EVENIMENT
FOTO. Incendiu la o casă de vacanță din Mănășturu Românesc. Flăcările au distrus mansarda
Un incendiu a izbucnit duminică seara la o casă de vacanță din localitatea clujeană Mănășturu Românesc.
Pompierii din cadrul Detașamentelor Huedin și 1 Cluj-Napoca au intervenit pentru stingerea flăcărilor.
Incendiu la o casă de vacanță din Mănășturu Românesc. Flăcările au distrus mansarda
La fața locului s-au deplasat două autospeciale pentru stingerea incendiilor și o autoscară. Pompierii au găsit mansarda imobilului, cu o suprafață de aproximativ 70 de metri pătrați, cuprinsă în totalitate de flăcări.
Intervenția pompierilor, sprijiniți de serviciile voluntare pentru situații de urgență din Mănăstireni și Râșca, a împiedicat extinderea flăcărilor la o terasă, o magazie și un al doilea corp de locuit din gospodărie, precum și lichidarea tuturor focarelor incendiului.
Pompierii au luptat cu flăcările mai bine de două ore
Operațiunile de stingere și înlăturare a efectelor negative ale incendiului au durat mai bine de două ore.
O persoană a fost consultată de către echipajul SMURD, la locul incendiului, fără a fi transportată la spital.
Conform cercetărilor preliminare, focul a pornit, cel mai probabil, de la coșul pentru evacuarea fumului izolat necorespunzător față de materiale combustibile.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






