FOTO. Căsătoria în alt sat era considerată un eșec în Clujul de altădată. Fetele, „condamnate” la dor și durere

În satele de altădată, pentru fete, măritișul era privit ca o reușită doar dacă rămâneau în satul natal. Plecarea într-un alt sat echivala cu o rupere dureroasă de familie, de vatră, de lumea în care se simțiseră ocrotite.

Se spunea că doar fetele sărace, urâte sau cele care nu erau bine văzute în sat ajungeau să se mărite departe. Acest fapt nu doar că le condamna la înstrăinare, dar le punea într-o poziție vulnerabilă într-o comunitate nouă, unde trebuiau să își câștige respectul de la zero.

Durerea despărțirii de satul natal

Fetele care ajungeau astfel departe de satul lor resimțeau durerea despărțirii și, adesea, își reproșau soarta părinților care le grăbiseră căsătoria. Într-un cântec de jale cules din Rediu, județul Cluj, durerea unei mirese se transformă într-o dojană amară:

„M-o cerut feciori din sat

Da’ măicuța nu m-o dat

Ș-o vinit unu’ din lume

Măicuțî i-o părut bine

Șî m-o dat din două glume”.

De la viața tihnită, la supunere și muncă

Odată plecată din casa părintească, fata devenea noră – un statut greu, plin de responsabilități. În satul nou, nu mai era „fata mamei”, ci o femeie care trebuia să se supună noii familii. Dragostea maternă rămânea doar o amintire, căci, așa cum spunea o vorbă din bătrâni, „pă noră nime’ n-o mai ninerește” (nimeni nu o mai alintă).

De acum înainte, trebuia să tacă, să muncească și să respecte voia noilor părinți. Orice greșeală putea fi taxată aspru, iar dorul de casă devenea un chin purtat în tăcere.

Carul cu zestre – ultima legătură cu satul natal

Căsătoria unei fete „pe sate” era marcată de un moment simbolic: plecarea cu carul plin de zestre. Acesta nu era doar un semn al averii, ci și o fărâmă din casa părintească, o punte fragilă între vechea și noua viață.

Într-o fotografie-document realizată în 1965, în satul Orman, județul Cluj, se vede un astfel de moment: mirele Jenu și mireasa Livia urcă zestrea fetei într-un car tras de boi. Ospățul, voia bună și muzica ascund, poate, lacrimile fetei care își lua rămas-bun de la copilărie, părinți și locurile dragi.

Astăzi, distanțele sunt mai ușor de străbătut, dar în vremurile de altădată, măritișul într-un alt sat era o sentință grea, însoțită de dor, lacrimi și un lung drum spre o lume necunoscută.