Connect with us

ACTUALITATE

FOTO/ ”Veterana” și ”boboaca” de la ISU Cluj. Două fete, în echipele de intervenție ale pompierilor

Publicat


Amelia și Magda au ales să răzbească într-o lume a bărbaților și au reușit. Lucrează la ISU Cluj, în echipele de intervenție ale pompierilor și participă la diverse misiuni, cum sunt incendii sau accidente rutiere, cot la cot cu colegii lor.

În luna martie, considerată luna femeii, Cluj24 a stat de vorbă cu Amelia și Magda pentru a afla ce le-a determinat să aleagă această profesie.

Amelia Muntean este ”veterana”. Are 32 de ani din care peste 13 i-a petrecut ca pompier/ paramedic la ISU Cluj. S-a angajat în 2007, când s-au făcut încadrările directe și de atunci este ”pe intervenție”.

”Prima dată m-a atras uniforma de pompier. Oscilam între a fi pompier și polițist dar, până la urmă, m-am hotărât chiar din liceu să vin către pompieri, pentru că mi se pare că este o meserie nobilă. Trebuie să ai curaj, vezi tot felul cazuri grave. Dar parcă dă dependență o astfel de meserie și de senzația că poți să ajuți”, a spus Amelia, care are gradul de plutonier major.

În cariera sa de până acum, aceasta a participat la toate tipurile posibile de intervenție în cadrul ISU Cluj, de la incendii, accidente rutiere, inundații, până la deblocări de persoane din lift sau salvare de animale.

Prima intervenție nu se uită niciodată

”Prima intervenție mai importantă a fost la un accident rutier. Lucram de câteva luni și am primit un apel pentru o tamponare ușoară. Iar șeful Gărzii de Intervenție m-a chemat cu ei, nefiind vorba despre ceva grav. Când am ajuns la locul accidentului am constatat că era vorba, de fapt, de un accident grav, cu o persoană decedată”, a povestit Amelia Muntean.

În cazul unei intervenții la care este solicitată și autospeciala de descarcerare, Amelia are rolul de a se ocupa de partea medicală a victimei din mașină, acordând primul ajutor.

”Am fost și la incendii, am ținut și furtunul cu apă pentru stingerea focului. Pot spune că această meserie este jumătate din mine, nu mă văd făcând altceva. Nu te mai poți desprinde. De multe ori și când sunt în concediu parcă aștept să vin la serviciu. Dacă după 13 ani vii cu drag la serviciu înseamnă că este bine”, a mai spus tânăra.

Echipa este totul

Potrivit acesteia, în cadrul echipajelor de intervenție fiecare are rolul său, cel mai important în această meserie fiind lucrul în echipă.

”Eu niciodată nu m-am dat înapoi, dacă trebuia să sărim gardul, săream gardul, nu mă lăsam. Trebuie să ai încredere unul în celălalt, ceea ce este, de asemenea, foarte important”, a mai spus ”veterena” de la ISU Cluj.

Amelia Muntean consideră că, în meseria de pompier, este nevoie și de fete, pentru că, în unele tipuri de intervenții, chiar sunt de ajutor.

Meseria de pompier, una frumoasă

Magdalena Hetea este ”boboaca” de la ISU Cluj și lucrează pe intervenție de la începutul anului 2021, având gradul de sergent major. Face parte din prima promoție de fete de la școala de pompieri și a avut parte de aceeași pregătire ca și ceilalți colegi, băieți.

”Mi-a plăcut foarte mult această meserie și de aceea am ales-o. Fratele meu este pompier în cadrul Detașamentului 2 și mi-a insuflat dorința de a deveni pompier. M-am acomodat repede, pentru că și colegii mei sunt deschiși”, a spus Magda.

Aceasta participă la intervenții de stingere incendii, la accidente rutiere, descarcerare.

”Meseria de pompier o consider una frumoasă care, mie, mi se potrivește. Le recomand și altor fete, dacă doresc și le place, să se îndrepte spre această profesie, chiar dacă implică riscuri, pentru că riscuri sunt peste tot. Dacă acționăm așa cum am învățat, sperăm să nu fie. Poate fi și o meserie pentru fete”, a precizat Magda.

Echipament de 40 de kg

În timpul intervențiilor, nimeni nu ar spune că din echipă face parte și o fată în condițiile în care este echipată cu cagulă și cască și nu se deosebește de colegii săi.

”În momentul în care ne echipăm complet pentru un incendiu, cu costumul de protecție, cască, butelie pentru aparatul de respirat, brâu, mănuși, topor – târnăcop, bocanci, furtun, totul cântărește circa 40 de kg.

Nu este greu, dar nici ușor, dacă ai voință îl poți duce chiar pe scări, la o intervenție de stins flăcările la etaj”, a menționat tânăra.

Porțile ISU Cluj, deschise fetelor

Șeful ISU Cluj, Ion Moldovan, recunoaște că, la început, a avut o oarecare reținere în ceea ce privește introducerea unor femei-pompier pe partea de intervenție, dar a constatat, mai apoi, că soluția este una bună, deoarece stabilizează echipajul.

”Faptul că sunt fete nu înseamnă că sunt o slăbiciune a echipajului. Am încercat să le iau de pe intervenție și să le duc în structurile suport, dar nu au acceptat. Această atitudine mi-a dat încredere că pot să își desfășoare foarte bine misiunile. Psihicul unei femei nu este ca cel al unui bărbat dar, totuși, reușesc să reziste în această branșă”, a spus Moldovan.

Acesta a dat asigurări că porțile ISU Cluj rămân deschise și altor fete care doresc să devină pompier.

”Susțin acest lucru deoarece realitatea mi-a demonstrat că pot face același lucru ca și bărbații într-o meserie a bărbaților”, a conchis Moldovan.



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

ACCIDENT în Turda. Un bărbat a fost LOVIT de o mașină. Este în stare gravă. A intervenit ISU Cluj

Publicat

ambulanta

Un bărbat a fost lovit de o mașină, vineri, în Turda, pe str. Victoriei. A intervenit ISU Cluj, care îi acordă primele îngrijiri.

Din informațiile primite, bărbatul ar fi în stare gravă.

ACCIDENT în Turda. Un bărbat a fost LOVIT de o mașină. Este în stare gravă. A intervenit ISU Cluj

Vom reveni cu detalii.

Citește mai departe

EVENIMENT

Viorel Băltărețu: Clujul e întârziat în dezvoltare. Cu 15 până la 20 de ani

Publicat

Viorel Băltaretu

“Un Cluj sănătos economic înseamnă că toți locuitorii lui au, datorită locului de muncă sau afacerii proprii, o viață tihnită: o locuință, un salariu decent, economii. Apoi, mai înseamnă ca au parte de servicii publice de calitate, de la infrastructură, salubritate, sănătate și educație, până la mediu și funcționari care îi tratează cu respect. Asta e departe de a fi realitatea Clujului de azi. Orașul nostru a fost lăsat să se dezvolte inegal, fără o direcție clară. Unii o duc bine, alții sunt sufocați de costul vieții”, spune Viorel Băltărețu, deputat de Cluj și candidat în alegerile pentru Primăria Cluj-Napoca din partea Alianței Dreapata Unită.

Prezent la dezbaterea recentă pe tema ”Economia Clujului”, Băltărețu și-a prezentat planul pentru dezvoltarea economică a Clujului: “Creșterea bazei de impozitare, cu păstrarea nivelului de taxare curent și a gradului de colectare a taxelor, prin digitalizarea administrației, pentru a simplifica procesul de plată a taxelor și impozitelor locale – sunt cele două direcții prin care voi aduce mai mulți bani la Primărie.

Vă dau câteva exemple: colectarea automatizată a impozitului pe proprietăți, eficientizarea și transparentizarea sistemului de închiriere și plată a locurilor de parcare și implementarea unui sistem GIS, care să ne arate și dacă toate proprietățile sunt impozitate corect.

Investiții sub 35%

Antreprenor de meserie, deputatul clujean a tras un nou semnal de alarmă în ce privește procentul investițiilor în bugetul orașului, care nu a depășit 35% în ultimii ani.

“Avem nevoie atât de investiții publice, cât și private. Pe de o parte, e nevoie de marile proiecte de infrastructură amânate cu deceniile – centura ocolitoare cu drumurile de legătură, trenul metropolitan și terminalul cargo -, dar și de construcția de noi parcuri industriale și a unui centru de expoziții – conferințe, care vor aduce noi investitori privați”.

Infrastructura rutieră

“În economie, lucrurile trebuie făcute eficient, dar mai ales la timpul lor. Azi, orașul nostru încă se căznește să își facă infrastructură rutieră, infrastructură al cărei timp era acum 15 – 20 de ani, ca să putem profita din plin de avantajele ei economice.

În timp ce orașele europene dezvoltate se concentrează pe aspecte climatice, neutralitate în emisiile gazelor de seră, smart city și inteligență artificială, Clujul bate pasul pe loc în dezvoltarea urbană.

Dacă Primăria continuă strategia “randări și licitații anulate” și nu trece la fapte, vom rămâne în trecut”, a concluzionat Viorel Băltărețu în finalul dezbaterii.

 

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO. Un căprior s-a întors în sălbăticie cu ajutorul jandarmilor clujeni, după ce a ajuns în curtea unei firme din Mărăști

Publicat

De

Căprior salvat de jandarmii din Cluj

Jandarmii clujeni au eliberat în sălbăticie un căprior găsit în curtea unei societăți comerciale din cartierul Mărăști. Animalul nu a fost rănit.

Prezența căpriorului în curtea unei societăți comerciale din cartierul clujean Mărăști a fost sesizată, vineri, printr-un apel la 112.

Un echipaj de jandarmerie din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj a intervenit la fața locului și a imobilizat animalul pentru a nu-i provoca leziuni.

Ulterior, căpriorul a fost eliberat în mediul natural, în afara zonei locuite, arată reprezentanții IJJ Cluj.

Citește mai departe

EVENIMENT

Creștere uriașă a furturilor de mașini, în 2023, la Cluj. Mai multe accidente pe drumurile din județ, anul trecut

Publicat

De

mașini

În 2023, în județul Cluj a crescut numărul de furturi de mașini, cu aproape o treime, însă s-au înregistrat mai puține furturi din locuințe sau din magazine.

Numărul infracțiunilor sesizate în județul Cluj în anul 2023 a fost de 17.659, cu circa 5% mai mare decât în anul anterior, se arată într-un raport al Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) Cluj.

În 2023, s-a înregistrat o creștere ușoară a numărului de infracțiuni contra persoanei, dar și a celor de lovire și alte violențe. De asemenea, au fost sesizate 5 infracțiuni de omor și 6 tentative de omor.

Cele mai multe infracțiuni sesizate (8.167) se referă însă la fapte de criminalitate contra patrimoniului (circa 46% din totalul infracțiunilor sesizate). Dintre acestea, majoritatea au fost furturi (4.037 de infracțiuni).

A crescut numărul furturilor din și de autoturisme

De-a lungul anului 2023, a scăzut numărul infracțiunilor de furt din locuințe, din societăți comerciale și din buzunare, poșete şi genți. S-a  înregistrat însă o creștere a infracțiunilor de furt de autovehicule (+29,79%) și din autovehicule (+1,79%).

Totodată, a crescut ușor numărul infracţiunilor stradale (+3,96% față de 2022). 40,15% dintre acestea sunt infracţiuni de furt, iar 21,18% sunt infracțiuni de distrugere.

Peste 1.200 de accidente de circulație, mai multe decât în 2022

În ceea ce priveşte riscul rutier, în 2023, pe raza judeţului Cluj au fost înregistrate 1.216 (+7) accidente de circulaţie, 206 (+5) dintre acestea fiind raportate ca accidente rutiere grave.

Din punctul de vedere al consecinţelor acestor accidente, indicatorii analizaţi au evidenţiat faptul că cele 206 accidente rutiere grave s-au soldat cu decesul a 46 persoane (+2) și rănirea gravă a 184 de persoane (+10).

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Parteneri Alba24.ro , România24.ro, Ardeal24.ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Cluj24.ro powered by MEDIA CLUJ24 SRL Cluj Napoca & INDEPENDENT MEDIA Alba Iulia. Cluj24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax