Connect with us

ECONOMIE

FOTO/ Tradiția reînvie în Mănăștur. Produse locale în piața volantă „Produs de Cluj”

Publicat


Producătorii locali au montat din nou standurile, după o pauză lungă în pandemie, în cadrul pieței volante „Produs de Cluj” în cartierul Mănăștur, manifestarea fiind dedicată sărbătorilor pascale și promovării produselor tradiționale.

„Scopul nostru este de a susține micii producători în această perioadă, care au fost foarte afectați, dezavantajați, de faptul că nu s-au făcut evenimente în aer liber.

Sunt producători care s-au fixat pe online, dar cei mai mulți dintre ei nu au putut să facă asta. Prin acest eveniment, noi le oferim un sprijin”, a declarat Ramona Moldovan, directorul Asociației ”Produs de Cluj” pentru Cluj24.

Muzica și zâmbetele de pe buzele oamenilor aflați printre standurile încărcate confirmă faptul că organizatorii și-au atins scopul.

Modalitate de a vinde produsele

Producătorii se arată, la rândul lor, încântați.

”Pentru noi, târgul acesta este ca un balsam. Am așteptat foarte mult ca acest târg să aibă loc, deoarece este singura modalitate prin care putem sa ne vindem produsele, ce provin din propria fermă”, a spus Aurora Gânscă, producătoare de mezeluri și lactate din Mănăstireni.

Piața este încărcată cu o varietate de produse, de la alimente, precum carne, brânzeturi, lactate, uleiuri, legume și fructe proaspete, până la haine de piele și accesorii.

Prețurile sunt diferite, în funcție de produse. Prețurile la produsele lactate variază între 30 și 120 lei/kg. Mierea poate ajunge la maxim 60 de lei.

Când vine vorba de articolele vestimentare, prețurile sunt negociabile. Curelele de piele costă între 40 și 50 de lei, iar articolele mai pretențioase, precum șuba, se ridică la 800 lei.

Carla Mornea

Bogdan Ilea

 




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate