Connect with us

ACTUALITATE

Funcționară a Primăriei Gilău, dosar penal pentru fals material și uz de fals

Publicat


Secția 6 Poliție Rurală Florești efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal deschis pe numele unui funcționar din Primăria Gilău sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.

Potrivit polițiștilor clujeni, dosarul a fost deschis ca urmare a unei plângeri depuse în cursul anului 2021, activitățile fiind efectuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin.

Surse judiciare au declarat pentru Cluj24 că vizată de acest dosar este Ana Sfîrlea, inspector superior la Compartimentul Fond Funciar, aceasta fiind cercetată într-un dosar privind fondul funciar, retrocedări de terenuri.

În acest caz, primarul Gelu Topan și Ana Sfîrlea au dat deja declarații la poliție.

Ana Sfîrlea ar fi una dintre protejatele lui Topan din Primăria Gilău care, în vara lui 2021, ar fi fost trimisă la un curs de formare profesionala in Maramureș împreună cu soțul ei.

Costurile cursului ar fi costat Primăria Gilău circa 5000 de lei, iar în toamnă Ana Sfîrlea a fost recompensată cu un alt curs la Sovata, tot pe banii primăriei.

Deși are dosar penal, Ana Sfîrlea a fost numită la începutul lunii februarie 2022 de Gelu Topan membru titular în Comisia împuternicită să realizeze cercetarea disciplinară prealabilă în cazul săvârșirii abaterilor de către personalul contractul din Primăria Gilău.

Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate