EVENIMENT
FOTO. Jazz in the Park Competition 2024: 13 trupe vor cânta pe scena din Parcul Central al Clujului

Clujul devine, în acest weekend, gazda uneia din cele mai importante competiții de jazz din Europa: Jazz in the Park Competition.
Anul acesta, competiția a înregistrat un număr record de înscrieri, respectiv 246 de trupe din 39 de țări.
Jazz in the Park Competition 2024: 13 trupe vor cânta pe scena din Parcul Central al Clujului
13 trupe finaliste vor cânta în 5-7 iulie pe scena plasată în pădurea de arbori a parcului din centrul orașului. Acestea concertează pentru marele premiu de 5.000 de euro și invitația de a susține un concert la festivalul Jazz in the Park din toamnă.
Elena Mândru, Roberto Fonseca și trupa Klawo, printre invitații speciali
Pe lângă artiștii din competiție, evenimentul are și invitați speciali de marcă. Printre ei, Elena Mîndru, care urcă pe scenă vineri, ora 22:10, o voce unică în lumea jazzului românesc.
Roberto Fonseca, celebru pianist și compozitor cubanez, va a concerta sâmbătă, de la ora 22:10.
Printre invitați se numără și trupa Klawo, care a câștigat Jazz in the Park Competition în anul 2023. Trupa va urca pe scenă duminică, de la ora 22:00.
Pe lângă aceștia, pe scena invitaților speciali vor mai cânta: Corto.Alto, 7th SENSE și Răzvan Florescu Quartet.
Care sunt trupele finaliste
Finaliștii Jazz in the Park Competition 2024 (în ordine alfabetică):
- Abel Marton Nagy’s Cosmos Band (Austria) – Un colectiv vienez care își canalizează energia într-un jazz-fusion modern; comparați cu Blood Sweat & Tears și Frank Zappa.
- Anna Hauss (Germania) – Cu un stil acustic indie soul, Anna Hauss din Berlin cucerește cu muzica ei orice meloman pasionat de piese cu mesaje profunde.
- Chief’s Condition (Olanda) – Un colectiv din Amsterdam care caută inspirație în hip-hop, drum & bass, afrobeat și muzică electronică.
- daoud (Franța) – Considerat ”copilul problemă al jazzului francez”, daoud vine cu o nouă energie și forță pe scena jazzului. Inspirați din hip-hop, house italian și jazz modern, membrii trupei au reușit să creeze o muzică plină de groove.
- David Luca Quartet (România) – Cu un echilibru între experiența internațională și talentul local și cu o combinație de abilități instrumentale și creativitate, Quartetul David Luca promite să ofere o interpretare captivantă a jazzului contemporan.
- Jazz Family Trio „ShekBand” (Ucraina) – Un trio de jazz format din adolescenți din Kiev care combină jazzul contemporan cu influențe folclorice ucrainene.
- kitti (Scoția) – Recunoscută pentru muzica ei autentică, kitti, a câștigat deja două premii importante: “Best Female Breakthrough” la Scottish Music Awards și “Best Jazz Vocalist” la Scottish Jazz Award.
- Lyder Røed Quintet (Norvegia) – O muzică onestă, inspirată mult din jazzul anilor ’60, amestecat cu influențe moderne precum Roy Hargrove.
- MAGRO (Germania) – Producătorul și bateristul MAGRO creează o fuziune neobișnuită între jazzul acustic și Hip-Hop/RnB.
Nonconformist Anthology (România) – Un grup de muzicieni pasionați din Timișoara care așteaptă cu nerăbdare să își arate talentul pe scena jazzului contemporan. - Răzvan Cipcă Trio (România) – Trio-ul din București aduce un suflu nou în jazzul românesc cu influențe de rock, blues și muzică experimentală.
- Subconscious Trio (Italia) – Formată din muzicieni din Italia, Bulgaria și Taiwan, trupa Subconscious Trio combină abilitățile tehnice avansate ale membrilor în interpretări de jazz modern.
- Zouratie Kone Trio (Belgia) – trupa centrată pe personalitatea lui Zouratié Koné, liderul grupului, maestru percuționist, cântăreț-compozitor și fabricant de instrumente muzicale. Zouratié și ansamblul său oferă o fuziune unică dintre groove-ul african și armonia jazzului.
Intrarea la eveniment este gratuită, dar puteți susține financiar primul club de jazz din Cluj-Napoca
Ca de obicei, intrarea la eveniment va fi gratuită, anunță organizatorii. În cadrul competiției revine însă Fondul Jazz in the Park cu clasicul bilet neobligatoriu.
Acesta costă 30 de lei, iar cei care îl cumpără vor primi o brățară specială care arată susținerea lor.
Fondurile vor merge către un nou proiect cu totul special și anume finanțarea primul club de jazz din oraș, Edison Jazz Club.
Harta evenimentului
Activitățile în Parcul Central încep vineri, de la ora 14:00, iar sâmbătă și duminică de la ora 12:00, concertele începând la ora 16:30.
Harta evenimentului a fost regândită și mărită astfel că, din acest an, concurenții vor avea o scenă dedicată lângă Universitatea de Artă și Design din Parcul Central.
Scena mare a evenimentului va rămâne în capătul aleii centrale a parcului, iar concertele încep la ora 20:45, iar duminică, de la ora 21:00 va avea loc festivitatra de premiere.
Activități captivante pentru toate vârstele la Jazz in the Park Competition
Jazz in the Park Competition 2024 aduce în Parcul Central o varietate de activități și zone interactive susținute de partenerii evenimentului, menite să ofere o experiență de neuitat participanților.
Evenimentul din acest an promite nu doar muzică de calitate, ci și numeroase oportunități de implicare și distracție pentru toate vârstele.
Music Lounge este spațiul dedicat pasionaților de muzică, indiferent de nivelul de experiență.
Activitățile includ:
- Drum Camp: Lecții de tobe ghidate de un instructor Yamaha, unde 10 cursanți vor învăța să țină ritmul unor piese celebre;
- Lecții de Muzică: Maratoane de lecții scurte de pian și chitară, potrivite atât pentru copii, cât și pentru adulți, sub îndrumarea profesorilor de la Music Hub Cluj-Napoca;
- Testează echipamente audio: Participanții pot testa căști Hi-Fi Meze Audio și pick-upuri Audiotechnica;
- Jam Session: Seara, vor avea loc sesiuni de jam alături de Music Hub și artiștii din competiție.
Programul Music Lounge este între orele 14:00-21:00 vineri, iar în weekend între 12:00-21:00. Jam sessions vor avea loc în fiecare seară între orele 21:00-23:00.
Atelier de Pizza
În cadrul atelierului de pizza, participanții vor putea să trăiască o veritabilă experiență italiană. Sub îndrumarea bucătarului șef Radu Comșa de la echipa Pecorino, participanții vor învăța să prepare pizza de la zero.
Programul atelierului este de vineri până duminică, între orele 14:00 și 22:15.
Ateliere creative și de relaxare pentru toate vârstele, inclusiv lecții de dans african, circle dance și ateliere de ritm și tobe africane, vor avea loc în parc. Participarea se face pe bază de înscriere. Programul include ateliere pentru copii și demonstrații de dans și tobe africane.
Produsele cumpărate în cadrul evenimentului vor putea fi reciclate la cele două aparate de colectare ambalaje SGR care emit bonuri.
Tiroliană peste lac și perete de escaladă
O tiroliană spectaculoasă peste lac va oferi participanților o experiență plină de adrenalină. Înscrierile se fac pe baza achiziționării unui anume produs în cadrul festivalului.
Programul este vineri între 14:00-21:30 și sâmbătă-duminică între 12:00-21:30.
Climbing Wall – participanții curajoși sunt invitați să-și testeze abilitățile la panoul de cățărare. Participarea se face pe baza completării unui formular în prealabil.
Programul este vineri între 14:00-21:30 și sâmbătă-duminică între 12:00-21:30.
Târg de viniluri
Vinyl Fair – târg de viniluri unde iubitorii de muzică old school vor putea găsi albume celebre de jazz și de la artiștii favoriți.
Programul târgului este vineri între 14:00-23:00 și sâmbătă-duminică între 12:00-23:00. Zona este powered by Pepsi.
Play Area – La acest stand vizitatorii vor putea să se bucure de jocuri clasice și îndrăgite, cum ar fi: tenisul de masă și fotbalul de masă. Atmosfera competitivă și distractivă este garantată pentru toți participanții, fie că sunt jucători experimentați sau începători.
Programul este de vineri între 14:00-21:30 și sâmbătă-duminică între 12:00-21:30.
Activități pentru copii mari și mici
Bucuria Gustului Împreună – jocuri amuzante și provocatoare, menite să stimuleze creativitatea și spiritul de echipă al copiilor și al întregii familii vor fi organizate în parc.
Programul este vineri între 15:00-21:00 și sâmbătă-duminică între 13:00-21:00.
Și un stand LEGO va fi deschis atât pentru copii, cât și pentru adulți, oferind ocazia de a construi orice le trece prin minte, brick by brick.
Programul este vineri între 14:00-20:00 și sâmbătă-duminică între 12:00-20:00.
Spațiul Creatorilor Iarmaroc – participanții care vor să achiziționeze obiecte unice, sunt așteptați în această zonă ce reunește peste 50 de artizani.
Programul este vineri între 14:00-23:00 și sâmbătă-duminică între 12:00-23:00.
În cadrul evenimentului vor mai fi organizate ateliere creative pentru copii și un line-up gastronomic apetisant.
Pahare reutilizaibile
În zona de drinks, participanții vor fi invitați și anul acesta să folosească pahare reutilizabile cu Jazz in the Park. În fiecare seară, după ultimul concert, distracția va continua cu Jam Sessions, la Colin’s Gastro Pub.
Premiile Jazz in the Park Competition 2024
Cei 13 finaliști vor cânta în fața a mii de oameni și se vor bucura de o atmosferă de festival.
Valoarea totală a premiilor pentru câștigători depășește 35.000 de euro. Câștigătorii Jazz in the Park Competition 2023 vor fi anunțați duminică, la ora 21.00, pe scena principală.
Juriul din acest an va fi format din vocalista și compozitoarea Elena Mîndru, jurnalistul de radio Bogdan Roșca-Zăsmencu, liderul și pianistul formației JazzyBIT, Teodor Pop și stage managerul Jazz in the Park, Horea Marc.
- Premiul 1: 5.000 euro și invitația de a susține un concert în cadrul festivalului Jazz in the Park în perioada 30 august -1 septembrie 2024 și invitația de a susține un concert în cadrul competiției în 2025
- Premiul 2: 3.000 euro
- Premiul 3: 1.000 euro
- Premiul pentru cea mai bună formație românească din competiție: 1.000 euro.
- Premiul pentru cea mai valoroasă compoziție: 500 euro
- 3 mențiuni pentru cei mai buni muzicieni – 500 euro
- Premiul publicului: – 1.000 euro
Fanii pot să voteze finalistul preferat
Cei care vor veni la Jazz in the Park Competition vor avea un cuvânt important de spus anul acesta. Ei vor putea vota, cu note de la 1 la 10, reprezentanția artiștilor finaliști.
Pentru asta, fanii trebuie să vină la eveniment și să îi asculte live. După fiecare concert, pe ecranul scenei principale, va apărea un QR code care, accesat, va duce la formularul de vot pentru cei care tocmai au cântat.
De asemenea, QR codes pot fi găsite în revista print a evenimentului care poate fi găsită în Parcul Central. Toți cei care și-au exprimat astfel votul vor intra automat în tragerea la sorți pentru premiul de fidelitate: un abonament dublu la Jazz in the Park Festival 2024 și două tricouri Jazz in the Park.
Jazz in the Park Competition a revenit în forță în 2023
Jazz in the Park Competition a revenit în 2023 după câțiva ani de pauză, ca un eveniment matur.
Din totalul de 212 aplicanți, trupa Klawo din Polonia a fost marea câștigătoare a celei de-a șasea ediții, iar acum va cânta din nou la eveniment.
Jazz in the Park Competition își propune să descopere trupe talentate de jazz din toată lumea și să le facă cunoscute. Evenimentul ajunge anul acesta la cea de-a VII-a ediție.
Urmează Festivalul Jazz in the Park
Jazz in the Park este organizat de Fapte, o organizație care dezvoltă oameni și comunități prin evenimente culturale.
Calendarul din 2024 include două mari festivaluri organizate în Cluj-Napoca, precum și o expoziție muzicală:
Jazz in the Park Competition | Parcul Central “Simion Bărnuțiu” | 5-7 iulie
Jazz in the Park Festival | Parcul Etnografic ”Romulus Vuia” | 30 august-1 septembrie
Music Gallery | Muzeul de Artă din Cluj-Napoca | 4 – 26 octombrie
Alte detalii găsiți AICI.
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

EVENIMENT
Artistul Aurel Tămaș susține tandemul Nicușor Dan – Ilie Bolojan: „Să ne vedem de drumul ales”

Artistul Aurel Tămaș și-a exprimat public convingerile privind direcția în care ar trebui să meargă România, în pragul turului II al alegerilor prezidențiale, spunând că va vota cu Nicușor Dan. Interpretul le cere românilor să privească spre viitor și să nu se lase atrași de discursuri radicale.
Într-o amplă postare pe rețelele de socializare, artistul popular Aurel Tămaș rememorează viața în comunism, participarea la Revoluție, anii de muncă grea în Statele Unite și întoarcerea acasă, unde și-a investit banii în artă și pământ.
„Astăzi este despre faptul că a dat oala alegerilor în clocot. Ca român din România, am să amestec să nu afumăm conținutul, iar în 19 să vedem și «fumul alb». Așa că o să vă spun cu cine votez și de ce! Am trăit în comunism, am participat la revoluție, am muncit în America pe șantiere trei ani pe muchie, la spart cu pichamerul, iar seara cântam la Neli’s Salon în Chicago.
Am venit acasă și am investit banii, deoarece vedeam că mulți artiști mor săraci. În țara mea scumpă și dragă, în anul 1991 era trai pe vătrai, toți pe Carita. Nu am avut niciodată noroc numai de rezultatul muncii mele, așa că am făcut ce am învățat de la nea Achim peste ocean «meri acasă și cumpără cu dolarii pământ». L-am ascultat și îi mulțumesc pentru sfat”, a arătat Aurel Tămaș.
„Nu vreau să mă întorc în trecut”
Aurel Tămaș pledează pentru continuarea parcursului democratic și pro-european al României, afirmând că votul său merge spre viitor, nu spre întoarcerea în trecut.
„A început țara mea să miște pe democrație, greu, da ireversibil. Mulți au luat drumul străinătății pentru un trai mai bun. Am votat în cicluri electorale, ca și mulți dintre dumneavoastră, ce credeam că este bine. Am strâns din dinți să intrăm în clubul european. Ne-am plătit cu vârf și îndesat locul la masa Doamnei Europa. Am intrat cu sacrificii în alianța militară a țărilor civilizate și democrate. Acuma văd că ne contrazicem după 35 de ani dacă mergem în această direcție sau să ne întoarcem.
EU ZIC SĂ NE VEDEM DE DRUMUL ALES. Știu că sunt frustrări, neajunsuri, nemulțumiri, întrebări fără răspuns. UNUL singur a fost perfect și l-au judecat cum l-au judecat. Nu trebuie să fim supărați pe cei care au altă opțiune, dimpotrivă, trebuie ascultați și înțeleși.
Votul meu merge spre VIITOR, nu vreau să mă întorc în trecut. Nu vreau ca țara mea să treacă prin ce a trecut Grecia în timpul lui Țipras. Au fost nevoiți să vândă la chinezi și la germani aproape tot”, a mai spus artistul.
„Vreau să văd reformarea sectoarelor publice și de stat”
Tămaș își exprimă susținerea pentru tandemul Nicușor Dan – Ilie Bolojan, pe care îl consideră capabil să aducă reforme și echilibru în administrație și în clasa politică.
„Sper ca Tandemul NICUȘOR DAN și ILIE BOLOJAN să reașeze lucrurile în România. Vreau să văd reformarea sectoarelor publice și de stat. Clasa politică din România are nevoie urgentă de reformă și de reașezare.
Nu este de neglijat faptul că apar curente cu teme suveranist-patriotice, dar nu trebuie acceptat extremismul și limbajul contondent.
Apropo: Pentru unii am golit frigiderul 🙆♂️🤣. DAR PE TOȚI vă invit să nu vă jucați cu viitorul copiilor și al țării. Un mesaj pentru prietenii din diasporă: dacă ați plecat în Europa, de ce vreți ca țara să meargă în altă parte ??? Sănătate, bucurii, și între toți românii, maghiarii, sașii, secuii, tătarii, aromânii, romii, bună voire, înțelegere și bunăstare. Doamne ajută 🇹🇩🤗👌. LA VOT TOATĂ SUFLAREA . 🇹🇩🇪🇺”, a mai transmis Aurel Tămaș.
EVENIMENT
Dan Petrescu, CFR Cluj: ”Nu sunt sănătos. Dacă nu era un meci așa important nu eram aici”. Va lua o pauză

Dan Peterescu, antrenorul CFR Cluj are probleme de sănătate. Acesta a spus că va lua o pauză, dar după meciul pe care echipa pe care o antrenează va juca finala Cupei României cu FC Hermannstadt.
Petrescu spune că șansele sunt 50-50% ca CFR să câștige Cupa.
Dan Petrescu, CFR Cluj: ”Nu sunt sănătos”
Dan Petrescu a declarat la conferința de presă dinaintea finalei Cupei României, care are loc miercuri, 14 mai, că este un meci deosebit de important și că este în ADN-ul clubului CFR Cluj să câștige trofee.
Vizibil afectat, Petrescu a spus, însă că nu se simte bine. ”Nu sunt sănătos. Vreau să joc meciul ăsta, după care voi avea o pauză mai mare pentru că am nevoie. Spe ca băieții să se motiveze, să facă un joc mare…Apoi eu iau o pauză de la antrenorat, trebuie să am grijă de mine în primul rând…Dacă nu era un meci așa important nu eram aici, dar a trebuit să vin”, a declarat Dan Petrescu.
El a mai spus că își dorește să poată să continue să antreneze, dar totul depinde de starea de sănătate.
Săgeți către FCSB
Dan Petrescu a mai spus că și-a dorit mult să câștige campionatul și a felictat FCSB, dar a stransmis și săgeți. ”FCSB merită felicitări pentru titlu. Au avut de toate, lot, antrenor, chiar și arbitraje”, a spus Petrescu.
Tehnicianul a mai precizat că e important să câștige meciul de miercuri pentru că astfel CFR Cluj va putea juca în Europa League, care este prioritatea acum.
Finala Cupei României se joacă miercuri, 14 mai, de la ora 20.30.

Pompierii din Cluj-Napoca au intervenit, miercuri dimineață, la un accident petrecut pe strada Planoarelor din Dezmir, între o mașină și o căruță. Un minor de 4 ani a primit îngrijiri medicale la fața locului.
Un accident s-a petrecut miercuri dimineață, pe strada Planoarelor din localitatea Dezmir, între un autoturism și o căruță. Un copil de 4 ani a fost rănit și consultat de medicii de pe ambulanță la fața locului. Nu s-a impus transportul la spital al copilului.
„Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca intervin în aceste momente la un accident rutier petrecut pe strada Planoarelor din localitatea Dezmir. În accident au fost implicate un autoturism și o căruță. Nu există victime încarcerate, iar un minor de 4 ani a primit îngrijiri medicale din partea echipajului SAJ. Acesta nu va fi transportat la spital. La misiune iau parte o autospecială cu modul de descarcerare de la Punctul de Lucru Jucu, respectiv o ambulanță SAJ”, a transmis ISU Cluj.
EDUCATIE
VIDEO Expoziție de roboți și simulare pentru liceeni. Ziua Porților Deschise la Facultatea de Automatică și Calculatoare a UTCN

Facultatea de Automatică și Calculatoare a UTCN și-a deschis, zilele trecute, porțile, oferindu-le viitorilor studenți șansa de a susține o simulare a examenului de admitere, ale căror rezultate vor fi luate în calcul pentru sesiunea din iulie. Iar după finalizarea probei, liceenii au avut ocazia să exploreze proiectele realizate de studenți, să vadă o expoziție de roboți și drone și să participe la o prezentare amplă a ofertei educaționale, care a inclus discuții cu companii partenere și organizații studențești.
,,Evenimentul este menit tuturor celor interesați de facultatea noastră, atât elevilor și părinților acestora, cât și cadrelor didactice”, susține decanul facultății, Vlad Mureșan.
Astfel, în timp ce liceenii susțineau simularea examenului de admitere, părinții și profesorii de liceu au fost invitați la o întâlnire special organizată, unde au primit informații esențiale despre cele două domenii de la nivel licență, infrastructura facultății, precum și despre oportunitățile de carieră ale absolvenților pe piața muncii.
De altfel, în ceea ce privește simularea, decanul declară pentru Cluj24 că aceasta reprezintă o miză reală pentru participanți: ,,Importanța simulării de admitere este una multiplă – toți elevii care obțin minim 8.80 pot să fie admiși fără a susține examenul din vară, cu condiția ca la proba de matematică a examenului de bacalaureat să obțină o notă peste 8. De altfel, această simulare este foarte motivantă deoarece ei au ocazia de a-și testa cunoștințele și de a vedea cum se organizează un test în condiții de concurs”.
Expoziție de drone și roboți
După finalizarea examenului de simulare, facultatea a pregătit pentru tinerii pasionați diverse activități menite să le ofere o perspectivă mai amplă asupra facilităților și oportunităților pe care le pune la dispoziție. Astfel, aceștia au avut ocazia să asiste la prezentări susținute de reprezentanții companiilor partenere, care au vorbit despre tendințele actuale din domeniul ingineriei și despre colaborările dezvoltate împreună cu Facultatea de Automatică și Calculatoare.
Iar în completarea prezentărilor teoretice, au fost organizate demonstrații practice ce au oferit o imagine concretă a activității din facultate, printr-o expoziție de echipamente și aplicații — roboți, drone, aplicații VR/AR, soluții de control și altele — utilizate în procesul educațional și cel de cercetare.
Însă, acest lucru nu ar fi fost posibil fără implicarea voluntarilor, al căror scop principal a fost acela de a integra viitori studenți în atmosfera universitară, atât prin demonstrațiile expuse, cât și sfaturi și povești reale din viața lor la Cluj. Stelian, student în anul IV pe departamentul Calculatoare, povestește pentru Cluj24 cea mai frumoasă amintire din viața studențească: ,,Primele seri în cămin, când ne întâlneam toți colegii și obișnuiam să stăm de vorbă până târziu”.
Pe de altă parte, Dan de la Inginerie Industrială menționează organizațiile studențești, a căror influență pozitivă își pot pune amprenta asupra oricui: ,, Nu sunt o persoană foarte extrovertită, însă prin implicarea în organizația SAS am avut ocazia de a ieși din zona mea de comfort și recomand tuturor viitorilor studenți să se înscrie într-o astfel de inițiativă”.
Spirit antreprenorial
Societatea Studențească Antreprenorială (SAS) este o organizație inițiată în cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca, având drept scop sprijinirea și încurajarea spiritului antreprenorial în rândul studenților.
Prin workshop-uri, sesiuni de mentorat și colaborări cu mediul de afaceri, SAS oferă tinerilor oportunitatea de a-și transforma ideile în proiecte concrete și de a înțelege mai bine ecosistemul startup-urilor și al inovației tehnologice.
Pe lângă aceste inițiative, Anca Constantinescu, coordonatoarea SAS, menționează și organizarea unui concurs anual, care le oferă studenților șansa de a-și testa ideile de afaceri în fața unor experți din domeniu, beneficiind totodată de feedback valoros și posibile oportunități de finanțare.
,,Un exemplu de finanțare este acela al unei studente care a obținut 60.000 euro pentru o platformă care oferă educație pentru copiii din zonele rurale, copii care nu au resursele materiale necesare pentru a fi în egală măsură cu cei din zona urbană”, a spus aceasta.
De altfel, coordonatoarea subliniază beneficiile învățării prin joc.
,,Sperăm să stârnim interesul studenților prin prezentarea noțiunilor antreprenoriale sub formă de joc. Spre exemplu, recent am organizat o activitate tip ‘ping-pong antreprenorial’: studenții aruncau mingea într-un pahar, răspundeau la întrebarea din interior, iar punctele acumulate le ofereau posibilitatea de a achiziționa produse marca organizației. De asemenea, doi studenți au câștigat o excursie de 2 zile la Paris în cadrul VivaTech – un salon european de startup-uri inovative”, a explicat Constantinescu.
Organizații studențești
Alte două organizații care și-au prezentat oferta sunt BEST – Board of European Students of Technology și OSUT – Organizația Studenților din Cluj – Napoca.
Stelian, un voluntar, reprezentant al organizației Board of European Students of Technology susține pentru Cluj24 că face din BEST încă din anul II, în care s-a înscris la îndemnul prietenilor săi.
”Odată ce am intrat, am descoperit ce înseamnă să fii în spatele unor proiecte diverse – de la competiții la târguri de cariere – să faci parte dintr-o echipă de organizare și să te implici activ în comunitatea de studenți. A fost un loc în care chiar am reușit să mă dezvolt.
Noi suntem o organizație europeană – de aici și numele BEST, Board of European Students of Technology – cu 83 de grupuri locale în toată Europa.
Ne ocupăm de organizarea unor evenimente atât la nivel local, precum BattleLab Robotica (competiție de sumorobotică), CodeRun (maraton de tip hackathon) sau JobShop (eveniment de carieră), cât și la nivel internațional, prin cursurile de sezon, similare cu programele Erasmus+”, continuă acesta.
Despre OSUT
Pe de altă parte, Ciprian, student în anul I, povestește cum se desfășoară integrarea bobocilor în OSUT : ,,La fiecare început de semestru, după recrutări, organizația dedică două săptămâni noilor veniți prin care se organizează boardgames și seri de socializare. Iar după această perioadă, fiecare își alege câte un departament, care i-a plăcut mai tare.”
De asemenea, OSUT este una dintre cele mai active organizații studențești tehnice din țară, cunoscută pentru numeroasele sale proiecte educaționale, de dezvoltare personală, culturale și profesionale. Printre cele mai cunoscute se numără „UTalks”, „Te facem ingenios”, „Training for Future” sau „Caravana UTCN”.
Despre Facultatea de Automatică și Calculatoare
Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca este una dintre cele mai cunoscute facultăți de profil tehnic din România, recunoscută pentru excelența academică și colaborările strânse cu mediul economic. Toate programele la nivel licență ale Facultății de Automatică și Calculatoare sunt în limbile română și engleză, iar procesul educațional se desfășoară în laboratoare cu echipamente de ultimă generație și săli de curs cu dotări moderne. Specializările gestionate de Facultatea de Automatică și Calculatoare oferă multiple oportunități de carieră pentru studenți, inclusiv prin parteneriatele cu companiile de profil.
De asemenea, specializările gestionate de Facultatea de Automatică și Calculatoare oferă multiple oportunități de carieră pentru studenți, inclusiv prin parteneriatele cu companiile de profil.
,,Pe foștii noștri absolvenți îi găsiți peste tot – în poziții de conducere de top din mari companii sau chiar în companiile proprii. Mulți dintre ei s-au realizat și în străinătate, activând din punct de vedere profesional în Japonia, Australia, Statele Unite, cunoștințele pe care le-a oferit Facultatea de Automatică și Calculatoare oferindu-le o bază suficient de stabilă astfel încât să se descurce peste tot în lume”, a conchis decanul Vlad Mureșan.
Bianca Matei