Connect with us

EVENIMENT

FOTO. ATENȚIE. Palatul Sebestyen din Cluj-Napoca, în pericol de PRĂBUȘIRE

Publicat


palatul sebestyen6

Construit la începutul secolului al XX-lea de către antreprenorul de succes al acelor vremuri, David Sebestyen, imobilul situat pe strada Universității, nr. 3 din municipiul Cluj Napoca, cunoscut sub denumirea de Palatul Sebestyen, reprezintă de mai bine de 100 ani un important edificiu cultural și istoric al comunității clujene.

Acesta a fost declarat de Ministerul Culturii și Identității Naționale monument istoric și, în consecință, recunoscut ca fiind parte din patrimoniul cultural de interes local al municipiului Cluj Napoca.  Valoarea sa artistică și culturală este dată, pe de-o parte, de stilul arhitectural pe care îl poartă, specific primei jumătăți a secolului al XX-lea, respectiv decorarea acestuia în stilul seccession, un curent nou adoptat de artiștii vienezi ai acelor vremuri și care se desprinde din ceea ce istoricii vor numi mai târziu stilul Art Nouveau, dominant în întreaga Europă pentru perioada de dinainte de cel de-al Doilea Război Mondial.

Pe de altă parte, Palatul Sebestyen, pe lângă faptul că păstrează amprenta originală a vremurilor în care a fost construit, prin conservarea intactă a numeroaselor decorațiuni interioare și exterioare (vitralii, ornamente, ascensor, ș.a – datând de la momentul construirii imobilului), impresionează și prin istoria care s-a conturat în jurul său, pornind de la povestea familiei al cărei nume îl poartă, respectiv familia Sebestyen. Membrii acestei familii, de origine evreiască, au avut un destin tragic, fatalist, foarte puțini supraviețuind Holocaustului și ajungând în anii grei ai regimului comunist, când, în decembrie 1989, în proximitatea Palatului au fost uciși mai mulți revoluționari tineri care luptau pentru libertatea și democrația de azi.

palatul sebestyen5

Desigur că istoria Palatului nu este legată doar de evenimente tragice, acesta fiind cunoscut în mintea colectivă clujeană ca fiind locul de vază ce a găzduit și găzduiește și azi apartamente de lux, magazine, un fost cinematograf (cu denumirea inițială Select, Cinematograful Tineretului, iar după 1990 Cinema Arta, până în anul 2012 fiind cel mai longeviv cinematograf din România), sediile unor instituții (redacția revistei Tribuna, Uniunea Scriitorilor Filiala Cluj, Uniunea Artiștilor Plastici filiala Cluj), o librărie (Cioflec în perioada interbelică, Cartea Rusă în perioada comunistă, iar mai târziu Librăria Universității). În definitiv, Palatul Sebestyen face parte din ansamblul urban ce alcătuiește azi „Centrul Istoric al Clujului”, alături de alte edificii istorice cu aceeași valoare culturală și artistică impresionantă, precum Palatul Justiției, Clădirea Universității Babeș-Bolyai, Palatul Primăriei Cluj Napoca, etc. și care reprezintă cu succes principalele atracții turistice ale acestui oraș.

Dispute litigiooase

Începând cu anul 2020, imobilul face obiectul unor dispute litigioase controversate, care în prezent se află pe rolul instanțelor clujene. Totul a pornit de la intenția proprietarilor spațiilor situate în podul imobilului de a efectua diverse lucrări de amenajare apartamente la mansardă. Pentru astfel de lucrări este nevoie în prealabil de acordul expres al celorlați proprietari de apartamente de la nivelurile inferioare ale imobilului.

Proprietarii somați să-și exprime acordul și-au manifestat îngrijorarea legată de anvergura lucrărilor propuse de vecinii lor, care pot să pună în pericol întreaga structură de rezistență a clădirii.

palatul sebestyen3

„Am fost precauți în exprimarea acordului și am solicitat să fie efectuate în prealabil verificări riguroase, mai ales că documentele puse la dispoziție pentru informare nu erau în măsură să demonstreze în mod pertinent dacă edificiul suportă încărcături suplimentare și dacă există sau nu riscul prăbușirii acestuia. Asupra noastră s-au făcut presiuni ca să ne exprimăm cât mai repede acordul și, în cele din urmă, văzând că nu s-a reușit, s-a ajuns în cele din urmă în fața instanței de judecată”, afirmă Raluca Gilles, unul dintre proprietarii apartamentelor din clădirea situată pe strada Universității, nr. 3.

Clădire de peste 100 de ani

Totuși, fiind o clădire cu o existență de peste 100 ani și cumulând deopotrivă valoarea sa istorică și culturală, emblematică pentru municipiul Cluj-Napoca, proprietarii chemați în judecată au solicitat și opinii separate ale unor specialiști în domeniul construcțiilor și al monumentelor istorice. Specialiștii au concluzionat că, în condițiile date, în lipsa unor verificări riguroase, există șanse ridicate ca imobilul-monument istoric cunoscut ca Palatul Sebestyen, să nu facă față acestor intervenții, având în vedere că podul nu a avut inițial destinația de mansardă și că există riscul prăbușirii acestuia în caz de amenajare a podului în apartamente la mansardă.

„Îngrijorarea nostră este cu atât mai mare cu cât majoritatea lucrărilor de reabilitare și recompartimentare vizează podul clădirii, care reprezintă cea mai extinsă suprafață de la nivelul mansardei și care, prin destinația sa, nu a fost conceput pentru astfel de modificări interioare, nefiind proiectat ca un spațiu de locuit. Încărcările însemnate realizate prin compartimentarea podului, respectiv materialele de construcție, finisaje, corpuri de mobilă, ș,a., vor pune presiune asupra structurii de rezistență, fiind necesară acordarea unei atenții deosebite cu privire la autorizarea acestor lucrări.” continuă Raluca Gilles.

Drept de proprietate

În prezent, proprietarii duc o luptă acerbă pentru prezervarea valorii patrimoniale și culturale pe care o reprezintă Palatul Sebestyen în comunitatea clujeană, dar și pentru protejarea dreptului lor de proprietate asupra apartamentelor.

„Refuzul celor chemați în judecată pentru exprimarea acordului este motivat de faptul că o serie de documente esențiale nu le-au fost puse la dispoziție pentru a-și putea da acordul în deplină cunoștință de cauză.

Prevederile legale incidente stabilesc faptul că acordul poate fi exprimat în baza acestor elemente ale documentației, care vizează cu precădere rezistența și stabilitatea clădirii prin raportare la încărcătura suplimentară generată de realizarea lucrărilor propuse de reclamanți. În lipsa prezentării acestor documente deosebit de importante, proprietarii au refuzat exprimarea acordului. În prezent, litigiul se află în etapa apelului, cauza fiind suspendată până la soluționarea definitivă a unui alt proces care se află pe rolul instanțelor clujene”, afirmă Marius G. Roman, avocat Iordăchescu & Asociații, reprezentantul proprietarilor care doresc protejarea Palatului Sebestyen.

Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

EVENIMENT

De unde provine mirosul pestilențial din Borhanci. Garda de Mediu Cluj să verifice

Publicat

puz borhanci scoala gradinita liceu bazin padure parc1

O clujeancă din cartierul Borhanci a depus 3 sesizări încă de anul trecut, la Garda de Mediu, la Compania de Apă Someș și  pe platforma MyCluj a Primăriei Cluj-Napoca în legătură cu mirosul pestilențial pe care trebuie să îl suporte locuitorii zonei, răspunsul primit de fiecare data fiind că s-au făcut verificări și că nu s-a constatat nici o neregulă.

”De ce spun cei de la Garda de Mediu ca nu au primit nici o sesizare? Sunt probleme și cu rețeaua de canalizare, deoarece se simte în casă mirosul care vine de la țevile de scurgere, orice as face! La vecini la fel, în tot cartierul de fapt!

Ar trebui făcută o igienizare serioasă în conductele de canalizare, începând de la casele dinspre ieșirea spre centură până jos, spre intersecția cu Brâncuși! Este rușinos, ca într-un oraș cu pretenții de 5 stele, să ne confruntam cu așa ceva!”, a spus Edith Mureșan, o cititoare a Cluj24.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

Amenințare falsă cu bombă într-un avion aflat în zbor, pe ruta Barcelona-Cluj. Pasagerii au fost debarcați în siguranță

Publicat

De

Amenințare cu bomba aeronavă Cluj

Situație de urgență pe Aeroportul Internațional Cluj-Napoca.

Miercuri noaptea, în jurul orei 23.36, prin centrala Aeroportului a fost primită o amenințare cu bombă.

Amenințare falsă cu bombă într-un avion pe ruta Barcelona-Cluj

Potrivit reprezentanților Aeroportului, amenințarea privea amplasarea unei bombe în aeronava de pe ruta Barcelona-Cluj, care se afla în zbor.

“În urma analizării, amenințarea a fost clasificată și au fost aplicate procedurile corespunzătoare unei astfel de situații. A fost activat Planul de Management al Situațiilor de Criză, Comitetul de Mangement al Situațiilor de criză s-a întrunit la sediul aeroportului, iar în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că a fost vorba despre o amenințare falsă”, au transmis reprezentanții Aeroportului.

Pasagerii au ajuns cu bine la Cluj

Traficul aerian pe Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj nu a fost afectat, toate zborurile desfășurându-se conform programului. Pasagerii au fost debarcați în condiții de siguranță, iar reprezentanții companiei aeriene și personalul Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj le-au acordat sprijinul necesar.

Instituțiile abilitate vor face investigațiile specifice, urmând a fi luate măsurile legale ce se impun, au mai transmis reprezentanții Aeroportului din Cluj.

Foto: Arhivă

 

Citește mai departe

EVENIMENT

Despre ÎNCHISUL balcoanelor și alte sporturi naționale. Ce trebuie să știi

Publicat

steag bloc 11

Închisul balcoanelor este un fel de sport național, ca oina și statul degeaba. De altfel, a devenit și subiect de bancuri. După războiul din Iugoslavia, țările vecine s-au oferit să-i ajute pe sârbi: ungurii să le refacă podurile, bulgarii grădinile și noi să le închidem balcoanele. Dacă locuiești la bloc și ți-a trecut prin cap să-ți închizi balconul, trebuie să cunoști noile reguli. Nu mai e nevoie de o autorizație de construire de la primărie, dar sunt obligatorii anumite demersuri.

Persoanele care locuiesc la bloc și au în plan să-și închidă balconul trebuie să știe că, începând din acest an, trebuie respectate noile prevederi incluse în noul Cod al amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor, scrie Fanatik.

Înainte era nevoie de obținerea unei autorizații de construire de la primărie, proces care, pentru mulți, era considerat complicat. Cerința a fost, însă, eliminată pentru unele tipuri de lucrări, inclusiv pentru închiderea balconului.

Despre ÎNCHISUL balcoanelor și alte sporturi naționale. Ce trebuie să știi

Lucrările nu pot fi începute, însă, fără nicio formalitate. Potrivit legii, este obligatorie trimiterea unei notificări către primăria de care aparține locuința.

În acest fel, autoritățile vor fi informate cu privire la intențiile proprietarului în legătură cu fațada clădirii. În cazul în care proprietarul nu trimite o notificare, acesta riscă să primească o amendă uriașă.

De asemenea, pentru locuințele care se află la parterele blocurilor, există condiții specifice prevăzute în legislație. Proprietarii au dreptul să închidă balconul locuinței lor numai cu acordul asociației de proprietari.

“Cu acordul asociației de proprietari se pot efectua lucrări de închidere a balcoanelor/ logiilor aflate la parterul clădirilor de locuit multietajate dacă modificările aduse construcției se efectuează din motive legate de securitate, de atenuare a efectelor noxelor, zgomotelor, gunoaielor, precum si pentru siguranța și sănătatea celor care locuiesc în apartamentul respectiv”, se precizează în Legea 149/2020.

În plus, proprietarul mai are o obligație. Acesta trebuie să respecte regulile care au fost stabilite de asociația de proprietari în privința materialelor folosite pentru a închide balconul.

Despre spațiile verzi din jurul blocului

Există reguli și în legătură cu spațiile verzi din jurul blocului. Mulți locatari le amenajează după bunul plac, însă nu știu că acest lucru e interzis.

Cu toate că mulți locatari consideră că spațiile verzi le aparțin, acestea reprezintă o proprietate publică și se află în administrația primăriei locale. Astfel, intervențiile neautorizate, cum ar fi plantarea de arbori sau gard viu, pot fi amendate.

“Sarcina cu privire la întreţinerea şi administrarea acestui spaţiu revine proprietarului adică primăriei locale a cărui buget este constituit din taxele şi impozitele locuitorilor de pe raza sectorului sau a localităţii. Asociaţia de proprietari prin personalul angajat nu are nici o obligaţie cu privire la întreţinerea şi administrarea spaţiului verde, a grădinii respective.

În mod normal dacă primăria nu îşi face treaba adică nu îşi respectă atribuţiile pentru care sunt plătiţi de cetăţeni, şi pentru această situaţie, ar trebui să fie amendaţi de către asociaţia de proprietari”, precizează legea.

Citește mai departe

EVENIMENT

Dan Petrescu (CFR Cluj), înainte de meciul din Cupă cu Farul: Nu ne prinde într-un moment BUN

Publicat

dan petrescu

CFR Cluj întâlnește, joi în Gruia, pe Farul, în semifinala a doua a Cupei României Betano. În caz de victorie, clujenii vor juca în finală cu Hermannstadt, echipă care a eliminat azi Rapidul, 2-1. Dan Petrescu, antrenorul CFR-ului, a vorbit înaintea partidei de lot și starea de spirit din cadru echipei după înfrângerea în fața FCSB-ului din prima zi de Paște.

„Un meci important pentru ambele echipe. Sunt ceva probleme medicale, vreo 4-5 jucători. Să vedem câți dintre ei refacem. Nu ne prinde într-un moment bun. Sper să avem o reacție pozitivă. Eu sunt conștient că jucăm cu o echipă de play-off, care a câștigat campionate în ultimii ani.

Dan Petrescu (CFR Cluj), înainte de meciul din Cupă cu Farul: Nu ne prinde într-un moment BUN

O echipă care din greșeală nu a ajuns în play-off, cu antrenor de top, jucători de top. Am văzut ultimele 3 meciuri și Farul arată foarte bine. Au revenit Alibec și Larie. Se vede experiența lor, valoarea lor. Va fi un meci foarte greu.

În Cupă nu prea există avantaje, dar se poate întâmpla orice în meciurile de Cupă, în toată lumea, nu doar în România. Este un trofeu pe care și cei de la Farul vor să-l câștige. Hagi vrea să câștige acest trofeu și nu va menaja pe nimeni.

Îi interesează cel mai mult Cupa. Sunt ceva accidentări, vedem cine și-a revenit. Vor fi schimbări. Sunt multe metode de a-i motiva, dar nu funcționează mereu. Și cu FCSB am avut ceva motivațional, dar a funcționat doar 40 de minute, cât am dominat. Apoi am făcut o greșeală. Fotbalul nu e matematică. Se poate întâmpla orice, oricând. Sunt trecut prin multe ca antrenor.

Eu sunt bolnav acum, am probleme la gât. Cu FCSB a fost cel mai greu, abia am ajuns la meci. E o perioadă mai grea și pentru mine. Mai mult am stat la spital decât pe teren”, a declarat Dan Petrescu, la conferința de presă.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate