CULTURA
Fram, Ursul Polar se luptă pentru finanțare. Doi români vor să facă un serial de animație cu îndrăgitul urs polar

Fram, celebrul urs polar inventat de Cezar Petrescu, vrea să devină personaj într-un serial de animație. Pentru aceasta, însă, e nevoie de finanțare.
„Filmul va fi unul amuzant, dar educativ în același timp”
„Două mici studio-uri de animație din România intră într-una dintre cele mai acerbe competiții internaționale, Cartoon Forum, care reunește cei mai bine cotați producători TV și zeci de filme de animație din lume.
Doi români vor participa în perioada 14-17 septembrie la cea mai mare sesiune de pitching pentru investiții din Europa, în cadrul Cartoon Forum. Evenimentul va reuni producători internaționali de seriale de animație și se desfășoară anul acesta în Franța, la Toulouse.
Miza românilor este să obțină finanțare pentru un film cu binecunoscutul personaj românesc Fram, Ursul Polar. Dacă va câștiga, producția va fi apoi difuzată în mai multe țări. Filmul va fi unul amuzant, dar educativ în același timp: temele principale sunt ecologia și protejarea mediului.
În fața producătorilor se vor prezenta alte peste 90 de proiecte care au fost de asemenea selectate de către specialiști pentru finală.
Regizorul Ștefan Buzea și managerul de dezvoltare al proiectului Lumea lui Fram, Ciprian Beldean, vor merge la Toulouse cu un proiect care este pregătit să intre în producție. Proiectul are deja scenariul și conceptele vizuale pentru un serial de animație în centrul căruia se va afla Fram, Ursul Polar.
„Ne dorim ca Fram, Ursul Polar, să devină cunoscut în toată lumea”
“Ne bucurăm că am fost selectați la Cartoon Forum. Din câte știm e o premieră pentru România pentru că, de-a lungul timpului, la această sesiune de pitch-uri au participat cu precădere producători din Europa de Vest de la cele mai puternice studiouri de animație.
Noi ne dorim ca Fram, Ursul Polar, un personaj cu notorietate în rândul copiilor și adulților români, să devină cunoscut în toată lumea. Povestea acestui ursuleț și aventurile prin care el trece sunt, după părerea noastră, o metodă excelentă prin care să educăm copiii și să-i facem conștienți de importanța ecologiei. Prin proiectul Lumea lui Fram ne dorim să modelăm adulții de mâine care sperăm să fie mult mai responsabili față de natură decât generația noastră”, spune Ciprian Beldean, business development manager Deveo Studio.
Cartoon Forum, cea mai mare competiție internațională de animații video
Cartoon Forum este o sesiune de pitch-uri jurizate pe care Fundația Cartoon din Bruxelles o organizează anual încă din 1990.
Până în prezent, 814 proiecte au primit finanțare în sume care au depășit 2.8 miliarde de dolari. În medie, 1 din 3 proiecte ajunse în finală reușește să obțină finanțarea pentru că filtrele de selecție preliminară sunt foarte multe și la standarde ridicate.
Evenimentul reunește somități de nivel internațional în domeniul producției TV, personalități care decid, pe criterii tehnice, lista serialelor care vor primi finanțare.
“Practic, noi vom susține în fața juriului beneficiile pe care copiii și chiar părinții le obțin dacă urmăresc seria de animație pe care o propunem. Apoi, vom prezenta detaliile tehnice legate de cum va funcționa proiectul, iar la final, vom dovedi sustenabilitatea economică a proiectului Lumea lui Fram.
Va fi un pitch de 10 minute în care noi prezentăm proiectul, scenariul, conceptele de personaje și scenele cheie din film create în timpul etapei de pre-producție.
Ne propunem să difuzăm seria de animații în țări din Europa și, pe mai departe, țintim publicul din Statele Unite”, spune Ștefan Buzea, scenarist, regizor și animator Duo Animation.
Despre Lumea lui Fram Lumea lui Fram a apărut din dorința de a dezvolta copii comunicativi, încrezători în propriile forțe și echilibrați din punct de vedere emoțional. Prin colaborarea cu psihologi, pedagogi, părinți, autori și scenariști, Lumea lui Fram a realizat cărți de educație emoțională și jocuri care dezvoltă competențele sociale.
Lumea lui Fram este un proiect 100% românesc pe care echipa de ilustrație și animație din cadrul Deveo Studio din Cluj-Napoca îl realizează din 2016”, se arată într-un comunicat.
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

ACTUALITATE
Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii.
Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.
Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.
Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.
Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.
Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.
”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.
Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.
De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.
Dosar retrimis procurorului
Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.
S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.
Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.
Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Manifestările dedicate Zilei de 1 Decembrie au început cu ceremonialul de depunere de coroane și jerbe de flori la statuia ecvestră a lui Mihai Viteazul din Cluj-Napoca.
La ceremonie au participat printre alții președintele CJ Cluj, Alin Tișe, prefectul județului, Irina Munteanu, viceprimarul Clujului, Dan Tarcea, membri ai Consiliului Local, cadre militare.

În spiritul sărbătorilor de iarnă, Rotary Club Cluj-Napoca Opera s-a angajat să aducă bucurie și să îndeplinească dorințele copiilor din mediile rurale defavorizate prin proiectul „ToyJoy”. Acest proiect urmărește să ofere cadouri personalizate pentru 60 de copii, transformând desenele lor în tricouri unice.
„Pentru a susține această cauză nobilă, designerul Ovidiu Pop a preluat desenele copiilor și le-a transformat în tricouri creative. Aceste tricouri vor fi puse în vânzare, iar fondurile colectate din vânzarea tricourilor și din donații vor fi folosite pentru a cumpăra cadouri speciale pentru acești copii. Astfel, fiecare tricou cumpărat devine o oportunitate de a aduce un zâmbet pe chipurile celor mici.
Clubul Rotary Cluj-Napoca Opera va imprima inițial un set de 60 de tricouri pentru adulți, având desenele micuților, urmând ca acestea să fie disponibile pentru achiziționare la prețul de 300 de lei fiecare. Prin această inițiativă, „Moș Crăciun” devine sinonim cu fiecare cumpărător de tricou, contribuind astfel la realizarea visurilor copiilor din medii defavorizate.
Perioada de vânzare a tricourilor este programată să înceapă imediat, iar cadourile vor fi achiziționate în intervalul 1-20 decembrie și livrate copiilor în Ajunul Crăciunului. Rotary Opera încurajează comunitatea să se alăture acestui gest de generozitate pentru a face Crăciunul memorabil pentru acei copii care au nevoie de susținerea noastră.
Tricourile pot fi comandate aici: https://forms.gle/mCZmbnbQmKAQutv36
Într-o lume plină de agitație și provocări, Rotary Opera reamintește tuturor că gesturile mici de bunătate pot avea un impact profund asupra vieților altora. Echipa clubului speră că acest proiect va inspira și alți oameni să facă gesturi de generozitate în comunitățile lor, aducând astfel o rază de lumină în inimile celor care au nevoie de ea”, arată organizatorii.
Despre Rotary Club Cluj-Napoca Opera:
Rotary Club Cluj-Napoca Opera a fost înființat în noiembrie 2017 de către un grup de prieteni cu suflet mare, majoritatea provenind din mediul Rotaract. Înregistrat oficial în aprilie 2018, clubul a desfășurat numeroase proiecte caritabile, inclusiv dotarea Centrului de Îngrijiri Paliative „Sf. Nectarie” cu o ambulanță.
ADMINISTRAȚIE
Emil Boc ne invită la sărbătoare şi ne arată ce putem face de 1 Decembrie. Programul mnifestărilor

Primarul Emil Boc a lansat o invitaţie clujenilor de a sărbători împreună Ziua Naţională a României.
„Clujul sărbătorește Ziua Națională a României – Programul evenimentelor de 1 Decembrie la Cluj-Napoca
Vă invităm să sărbătorim împreună ceea ce ne unește!
Manifestările de Ziua Națională din acest an se vor desfășura la Cluj-Napoca în Piața Mihai Viteazul, Piața Avram Iancu și Piața Unirii, începând cu ora 9.00 și sunt organizate de Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca alături de parteneri instituționali, organizații non-guvernamentale, companii din mediul privat, cu sprijinul voluntarilor.
Târgul de Crăciun Cluj-Napocacontinuă până la finalul anului, iar de 1 Decembrie se deschide Târgul de iarnă – pe platoul Sălii sporturilor „Horia Demian” unde este amenajat inclusiv un patinoar.
Pagina evenimentului: https://www.facebook.com/events/184909897945737/
Mai multe informații despre 1 Decembrie 2023 – Ziua Națională a României la Cluj-Napoca:
venimentele debutează la ora 9:00 cu ceremonialul de depunere de jerbe și flori în Piața Mihai Viteazul. Manifestările organizate de Primăria și Consiliul local Cluj-Napoca, Instituția Prefectului Județul Cluj și Divizia 4 Infanterie „Gemina” continuă de la ora 10:30 în Piața Avram Iancu unde va avea loc ceremonia oficială, defilarea cu tehnică militară și de intervenție și un spectacol de artificii de zi.
De asemenea, de la ora 12:00 ne aducem aminte, printr-un eveniment dedicat, de curajul liderului revoluţiei române de la 1848 din Transilvania „Avram Iancu, de 30 ani în inima Clujului”, organizat în parteneriat cu Societatea Cultural-Patriotică „Avram Iancu” din România.
Pe Bulevardul Eroilor va avea loc o reconstituire a evenimentelor din anul 1918, în intervalul 13:00-15:00. De asemenea, clujenii pot rămâne cu o amintire din zona de photobooth, care va fi activă în intervalul 12:00-21:00.
La „kilometrul 0” al orașului, în Piața Unirii, evenimentele dedicate Zilei Naționale vor începe la ora 15:00 cu un regal folcloric susținut de artiști și ansambluri folclorice de renume precum Sava Negrean Brudașcu, Aurel Tămaș, Ana Ilca Mureșan, Maria Golban Șomlea, Valeria și Traian Ilea, Cristian Totpati, Mariana Sfechiș, Lucia Potra, Adriana Irimieș, Mihaela Grindean, ansamblul folcloric Mărțișorul și ansamblul folcloric Dor Transilvan.
Iluminatul festiv va fi aprins în tot orașul de la ora 19:00, după care vor urca pe scena din Piața Unirii Delia și Cargo.
De la ora 20:00 – în Piața Avram Iancu – ne vom bucura împreună de un spectacol inedit de drone și artificii, care să ne aducă aminte de învățăturile anilor anteriori: „Timpurile și lumea se schimbă, nimic nu este veșnic. Legământul nostru este să nu contenim în străduința de a ne proteja meleagurile și credința pentru a le putea lăsa moștenire urmașilor noștri”, arată primarul Emil Boc.
PROGRAM
Piața Mihai Viteazul
09:00 – Ceremonial de depunere de jerbe și flori
Piața Avram Iancu:
10:30 – Defilarea cu tehnică militară și de intervenție
12:00 – Avram Iancu, de 30 ani în inima Clujului – eveniment organizat în parteneriat cu Societatea Cultural-Patriotică „Avram Iancu” din România
20:00 – Spectacol de drone & artificii
Piața Unirii
15:00 – Regal folcloric
19:00 – Pornirea iluminatului festiv
19:05 – Concert Delia
20:15 – Concert Cargo
ADMINISTRAȚIE
EXCLUSIV VIDEO FOTO. Emil Boc, blocat pe Aeroportul Munchen din cauza zăpezii. Ratează ceremoniile de Ziua Națională de la Cluj

Zeci de clujeni sunt blocați, de joi seara, pe Aeroportul Munchen din Germania, care a fost închis din cauza unei ninsori abundente, printre pasageri numărându-se și primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc.
Acesta a ajuns joi seara pe aeroportul german venind de la Bruxelles, unde a participat la sesiunea plenară a Comitetului European al Regiunilor, și urma să plece spre Cluj-Napoca la ora 22,10 cu o cursă Air Dolomiti, dar zborul a fost anulat.
Primarul Clujului a dormit, alături de mai mulți clujeni care urmau să ia aceeași cursă pe banchetele din aeroport, dar și de alte sute pasageri cărora le-au fost anulate zborurile.
Din această cauză, Emil Boc nu va participa la ceremoniile programate, vineri, la Cluj-Napoca de 1 Decembrie, Ziua Națională a României.
Manifestări de 1 Decembrie
Primarul Clujului trebuia să participe la depunerea de coroane de flori în Piața Mihai Viteazul și la defilarea militară din Piața Avram, înaintea căreia trebuia să treacă în revistă garda de onoare și să țină un discurs.
De povestit nepoților
De asemenea, trebuia să țină un discurs și să participe la manifestările prilejuite de împlinirea a 30 de ani de la inagurarea statuii lui Avram Iancu.
”E Ziua Națională a României, cele rele să se spele, cele bune să se adune. La mulți ani dragi români, la mulți ani dragi clujeni, oriunde vă aflați, să vă bucurați de această zi minunată.
Am petrecut o noapte în aeroport, e o experiență inedită, avem ce povesti la nepoți. Îmi pare rău că nu pot fi alături de clujeni, sper ca măcar în a doua parte a zilei să ajung”, a spus Boc.
Boc speră să plece cu o cursă Lufthansa la ora 11 și să ajungă la Cluj-Napoca pentru a participa măcar la aprinderea luminițelor de sărbători în tot orașul, ceremonia programată la ora 19 în Piața Unirii.