Connect with us

Aberații de România

FOTO. Atenţie, şoferiţe! Poliţist rutier din Cluj, arestat pentru viol. V-au fost făcute avansuri de către cei de la circulaţie?

Publicat


politist viol bun

Un agent de la Poliţia Rutieră Cluj a fost arestat pentru viol. Fapta sa s-a petrecut la o petrecere în Floreşti.

Ce spune IPJ Cluj

„La data de 12 noiembrie a.c., a fost înregistrat un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de viol, faptă prevăzută si pedepsită de Codul penal.

Fapta s-ar fi produs la data de 12 noiembrie a.c., plângerea înregistrată vizând o persoana care are calitate de polițist.

politist viol bun

În baza probatoriului administrat până în prezent, pe numele acestuia a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, ulterior fiind emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Cercetările sunt în derulare pentru stabilirea exactă a tuturor împrejurărilor în care s-ar fi produs fapta.

Cauza se află în urmărirea penală proprie a procurorului, context în care alte detalii nu pot fi puse la dispoziție”, a transmis, marţi, IPJ Cluj, la insistenţele jurnaliştilor, care aflaseră între timp de caz.

Ce NU spune IPJ Cluj

„Agentul Răzvan Petruș, de la Biroul Poliției Rutiere Cluj Napoca, a fost arestat pentru viol. Fapta a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o locație din localitatea Florești, județul Cluj, unde a avut loc o petrecere.

politist viol foaia transilvana

Reporterii noștrii au descoperit faptul că la scurt timp de la producerea infracțiunii de viol, iubitul fetei a transmis un mesaj pe o rețea de socializare, care a fost șters între timp.

Din postarea făcută de Lucian B. rezultă că agentul Petruș nu este la prima infracțiune de acest gen și că tânăra violată i-a mai căzut victimă și în trecut.

„În această noapte acest ”gunoi”, organ al Poliției Române a violat-o pe iubita mea, ea fiind beată și mergând în altă cameră să doarmă, el a profitat de ocazie! Trag un semnal de alarmă prin această postare dacă mai sunt în lista mea de prieteni fete care au fost abuzate de acest individ, să meargă la Poliție, de urgență, pentru că nu este la prima abatere asupra iubitei mele și asupra altor fete”, a scris Lucian B. pe o pagină de socializare.

Între timp mesajul a fost șters. Foaia Transilvană a luat legătura cu Lucian B. care a transmis că nu mai vrea să facă declarații publice. El a declarat că îi lasă pe polițiștii clujeni să își facă treaba.

Iubitul fetei violate a mai explicat că a șters mesajul de pe pagina de socializare după ce a aflat că agentul Petruș are doi copii, care ar putea fi afectați emoțional în urma acestui scandal în care este implicat tatăl lor.

Lucian B. ne-a mai spus că iubita lui este traumatizată și că nu dorește să facă comentarii referitoare la acest scandal. El nu a dorit nici să explice afirmația făcută legată de violuri repetate, posibil comise de agentul Petruș, asupra unor alte tinere, sau a victimei din cazul de față”, scrie Foaia Transilvană.

Potrivit presei, agentul de poliţie arestat s-ar fi aflat în concediu de paternitate.

V-au fost făcute avansuri de cei de la circulaţie?

Tot din motive de protecţie a apaţinătorilor poliţistului, dacă mai poate fi vorba de asta după mediatizarea cazului, Cluj24 a ales să-i blureze imaginea. Deşi, având în vedere antecedentele sale, e posibil să mai fi recurs la asemenea fapte sau încercări, iar pentru identificarea sa de către posibile victime, ar fi nevoie de o imagine clară.

Dar poate că e suficient să fie sesizate asemenea fapte, fie că e vorba de cel în cauză sau de alţii ca el…




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate