste 120 de ani. Era cu abur şi n-a rezistat mult.

11,7 km de linie de tramvai

Pe 1 octombrie 1987 a fost inaugurată linia de tramvaie electrice din Cluj-Napoca. E lega Gara de CUG şi avea 5,7 km. După o lună, pe 10 noiembrie 1987 a fost deschisă şi linia Gară-Mănăştur. Avea cam aceeaşi lungime, 6 km.

Tramvaiul în Cluj, circa 1900

Construcţia liniilor a început în aprilie 1986 şi lucrările au fost încheiate după 18 luni.

Rolul liniilor de tramvai era de a ajuta rețeaua rutieră, care devenise supraîncărcată în urma dezvoltării industriale a orașului în anii 1970-1980.

Tramvaiul în Cluj, în 1987, la inaugurare

Tramvaiul cu abur

Dar primul tramvai clujean a fost inaugurat în urmă cu mai mult timp. Pe 28 august 1893. Era cu aburi şi făcea legătura între Piața Gării și centru, circa 3,3 km. Iar după un an a fost deschisă o ramificație între centrul orașului și Piața Mărăști. Dar în anul 1902 a fost desființat serviciul de tramvaie din cauza rezultatelor economice nesatisfăcătoare.

 

Consiliul orășenesc a dorit să reînvie acest tip de transport în 1904, dar, în cele din urmă, șinele au fost dezafectate până în 1909.

În 1929 a fost propusă reluarea funcţionării tramvaiului, însă a celui electric. Era vorba de o linie spre Cojocna. Dar proiectul nu s-a mai realizat.

Noile tramvaie clujene, 2020

(MaAv)

CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Vezi cele mai interesante video Cluj24.ro


ACTUALITATE

Ce scrie un istoric clujean despre ciuma la Cluj din anul 1586

Publicat

Cunoscutul istoric clujean Vasile Lechințan a postat pe pagina sa de socializare o paralelă între situația pandemică din prezent și epidemia de ciumă care a lovit Clujul în 1586. Care este diferenţa dintre vremurile de ciumă de atunci şi cele ale noastre, de pandemie? Atunci ştiinţa era puţin avansată, ciuma a făcut ravagii, astăzi ştiinţa este prea avansată, că probabil de aici ne-a venit acest virus care a creat o pandemie extrem de rapidă şi de ucigaşă.

„În secolul al XVI-lea, Clujul era un oraş“ strălucit prin aşezare şi prin mijloacele sale şi prin abundenţa de toate bogăţiile şi prin negustori”. O spunea marele umanist de origine română Nicolaus Olahus, la 1537-1538. Umanistul italian Andrea della Valle spunea despre Cluj că este un oraş înconjurat de ziduri, cu clădiri foarte frumoase, bine populat şi căutat de numeroşi negustori. Gravorul Georg Hoefnagel, explicând pictura din 1611 a artistului flamand Egidio van der Rhye, a scris: Claudiopolis Coloswar vulgo, Clausenburg Transilvaniae civitas primaria, în traducere: Claudiopolis, popular zis Coloswar, Clausenburg, oraşul principal al Transilvaniei. Italianul Giovanandrea Gromo spunea şi el la 1566 că oraşul Cluj era “cheia întregii ţări”, descriindu-l ca “oraş  comercial, mare şi bogat, bine clădit, cu ziduri puternice, cu numeroase turnuri, situat pe loc şes, într-o vale fermecătoare, între două dealuri, printre care curge un râu cristalin”.

„(Clujul) este chiar oraşul de frunte al saşilor, ca şi al principatului”

Iezuitul italian (sicilian) Ferrante Capeci scria la 1584 că “Saşii au în ţara aceasta [Transilvania] şapte oraşe, toate frumoase, închise cu ziduri, cu clădiri de piatră […] Unul dintre aceste şapte oraşe este Clujul, ba este chiar oraşul de frunte al saşilor, ca şi al principatului; dar astăzi este locuit în cea mai mare parte de unguri”.

Aşadar, un oraş bine întărit cu ziduri puternice, dar acestea nu l-au putut apăra de cumplita şi înspăimântătoarea ciumă din 1586. Zidurile nu i-au apărat pe clujeni de tragedia luptei cu moartea. Se spune că mii de morţi de ciumă au fost scoşi pe Poarta Mică a zidului cetăţii şi îngropaţi într-un cimitir nou, azi Cimitirul Central, înfiinţat printr-o hotărâre a conducerii oraşului, “văzând biciul lui Dumnezeu” – spune documentul – abătându-se asupra oamenilor. Sigur că s-a abătut în primul rând asupra poporului de rând.

Avem însă chiar documente de epocă despre acei ani de groază. Au fost afectaţi până şi profesorii şi elevii de la Colegiul Iezuit din Cluj (vezi foto), înfiinţat în 1580, situat pe strada Lupului (azi strada Kogălniceanu). Profesori erau (cf. Aura Mircea Popa) iezuiţi veniţi din diferite ţări ale Europei: Polonia, Ungaria, Germania, Spania. În preajma ciumei erau la colegiu 300 de elevi.

În timpul ciumei au fost răpuşi  şaptesprezece profesori iezuiţi, în 1586:  Ferdinandus Capecius –rectorul Colegiului, P. Ioannes Ardulphus, Hieronymus Fanfonius – profesor de retorică şi filosofie, Georgius Hamman, Paulus Kinisko, Albertus Woluckj, Albertus Brantmaier, Ioannes Burman, Urbanus Schipper, Michael Viller, Ioannes Elbingus, Ionas Credik – profesorul de aritmetică şi poesie, Adamus Tensier, Ioannes Psarski, Mathias Zaleski, Casimirus Loviciensis, P. Michael Ripinensis.

„Transilvania este locuită de trei feluri de oameni, care toţi vorbesc limbi deosebite”

Unii, de frică, s-au refugiat în Chioar (Cetatea de Piatră), alţii în pădurile din Cluj-Mănăştur.  În “Catalogus sociorum in Transylvania peste extinctorum, mense septembri 1586” (Catalogul iezuiţilor ucişi de ciumă în luna septembrie 1586) se arată că au fost ucişi numai într-o lună şase iezuiţi clujeni: M. Albertus Volucki, Georgius Ammanus, P. Matthaeus Strus, M. Nicolaus Curtik, Stanislaus Radzinsckz şi Laurentius Horsochow.

Rectorul Colegiului, Ferrante (Ferdinandus) Capeci avea doar 35 de ani când a venit în Transilvania, la 1584. Într-o scrisoare, îl informa pe superiorul său Claudio Aquaviva că “Transilvania este locuită de trei feluri de oameni, care toţi vorbesc limbi deosebite: românii, care sunt locuitorii cei mai vechi şi se trag din italieni şi longobarzi; de aceea limba lor se aseamănă aşa de mult cu italiana modernă, încât se poate învăţa bine în câteva luni, după cum  şi ei învaţă uşor limba italiană”.

„Nu numai ciuma, ci şi foametea a făcut ravagii asupra populaţiei Transilvaniei”

Iezuitul Massimo Milanesi a scris despre “Flagelul lui Dumnezeu asupra poporului bântuit de ciumă şi de foamete”. Aflăm că nu numai ciuma, ci şi foametea a făcut ravagii asupra populaţiei Transilvaniei. ”S-a luptat acest nenorocit popor – scrie el – multe luni cu ciuma şi cu foametea, care unindu-şi forţele, nu i-au mai dat nicio oră de răgaz” şi că “Nu se pot exprima, nici prin grai, nici prin condei, crudele şi îngrozitoarele efecte ale foametei. Ciuma a fost de astă dată ca un mieluşel, faţă de acea leoaică crudă [foametea], căci ea nu aleargă după fugar, ci-l lasă să-şi urmeze calea”.

Spune apoi: “Câţi români, retrăgându-se în munţii cei mai ameninţători, păduroşi şi aspri şi făcându-şi în arbori cuiburi, ca păsările, au scăpat de ciumă dar au fost apoi găsiţi morţi, în ele, chinuiţi de foame? S-ar putea număra cu miile…” (Aici iezuitul Milanesi contrazice pe unii “istorici” maghiari, care vorbesc de depopularea Transilvaniei de maghiari din cauza epidemiilor din secolele XVI-XVII şi de faptul că românii erau mai rezistenţi pentru că “mâncau caş de oaie”).

„Este foarte necesar, pentru ca să se poată deschide şcolile, de cum va fi încetat ciuma”

Profesorul iezuit Girolamo Fanfonio, victimă şi el a ciumei de la Cluj, a scris, nu cu mult înainte de a fi răpus, cât de mult se întindea pericolul: “De acum o lună a început aici la Cluj să se manifeste ciuma, şi ea merge crescând, mor cam 25-30 de oameni pe zi […]  Şcolile au fost menţinute de noi până acum, dar acum, când cei mai mulţi dintre şcolari, mai ales nobilii, s-au împrăştiat de teama ciumei, cred cà vom fi siliţi să le lăsăm de tot, dacă am putea salva pe vreunii din Seminar şi dintre cei de la masa comună, nu va fi puţin lucru.

Este foarte necesar, pentru ca să se poată deschide şcolile, de cum va fi încetat ciuma”. Iată, o îngrijorare privind soarta şcolii în vreme de pandemie, pe care o reluăm după peste patru secole şi mai bine. Tocmai murise de ciumă un elev polon, “foarte iubit de maiestatea sa, care ea însăşi 1-a trimis aici la studii”.

Despre ravagiile ciumei la Colegiul iezuit de la Cluj a scris şi profesorul iezuit Andreas Busau. “De mirare, sau mai bine zis de plâns – scria el – este starea lucrurilor de la noi. Colegiul aproape că a pierit, cu excepţia puţinora, care am fugit destul de târziu. Dumnezeu ştie ce va mai fi cu noi.

„Când au şi început învăţăceii să se îmbolnăvească şi să moară, a închis şcolile”

A început aici, la Cluj, să-şi croiască drum ciuma prin iunie [1586], şi puţin câte puţin, tot crescând mai mult şi mai mult, a prins puteri. Iar părintele rector [Capecius] nu a prea vrut să închidă şcolile, aşteptând tot mereu o stare mai bună.Totuşi, însă, foarte târziu, când au şi început învăţăceii să se îmbolnăvească şi să moară, a închis şcolile. Iar dintre ai noştri, cea mai mare parte s-a mutat la Cluj-Mănăştur; cinci sau şase au rămas în colegiu. Dar iată că în ziua a doua sau a treia, unul, anume Georgius Hauman, sacristanul colegiului (care poate venise gata molipsit din colegiu), a început să zacă, şi a treia sau a patra zi s-a stins de ciumă în Cluj-Mănăştur.

Al doilea, apoi, M. Paulus Kiniski, care rămăsese cu bursierii, molipsit de asemenea de ciumă, a murit în colegiu şi ai noştri au rămas totuşi în Cluj-Mănăştur şi în colegiu, deşi aceste locuri erau contaminate; şi în tot locul, fără nicio izolare sau pază, unii părinţi contaminaţi de ciumă vizitau, atât pe ai noştri, cât şi pe cei de afară, ascultând confesiuni şi <dând> comuniunea, administrând taina euharistiei şi în ciuda acestui fapt stând în raport cu ceilalţi; şi iată că deodată au adus cu ei atâta boală şi în Cluj-Mănăştur, ca şi în colegiu, încât unul după altul, la început câte doi sau şi trei deodată, s-au îmbolnăvit de ciumă, abia cinci dintre noi care am fost găsiţi sănătoşi ne-am strămutat în cetatea Chioar”.

„Povestea linguriţei”, scandalul de la Cluj din primăvara acestui an 2020, doar a repetat istoria”

Iată că “povestea linguriţei”, scandalul de la Cluj din primăvara acestui an 2020, doar a repetat istoria. Andreas Busau continuă: “…Dar iată că îndată a doua sau a treia zi după plecarea noastră, [profesorul] Ioan Psarski a început să se simtă rău, de asemenea, şi părintele administrator, şi, în sfârşit, părintele Hieronim …(Morţile lor s-au produs cam în această ordine, dar nu s-au putut cunoaşte precis zilele <de boală> pentru fiecare în parte).

Căci unii s-au stins în ziua a treia, alţii a patra sau cincea, cel mult şasea, în lunile iulie şi august. G. Hauman la 17 iulie, P. Kiniski la 19, Albert Vokitski la 20, Albert Brantmaier la 28, loan Burman la 29, Urban Schiffer la 29 (acesta era tânăr de tot, abia trecut de anul al 22-lea, părea să fie o creaţie minunată a naturii, absolut admirabil în orice fel de arte manuale, fie în lemn, fie în bronz sau fier în orice gen de lucrătură: cu strungul, cu ciocanul, cu briceagul, cu barda; era de neam din Prusia, executase şi un altar cu totul excepţional cu cea mai mare râvnă şi picta cu artă proprie, ba cu culori, ba cu aur.

Părintele Ioan Ardolphus… a murit la 31 iulie, şi în aceeaşi zi şi reverendul părinte Ferdinand [Ferrante Capecio], rectorul, ale cărui virtuţi ar trebui slăvite de altul, mai vrednic ca mine. Era, hotărât, un om de un spirit admirabil”.

„(Ciuma) după ce a decimat poporul de rând, trage acuma după sine pe oamenii bogaţi”

Andreas Busau enumeră apoi pe cei care au murit în august 1586, profesori şi meşteri de la colegiu, inclusiv pe părintele Hieronim Fanfoni, mort la 17 august, pe a cărui faţă citeai întotdeauna “un fel de suavitate şi graţie angelică”, fost “prefect al congregaţiei Fericitei Fecioare; prefect al şcolilor, prefect al casei săracilor şi lector de filozofie, având sufletul mereu egal şi păstrând acelaşi spirit suav, bucuros, netulburat”.  Mai erau bolnavi câţiva iezuiţi de la Colegiu şi în Cluj-Mănăştur. “În Colegiul din Cluj nu mai e nimeni din ordinul nostru, totul este pustiu. La Cluj-Mănăştur singur [profesorul] Simon Rasz este sănătos”.

Iezuitul Massimo Milanesi a afirmat că ciuma, “după ce a decimat poporul de rând, trage acuma după sine pe oamenii bogaţi”. La Alba Iulia, un anume preot Petru, “care se îngrijise de o confesiune generală şi de toate sacramentele bisericii, şi-a dat sufletul cu suavitate, cu sfinţenie şi cu linişte printre imnuri şi psalmi, în mijlocul nostru, al tuturor care eram în jurul lui”.

De remarcat aici că, totuşi, conştienţi de pericol, iezuiţii au introdus spovedania de la distanţă şi s-a făcut împărtăşirea tot de la distanţă, şi anume “punându-se prea sfântul sacrament pe o lopată de lemn foarte curată, cu un mâner destul de lung”. Iezuiţii au mai aplicat pe abcesele ciumei plasturi cu decoct de diferite plante medicinale, rădăcini, frăsinel, tormentilă, genţiană, boabe de dafin şi de ienupăr, la alţii le-au luat sânge şi pe unii i-au vindecat, respectiv unii s-au vindecat.”

Sursa/ Foto: Facebook Vasile Lechințan

Citește mai departe

Clujul de altă dată

Mândrie a Clujului. Sfatul lui Victor Babeş pentru ziua de azi: izolare şi igienă. S-a apucat de medicină după ce i-a murit sora de tuberculoză. 94 de ani de la moarte

Publicat

Una dintre marile personalităţi româneşti, profesor la Cluj, şi care dă numele numele universităţii clujene. Victor Babeş. Astăzi se împlinesc 94 de ani de la moartea sa.

Savantul care dă numele universităţii clujene

Unul dintre marii savanţi români, Victor Babeş, care a predat la Cluj şi care dă numele celei mai mari şi mai vechi universităţi din România, UBB (Universitatea “Babeş-Bolyai”.

Victor Babeș (4 iulie 1854, 19 octombrie 1926), bacteriolog și morfopatolog. În colaborare cu Victor André Cornil, este autorul primului tratat de bacteriologie din lume (Bacteriile și rolul lor în anatomia și histologia patologică a bolilor infecțioase). Prin aceasta a pus bazele moderne ale acestei științe. Este, de altfel, fondatorul școlii românești de microbiologie.

Printre primii profesori clujeni după decembrie 1918

Victor Babeş a fost invitat să predea la Cluj imediat după Mare Unire, de către Iuliu Haţieganu.

“Învăţământul superior din Cluj datează din anul 1581. Viaţa universitară s-a dezvoltat treptat, conturându-se diferite domenii şi specialităţi de studiu. În rândul acestora, un loc important l-a avut medicina. Astfel, în 1775 a fost înfiinţată „Şcoala medico-chirurgicală” din Cluj. Aici a fost profesor cunoscutul oculist Ioan Piuariu-Molnar. În 1816, şcoala medico-chirurgicală s-a transformat în „Liceul medico-chirurgical”. Facultatea maghiară de Medicină a fost fondată chiar de la începutul existenţei Universităţii „Ferencz Jozsef” din Cluj, adică în 1872. În perioada 1888-1901 au fost construite clinicile şi institutele Facultăţii, situate pe strada Mikó – în prezent denumită strada Clinicilor. Printre profesorii cei mai importanţi ai acestei Facultăţi au fost: Zsigmond Purjesz, Miklos Jancso, Károly Lechner, Tamás Marschalko, Jozsef Brandt, Istvan Apáthy, György Hintz, Zsigmond Jakabházy.

Imediat după Marea Unire a Transilvaniei cu România, în învăţământul superior de medicină şi farmacie din Cluj a avut loc o transformare notabilă. În 1919 a fost întemeiată Facultatea românească de Medicină, ca parte componentă a Universităţii „Daciei Superioare”.

Primul decan şi organizator al Facultăţii a fost Iuliu Haţieganu, care ulterior a fost „Magnificus Rector” al acestei Universităţi. Datorită iniţiativei sale, au fost create noi discipline, precum: semiologia medicală, radiologia, stomatologia şi istoria medicinii, care au fost premiere în învăţământul medical românesc.

Prestigiul Facultăţii a fost asigurat încă de la început de remarcabilii profesori români: Victor Babeş, Constantin Levaditi, Ştefan Gh. Nicolau şi Nicolae Minovici, ca şi de celebrii profesori francezi: Jules Guiart, René Jeannel etc. Alături de maeştrii amintiţi, din prima generaţie de profesori ai Facultăţii au făcut parte profesorii de renume: Iuliu Moldovan, Victor Papilian, Titu Vasiliu, Ioan Drăgoiu, Dimitrie Negru, Iacob Iacobovici, Constantin Ureche, Ion Minea, Cristea Grigoriu, Dumitru Michail, Coriolan Tătaru, Titu Gane, Ion Predescu-Rion”, se arată într-o prezentare a Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) “Iuliu Haţieganu” Cluj.

Lupta cu bolile infecţioase

Marele bacteriolog şi morfopatolog român, Victor Babeş, s-a luptat toată viaţa sa cu bolile infecţioase. Implicit, şi cu microorganisemele care le declanşează. El este autorul primului tratat de bacteriologie din lume. Fără cercetările sale, mulţi dintre noi şi dintre înaintaşii noştri am fi murit cu mult înainte de vreme.

Ca exemplu, în urmă cu 132 de ani, pe 6 mai 1888, el făcea primele vaccinări antirabice în Bucureşti.

În plenul Academiei Române, el a prezentat propunerile sale în ceea ce priveşte organizarea sanitară din România şi dispoziţiile legale de combatere a bolilor infecţioase. Era în şedinţa Academiei Române din 20 mai 1911 (vezi imaginile).

“Toată organizarea legii trebue să aibă înaintea ochilor lupta în contra unui duşman care ne ameninţă din toate părţile, în orice moment, în toate manifestaţiunile vieţii. E vorba deci de un răsboiu continuu contra unui duşman perfid, care ameninţă omenirea cu degenerare şi nimicire, în contra inamicului implacabil al fericirii şi progresului omenirii”, spunea Victor Babeş în discursul său.

În elita internaţională a vremii

Ca reper al valorii de care se bucura Victor Babeş la nivel international, în august 1909, el a prezentat o prelegere referitoare la studiul şi combaterea teribilei lepre. Prelegerea a susţinut-o în Norvegia, la o conferinţă internaţională care a avut loc la iniţiativa sa. (în imagini).

Victor Babeş este fiul lui Vicenţiu Babeş şi al Sophiei Goldschneider. A mai avut o soră, Alma, şi un frate, Aurel. A fost căsătorit cu Iosefina Thorma, având cu aceasta un fiu, Mircea. A început să studieze Arta Dramatică, la Budapesta. Moartea surorii sale, Alma, provocată de tuberculoză, la o vârstă tânără, l-a determinat să abandoneze studiile începute şi să se înscrie la Medicină. A urmat cursurile Facultăţii de Medicină din Budapesta şi Viena. Şi a luat doctoratul în medicină la Viena în 1878

*în imagine sunt patru broşuri cu studii, idei, conferinţe ale marelui medic român, una dintre ele, privind studiul şi combaterea leprei, susţinută acum 110 ani, în Norvegia, în cadruul unei conferinţe internaţionale care a avut loc la iniţiativa sa. Broşurile sunt din anii 1907, 1909, 1910 şi 1911 şi i-au apaţinut lui Titu Maiorescu (arhiva www.cluj24.ro).

(MaAv)

Citește mai departe

ACTUALITATE

Cluj, octombrie 1944. Monumentul tanchiştilor sovietici. 76 de ani de la instalarea record

Publicat

În urmă cu 76 de ani era ridicat monumentul din imagine, al tanchiştilor sovietici. Monumentul a fost făcut şi amplasat în mai puţin de 6 luni, cu mare discreţie.

Monumentul tanchiştilor a fost montat de sovietici imediat după 11 octombrie 1944, în spatele Catedralei Ortodoxe din Cluj. El a supravieţuit pe locul respectiv până în 1990. Acum, pe locul său este amplasat monumentul „Glorie ostaşului român”. Din 1990, monumentul tanchiştilor a fost mutat în Cimitirul Central.

În octombrie 1944, Clujul era sub ocupaţie sovietică, eliberat de această armată.

*în imagine, o ilustrată din anii 1960  cu Monumentul tanchiştilor sovietici (arhiva www.cluj24.ro)

(MaAv)

Citește mai departe

ACTUALITATE

Vizitele la Cluj ale Regelui Ferdinand şi Reginei Maria. 98 de ani de la încoronare. Clujeanul din comisie. Universitatea clujeană i-a purtat numele

Publicat

În urmă cu 98 de ani, pe 15 octombrie 1922, Regele Ferdinand şi Regina Maria erau încoronaţi la Alba Iulia. Erau primii Suverani ai României Mari. Dar Ferdinand era rege al unei părţi de ţară încă din 10 octombrie 1914. Şi Marea Unire de la 1918 s-a înfăptuit sub domnia sa. Încă înainte de a fi încoronat, simbolic, rege, Ferdinand a vizitat de două ori Clujul.

Încoronarea Regelui Ferdinand. Clujeanul din comisie

Pentru încoronarea de la Alba Iulia din 15 octombrie 1922, decidenţii politici au optat pentru o ceremonie specială. Iar pentru aceasta, guvernul Alexandru Averescu a numit, în iunie 1920, „Comisiunea pentru organizarea Serbărilor Încoronării Suveranilor”.

Șeful comisiei a fost desemnat generalul Constantin Coandă, președinte al Senatului și fost prim-ministru. Iar din comisie mai făceau parte, printer alţii, Nicolae Titulescu, ca ministru de Finanțe, Octavian Goga, ministru al Cultelor și Artelor, viitorul patriarh, Miron Cristea, istoricii Nicolae Iorga și Alexandru Lapedatu, compozitorul George Enescu, pictorii Costin Petrescu și Arthur Verona, arhitectul Victor Stephănescu. Inițial s-a propus ungerea suveranului la biserica Mihai-Vodă din București și încoronarea la Alba Iulia. Dar până la urmă a fost acceptată propunerea lui Nicolae Iorga de construire a unei Caterdrale a Încoronării la Alba Iulia. Piatra de temelie a noului edificiu a fost pusă în cea de-a doua zi de Paște a anului 1921, în 28 martie, lucrările executându-se rapid.

Ploaia torenţială de la Cluj n-a împrăştiat mulţimea

Ambele vizite ale cuplului regal la Cluj au avut loc înaintea încoronării de la Alba Iulia. Prima vizită la Cluj a Regelui Ferdinand și a Reginei Maria a României la Cluj a avut loc pe 27 mai 1919. Era în cadrul turneului lor în Transilvania. Între 23 mai și 1 iunie 1919, cei doi au vizitat Oradea, Carei, Baia Mare, Jibou, Dej, Bistrița, Gherla, Cluj, Turda, Câmpeni, Abrud, Țebea, Alba Iulia, Blaj, Copșa, Sibiu, Săliște, Făgăraș, Brașov.

Ferdinand şi Maria au ajuns la Cluj pe 27 mai, în jurul orei 10.30. Au fost întâmpinaţi la gară. Şi, pe tot traseul până la piața din centrul orașului, s-au bucurat de o primire extraordinară. Defilarea populației a fost mai mare ca oriunde. Mii și mii au venit din toate satele învecinate. (…) La Cluj am avut câteva ploi torențiale puternice. Dar aceasta nu a diminuat entuziasmul popular, avea să noteze Regina Maria.

Relatarea din “Dimineaţa” referitoare la Cluj

Ziarul Dimineața, apărut la București, relata: “În tribuna pregătită (…), regina în mantia ei cărămizie cu broderii bucovinene pe umeri, cu costumul românesc, cu marama străvezie pe cap, încercuită de un fel de diademă formată dintr-o împletitură de muselină de culoare bleu-pastel, pare în adevăr domniţa plaiurilor româneşti. Ea stă în picioare şi răspunde vesel, cu mâna, fără de contenire, aclamărilor frenetice ale mulţimei care trece valuri. De odată în public un strigăt răsună: <<Vin Moţii!!>>. Regina e mişcată, ea priveşte în zare şi tresare la chiuiturile necurmate ale falnicilor strănepoţi ai lui Avram Iancu. Călări cu toţii, chipeşi, ei trec împreună cu femeile lor venite să vadă pe <<împărătiţa română>> cum îi zic aproape toţi cei de aici suveranei noastre.

În mijlocul Moţilor, un tun din lemn de cireş relicvă sfântă păstrată din timpul lui Avram Iancu defilează şi el. E străbunul falnicei artilerii care urmează în sunetul goarnelor şi în pasul cailor de o frumuseţe rară ai armatei din întreg Ardealul. O notă originală de asemenea a conductului de la Cluj sunt carele trase de câte şase boi albi, încărcate cu femei în splendide costume naţionale, cu furcile torcând, înconjurate de flăcăi călări care cântă din felurite buciume şi goarne. Două ore încheiate ţine defilarea”.

A urmat masa, primirea tuturor autorităților, vizitarea unor spitale. Iar la ora 18.00 s-au îndreptat spre Turda. Pentru turneul din Apuseni.

Discursul regelui la Universitatea clujeană

A doua vizită a Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria la Cluj a avut loc în 31 ianuarie-2 februarie 1920. Atunci au participat la inaugurarea universității românești din Cluj. Printre altele, Primăria a organizat, seara, un banchet la Hotelul New York. Pe 1 februarie a avut loc o ședință solemnă în Aula Magna a Universităţii. Au participat la banchet dat de rector la Prefectură. Apoi la o reprezentație de gală la Teatrul Național. Pe 2 februarie au vizitat căminele studențești, clinicile și Biblioteca Centrală Universitară. Au participat la o defilare a armatei în Piața Unirii. Au luat apoi masa la comandamentul militar din Cluj. Au participat la un nou spectacol de gală la teatru. După care au părasit Clujul.

În semn de preţuire, la moartea Regelui Ferdinand, în 1927, universitatea clujeană i-a preluat numele.

Amintirile lui I.G. Duca

Referitor la prima vizită a suvernailor în Transilvania, I. G. Duca nota: “Într-adevăr, la sfârșitul lui Mai 1919 Regele și Regina, de mult dornici să viziteze Ardealul, au hotărât să facă acolo vizita lor oficială, sau, mai bine zis, turneul lor triumfal. Brătianu fiind încă la Paris, Ferechide a întovărășit pe Suverani în calitatea sa de Prim Ministru ad-interim, iar ca miniștri am fost delegați Constantinescu, Văitoianu și cu mine. Această călătorie a fost un vis, un vis de nedescris. Zece zile am trăit în mijlocul celor mai mișcătoare scene de entuziasm, bucuria unui popor dezrobit, care își vede Regele și Regina și-i sărbătorește într-o patrie de-a pururea reîntregită.

Totul a fost organizat de Consiliul Dirigent cât se poate de bine, Maniu și toți prietenii lui știind să dea festivităților caracterul ce se cuvenea. Am vizitat Oradea, Bekes Csaba, Baia Mare, Careii Mari, Bistrița, Clujul, Turda, Munții Apuseni, Câmpeni, Abrudul, mormântul lui Avram Iancu la Țebea, Bradul, Alba Iulia, Blajul, Sibiul, Fagărașul și Brașovul. (…)

Însufleţirea de la Cluj

Primirea totodată plină de fast și de însuflețire a celor din Cluj, nobilii Unguri în frunte cu un bătrân Conte Degenfeld, așteptând în costum de magnați pe Rege pe peronul gării de la Satu Mare ca să mulțumească României ca i-a salvat de bolșevism, recunoștința cu prisosință uitată de atunci. Toată noblețea regiunii Bekes Csaba venind să salute pe Suveranii noștri și să le zugrăvească pățaniile ei cu oamenii lui Bela Kuhn, până la sosirea trupelor române. În fruntea delegației, Contesa Almassy, care asistase la asasinarea lui Tisza și ne povestea amănuntele dramei. (…)

Povestea de la Turda

La Turda scena a fost adevărat din domeniul povestei. Pe câmpia ce se întinde în jurul locului unde Mihai Viteazul a fost omorât, erau adunați mii și mii de țărani din ținuturile învecinate, toți în haine de sărbătoare, bărbați, femei, copii și bătrâni. După ce s-a sfârșit slujba religioasă de la mormânt, Regele și Regina au trecut pe jos printre șirurile de țărani. Și atunci populația, care nu se aștepta nici la această simplicitate, nici la acest contact direct cu Suveranii, s-a dedat în chip spontan la o manifestațiune care întrece tot ce se poate închipui.

Nu numai că uralele nu se mai sfârșeau, dar oamenii cădeau în genunchi, sărutau poalele costumului național cu care era îmbrăcată Regina, aruncau flori, se repezeau să sărute mâna Regelui. Cei mai mulți plângeau de bucurie și de emoție strigând: ”De acuma putem muri că ne-am văzut Țara dezrobită și Regele nostru, al nostru, al Românilor!” Nu mai știam cum să apărăm pe Rege și pe Regina foarte mișcați și ei de acest delir popular. Cred că scena de la Turda a fost cea mai strălucită și cea mai emoționantă concretizare a bucuriei Unirii, nici unul din cei care au trăit acele clipe nu le vom uita vreodată”.

*Ferdinand I de Hohenzollern-Sigmaringen (12/24 august 1865, 20 iulie 1927), al doilea rege al României, din 10 octombrie 1914 până la moartea sa, în 1927.

*în imagine, o carte poştală din anii 1920 cu Regele Ferdinand şi cu Regina Maria (arhiva www.cluj24.ro )

(MaAv)

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate