EVENIMENT
FOTO VIDEO EXCLUSIV/ BĂTAIE DE JOC! Petrecere FĂRĂ MĂȘTI la Cluj Arena, în spațiu închis, în timp ce bolnavii de COVID-19 din Cluj nu au loc în spitale
O petrecere fără măști de protecție, fără distanțare socială, în spațiu închis a avut loc la Cluj Arena în noaptea zilei de duminică, 4 octombrie. Potrivit surselor Cluj24.ro, au participat peste 100 de persoane la eveniment. Această petrecere a avut la doar câteva ore după ce un medic care tratează pacienții infectați cu COVID-19 din Cluj a declarat pentru Cluj24 că situația din spitalele clujene este dramatică, acestea fiind pline, iar persoanele infectate stau la rând pentru a se interna.
„Avem zeci de bolnavi pe listele de aşteptare, numai noi ca spital. Pe Cluj sunt peste 200-300 de persoane pe liste de aşteptare, unii cu simptome. Nu avem unde să-i internăm. Suntem supra, supra saturaţi. Şi e numai începutul. Nu ştiu cum o să facem faţă. Sunt circa 80-90 pe zi, în câteva zile blochează totul. Cum pleacă cineva, se internează imediat altcineva. E ca pe front”, spune medicul, care doreşte să-şi păstreze anonimatul.
Petrecerea este organizată de The Date, ,,un brand de petreceri premium, menite să creeze nopți experiență, în locații diferite de fiecare dată”, după cum se definesc chiar aceștia.
Pe lângă The Date, ca organizator mai apare și Vali Bărbulescu, un DJ constănțean de muzică house, minimal și techno.
Până în acest moment, autoritățile clujene nu au putut fi contactate pentru un punct de vedere.
UPDATE 01,01
Nu se cere mască de protecție la intrare. Oamenii continuă să vină la petrecere. Sala este din ce în ce mai aglomerată.
UPDATE 01,11
Polițiștii clujeni au fost notificați că la Cluj Arena ar avea loc o petrecere pe o terasă și va fi trimis un echipaj la fața locului. Cu toate acestea, imaginile contrazic faptul că ar fi vorba de o petrecere pe o terasă. Nici până în acest moment nu a putut fi contactat ofițerul de presă al celor de la IPJ Cluj pentru a ne oferi detalii despre acest caz.
UPDATE 01.32
Poliția a ajuns la fața locului pentru a vedea ce se întâmplă.
UPDATE 01.44
Petrecerea continuă la Cluj Arena. Singurul lucru semnalat de polițiștii clujeni a fost faptul că oamenii care așteptau la coadă să intre la petrecere nu purtau mască de protecție, iar acum sunt obligați să o facă.
UPDATE 02.07
Potrivit surselor Cluj24, polițiștii nici măcar nu au intrat printre oameni să vadă cum se prezintă situația.
UPDATE 08.36
,,S-au aplicat sancțiuni și urmează probabil dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor. Genul acesta de evenimente nu vor mai avea loc la Cluj în perioada COVID”, a spus Mircea Abrudean, Prefectul de Cluj.
UPDATE 09.40
Polițiștii clujeni l-au amendat pe organizatorul evenimentului cu 1000 de lei și se continuă cercetările. A fost deschis un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor.
UPDATE 10.28
,,La data de 4 octombrie a.c., în jurul orei 01.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca au fost sesizati cu privire la faptul că în incinta stadionului „Cluj Arena”, se află în desfășurare un eveniment privat, cu participarea unui public numeros.
La scurt timp, la locația menționată s-au deplasat echipaje ale poliției, cele sesizate confirmându-se.
Organizatorul evenimentului a fost sancționat contravențional, conform Legii 61/1991.
Totodată, s-au întocmit actele premergătoare constatării flagrante a infracțiunii prevăzute de articolul 352 din Codul penal, respectiv zădărnicirea combaterii bolilor.
În continuare, sunt derulate verificări în vederea stabilirii stării de fapt și luarea măsurilor legale care se impun, intervenția polițiștilor fiind asigurată prin sistemele portabile de tip body-camera”, potrivit IPJ Cluj.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






