ECONOMIE
FOTO. Rafturi cu bunătăți din grădină și seră în fața porții casei, la Săndulești. Ideea unei familii de fermieri
O familie din comuna Săndulești a dezvoltat o afacere locală în agricultură, Sere Săndulești, iar produsele sunt expuse spre vânzare chiar în poarta casei.
”Doamna Maria Vălean a dorit să beneficieze de avantajul de a locui la o stradă principală din comună și a făcut la poarta dumneaei o gheretă destul de interesantă, unde își expune tot ceea ce pregătește de-a lungul anului din propria grădină, serele familiei și livadă: murături, dulcețuri, bulion, dar și fructe și legume proaspete.
Cei care merg la Cheile Turzii pe ruta Săndulești cunosc această locație și produsele doamnei Maria”, au spus reprezentanții paginii de Facebook ”Microregiuni față în față”, un proiect de cooperare între GAL Poarta Apusenilor și Asociația GAL Crișul Negru, implementat de Asociația Plaiuri Noi.
Primarul din Săndulești, Călin Fărgaciu, susține că ideea familiei Vălean este demn de urmat și de alți fermieri.
”Soții Vălean sunt pensionari harnici. Au produse de calitate și noi încurajăm pe toată lumea să deruleze astfel de mici afaceri de familie”, a spus Fărgaciu.
Sursa foto: Andreea Ligia Bologa
Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






