Connect with us

ACTUALITATE

UPDATE. FOTO. O nouă bătaie de joc marca Wizz Air pe Aeroportul Cluj. Cursa de Madrid a rămas la SOL. Pasageri speriați

Publicat


wizz ma 1

O pasageră a reclamat haosul de pe Aeroportul ”Avram Iancu” Cluj produs de compania Wizz Air.

”Cursa Wizair Cluj -Madrid care ar fi trebuit sa decoleze astazi, 29 august la ora 18:25 nu a reusit sa se desprinda de sol. Dupa o acceleratie disperata a urmat o franare la fel de disperata, derapaj si evitarea coliziunii cu un alt avion – care probabil nu se astepta sa ne gaseasca pe pista.
A venit echipa tehnica, am fost anuntati ca avem probleme cu un motor, apoi ca avionul nu mai poate zbura, ca nu au autobuze sa ne preia.

Acum ne-au preluat si ne-au abandonat pe termen nedefinit intr-un aeroport in care tocmai le-a cazut tavanul de la ploaie in mijlocul zonei de imbarcare. Nici nu stii daca sa razi sau sa plangi”, a spus aceasta.

Pasagera a precizat că asteaptă prietenii sa îi aduca ceva de mâncare.

wizz ma 2

Sistem de comunicare ca în filmele de groază

”La modul serios: De ce naiba are WizzAir-ul exclusivitate pe Aeroportul Cluj cand au niste vechituri de avioane si-un sistem de comunicare ca in filmele de groaza?

Cum isi permite conducerea aeroportului sa ne abandoneze in aeroport fara a asigura conditii decente, comunicare si asistenta corespunzatoare pentru copii, batrani si oameni speriati de experienta prin care au trecut? Rușine să vă fie!”, a încheiat pasagera.

Pe site-ul aeroportului ”Averam Iancu”, cursa Cluj-Madrid apare, în continuare ca ”întârziată”.

Poziția Wizz Air

UPDATE. „Zborul Wizz Air W6 3401 de la Cluj-Napoca la Madrid din 29 august a fost reprogramat pentru data de 30 august, după ce aeronava a fost supusă unor verificări de mentenanță neprevăzute, în urma apariției unui mesaj de avertizare semnalat de sistemul aeronavei, precum și din rațiunea unor dificultăți operaționale cauzate de închiderea temporară a aeroportului de destinație.

Pasagerii afectați au fost informați cu privire la opțiunile disponibile, le-a fost oferit un program alternativ de zbor, în funcție de disponibilitate, rambursarea integrală a biletului sau li s-a oferit rambursarea a 120% din tariful inițial achitat, sub formă de credit de companie pentru rezervări viitoare.

De asemenea, pasagerii au primit asistență din partea partenerului de handling de la sol, precum și cazare până la zborul reprogramat din 30 august. Wizz Air își cere scuze tuturor pasagerilor afectați, însă siguranța pasagerilor, a echipajului și a aeronavelor rămâne prioritatea noastră numărul unu”, arată reprezentanții companiei.




2 Comentarii

1 Comentariu

  1. Pasager

    august 29, 2022 la 11:44 pm

    Acesta este cel mai bun aeroport din Europa sub 5 milioane de pasageri …gargara lui dottore !

  2. Pasager

    septembrie 1, 2022 la 4:31 pm

    Și noi am stat pe data de 28 august 6 ore in aeroport in Napoli cu copil mic,iar după cele 6 ore,mi s a anulat zborul… Iar scuză a fost că pilotul a refuzat zborul. A trebuit să ne căutăm noi alt zbor și am fost nevoiți să luăm către Budapesta pentru că spre Cluj nu mai erau bilete. Rușine

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate