Connect with us

EVENIMENT

FOTO. Accident grav în Jucu Herghelie. Două persoane, asistate de ISU Cluj

Publicat


accideny jucu

Un accident grav de circulaţie a avut loc, sâmbătă, în Jucu Herghelie.

Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit la un accident rutier petrecut în apropiere de localitatea Jucu Herghelie. La fața locului s-au deplasat un modul SMURD, format dintr-o autospecială cu modul de descarcerare și o ambulanță tip terapie intensivă mobilă.

accideny jucu

În momentul sosirii echipajelor operative la fața locului au găsit două autoturisme avariate și ocupanții ieșiți din acestea. Două persoane au primit primul ajutor calificat la locul accidentului, dintre care un bărbat, în vârstă de aproximativ 20 de ani a fost transportat la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate. Acesta era în stare de conștiență și era cooperant.

accident jucu

„La data de 12 august a.c., în jurul orei 07.20, polițiștii au fost sesizați despre un accident rutier, produs în localitatea Jucu-Herghelie.

Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au constatat că, pe fondul nepăstrării distanței de siguranță în mers, conducătorul unui autoturism, respectiv un tânăr de 23 de ani, a intrat în coliziune cu un alt autovehicul.

La testarea cu aparatul etilotest, tânărului de 23 de ani i-a rezultatat o concentrație de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În urma evenimentului, acesta a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la spital”, informează IPJ Cluj.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate