ACTUALITATE
Furnizorii de energie electrică, amendați cu peste UN MILION de lei de ANRE. Cine a primit cea mai mare sancțiune
ANRE a aplicat amenzi în valoare de 1.110.000 de lei furnizorilor de energie electrică, după controalele efectuate în contextul liberalizării pieței.
ANRE a verificat respectarea frecvenței de emitere a facturii pentru energia electrică furnizată clienților finali alimentați în regim de serviciu universal, dar și modalitatea de facturare în perioada cuprinsă între două citiri consecutive ale aparatului de măsură de către operatorul de rețea.
De asemenea, a fost verifica și modul de informare a clienților casnici din portofoliu cu privire la oferta pentru serviciul universal, ofertele concurențiale proprii aplicabile precum şi dreptul clienților de a încheia un contract de furnizare a energiei electrice pe piața concurențială cu orice furnizor licențiat.
În urma finalizării acțiunilor de control, s-au constatat nerespectări ale reglementărilor privind activitatea de furnizare a energiei electrice în contextul liberalizării pieței de energie electrică.
Cine a primit amenzi și pentru ce au fost aplicate
Electrica Furnizare a primit cea mai mare amendă contravențională, respectiv 300.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor legale privind frecvența de emitere a facturii și facturarea în perioada cuprinsă între două citiri consecutive ale aparatului de măsură.
A doua cea mai mare amendă a fost aplicată E.ON Energie România, respectiv 210.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor legale privind informarea clienților și frecvența de emitere a facturii.
De asemenea, ENEL Energie fost sancționată cu amendă contravențională în valoare de 200.000 lei pentru nerespectarea prevederilor legale privind informarea clienților.
Și ENEL Energie Muntenia a fost sancționată cu amendă contravențională în valoare de 200.000 lei pentru nerespectarea prevederilor legale privind informarea clienților.
O amendă în valoare de 200.000 de lei a fost aplicată și CEZ Vânzare pentru nerespectarea prevederilor legale privind frecvența de emitere a facturii și facturarea în perioada cuprinsă între două citiri consecutive ale aparatului de măsurare.
Sumele aferente sancțiunilor aplicate de ANRE se constituite integral ca venit la bugetul de stat.
Foto: Arhivă
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






