VIDEO. „Am fost împușcată la Revoluția de la Cluj. Aveam 17 ani”. Mărturia Cristinei Popa, care era la Fabrica de Bere

Cristina Popa a fost împușcată în picior în 21 decembrie 1989, când clujenii au ieșit în stradă pentru libertate. O libertate pentru care a curs sânge, inclusiv al Cristinei, care avea doar 17 ani.

Revoluția română începuse deja la Timișoara, dar nimeni nu credea că și la Cluj se va întâmpla ce s-a întâmplat acolo.

„Aveam 17 ani, eram elevă în clasa a XII-a”

Cristina Popa este președinta Asociației pentru Adevărul Revoluției Cluj și luptă, în continuare, pentru drepturile celor care au căzut pentru libertate și ale urmașilor lor. Își spune povestea fără patimă, dar nu a uitat nici acum, după 36 de ani, ziua de 21 decembrie 1989, care a adus sfârșitul dictaturii comuniste și a schimbat istoria României.

„Aveam 17 ani. Eram elevă în clasa a XII-a”, așa începe povestea Cristinei.

Ca mulți alți clujeni, Cristina și familia ei ascultau în acea perioadă Europa Liberă și erau la curent cu ce s-a întâmplat în Timișoara.

„Chiar discutam cu părinții, mai ales cu tata, că nu credem că în Cluj-Napoca s-ar putea întâmpla ce s-a întâmplat în Timișoara… Ascultam și înfricoșați, cu uimire și cu mândrie, ce s-a întâmplat în Timișoara… eram și supărați pentru morții de acolo”, spune ea.

În 21 decembrie era acasă, cu sora ei de 19 ani și fratele ei de 15 ani, și aveau sarcina să facă prăjituri. Se apropia Crăciunul. Părinții nu erau acasă până la ora 3.00, iar un prieten a venit și le-a spus că în Piața Libertății (actuala Piața Unirii din Cluj-Napoca) s-a tras.

„Atunci am ieșit din casă cu dorința de a ajunge în centru”, spune ea.

„Se simțea ceva în aer”

Locuia în Mănăștur atunci, în zona Big. „În momentul în care am ieșit în stradă se simțea ceva în aer. Era o presiune, nu mai era lume pe stradă, erau doar patrule de poliție”, își amintește ea.

La Minerva s-au întâlnit cu un grup de tineri, însoțiți de un bărbat, care au început să cânte „Deșteaptă-te, române”, și alături de ei au coborât din nou spre Big, iar la Cinema Dacia au început să rupă stema de pe steaguri.

„Eram extrem de tineri toți, foarte tineri. Când ne-am reîntors la Big, era deja mai multă lume, era mai multă lume afară. Apoi ne-a venit o idee, așa, să mergem să strângem cât mai mulți tineri, iar îndemnul nostru a fost «veniți cu noi, veniți cu noi»…

Pe strada Mehedinți ne-am întâlnit cu tatăl nostru, care era șofer la Fabrica de Bere. Era tras pe dreapta, cu mașina încărcată cu bere, urma să iasă din Cluj. Ne-a văzut, noi ne-am dus la tata, l-am văzut doar fremătând, dar nu ne-a spus să ne ducem înapoi. Pentru că tata nu credea că se va întâmpla ceva la Cluj”, a mai povestit Cristina Popa.

„Am simțit o lovitură puternică și mi-a amorțit piciorul”

Când au ajuns în dreptul USAMV, la Agronomie, au văzut lanțul de militari care îi așteptau pe cei care au decis atunci să iasă în stradă.

„Am strigat: «Soldați, nu uitați, noi cu toții suntem frați». Au început să tragă… Noi am rămas în spate. Erau primele rânduri, iar noi eram, practic, în spatele a trei camioane. La a doua rafală, pentru că au fost vreo trei rafale, am văzut-o pe Luminița Mișan, care a murit acolo. Am văzut cum s-a îndoit de mijloc…

Apoi am fost eu împușcată. Am simțit doar o lovitură puternică și mi-a amorțit piciorul stâng…

Acolo, în mijlocul străzii unde eram, am căzut, apoi am intrat în curtea grădiniței Rază de Soare”, mai povestește Cristina, care atunci era doar cu fratele ei, pentru că de sora lor se despărțiseră.

Era o curte cu multe locuințe. A bătut la multe uși, dar nimeni nu a deschis.

„La un moment dat, am realizat că ceva se întâmplă, că au început să mi se răcească buzele. Și atunci am realizat că ceva nu e în regulă, că am fost împușcată. Am pus mâna în cizmă și am simțit sângele. Am cerut ajutor… A fost un domn care mi s-a părut foarte ciudat atunci. Era îmbrăcat la costum și a scos o batistă albă, imaculată, mi-a întins-o în față și a zis: «Nu ajunge» și oricum, în situații din astea, nu vă putem ajuta.

Apoi a venit o doamnă cu ginerele. Și-a rupt breteluța de la sutien, mi-a aplicat garoul și de acolo, din acea curte, se comunica cu căminele studențești. Deci ne-am dus la mediciniști”, a mai povestit ea.

„Bravo, fata mea”

A ajuns într-un cămin studențesc, unde erau studenți de la Medicină, și acolo a primit primul ajutor de la un student de culoare și un student arab, care, spune ea, au fost uimiți cum de un popor trage în propriul popor.

S-a tras în Cluj până noaptea. La ora 1.00, un vecin a venit și a dus-o acasă. Glonțul, spune ea, a trecut prin picior.

A ajuns la spital abia în ianuarie, când i s-a infectat piciorul. Dar spune că, dacă ar fi fost împușcată mortal, ar fi fost o jertfă pentru poporul ei.

Acasă, târziu în noapte, după ce au știut că este în regulă, tatăl ei a intrat în cameră și i-a spus: „Bravo, fata mea”.

Înreg interviul îl puteți vedea mai jos