FONDATORUL IT din Cluj, pionierul CALCULATOARELOR din ţară. Matematicianul Transilvaniei. T. Popoviciu, 115 ani de la naştere

1 Comentariu

1. 

   Adriana Herta

   februarie 23, 2021 la 8:05 am

   .
   Păcat că, fiind vorba de o mare personalitate ştiințifică a Clujului, nu faceți o documentare completă.
   .
   Vizionarul Tiberiu Popoviciu s-a remarcat în două moduri. Prin activitatea depusă, împreună cu colectivul său, în cadrul Institutului de Calcul Cluj, culminând cu realizarea calculatorului de generația a doua, cu tranzistori, DACICC. Şi prin formarea, atât teoretică, în cadrul UBB, cât şi practică, în cadrul Institutului său, a primelor generații de informaticieni clujeni, aşa cum academicianul Grigore Moisil a făcut la Bucureşti.
   Discipolii profesorului Popoviciu sunt cei care au fondat cele două mari instituții care au constituit cei doi piloni ai informaticii clujene, CTCE şi ITC.
   ITC – Institutul de Tehnică de Calcul, cu sediul la Bucureşti şi filială la Cluj, sub conducerea de o viață a profesorului Emil Munteanu a activat în două direcții principale : crearea de echipamente hard şi scrierea de soft de bază. Complementar, redacta şi manualele asociate acestui soft. O serie de specialişti de frunte au lucrat în cadrul acestui institut : Augustin Prodan – părintele COBOL-ului, Nitschi – părintele băncilor de date, Vasile Listeş, marele nostru prieten Gavroche, Gavril Glodeanu – părintele compilatoarelor, dar şi scriitor, epigramist şi unul dintre cei mai buni rebusişti ai României. Dar cel mai bun informatician clujean şi cel mai fantastic dascăl, de la care eu am furat meserie din greu, era profesorul Liviu Negrescu – maestrul celui mai dificil domeniu al informaticii, Organizarea datelor, pe care o preda în anii ’70 la cursurile postuniversitare, unde eu am avut şansa şi onoarea să-i fiu asistentă, ținând seminariile, iar după plecarea sa în Franța, chemat să scrie soft pentru CII, am preluat eu predarea acestui modul. La fel, am avut onoarea să fiu asistenta profesorului Emil Munteanu care preda, tot excepțional, limbajul COBOL.
   CTCE – Centrul Teritorial de Calcul Electronic Cluj, înființat în 1969, sub coordonarea ICI – Institutul Central de Informatică Bucureşti cu rol de for coordonator al informaticii clujene. Centrul de Calcul, cum i se spunea prescurtat, sau chiar numai Centrul, între noi informaticienii, a avut ca domeniu de activitate proiectarea, implementarea şi exploatarea sistemelor informatice pentru toate unitățile economice ale Clujului.
   Şi şi-a îndeplinit atât de bine această sarcină, încât în 1990 Clujul era complet informatizat şi, cum glumeau chiar beneficiarii noştri, nicio întreprindere n-ar mai fi putut plăti salariile în lipsa calculatorului, pentru că nu mai ştiau să le calculeze manual. Şi nu numai Clujul, practic toate județele din Transilvania şi-au dezvoltat informatica sub tutela noastră, ca Oficii de Calcul ale CTCE Cluj, de la Sibiu, la Baia Mare şi de la Târgu Mureş, la Oradea. Când se dezvoltau suficient şi aveau destui beneficiari locali încât să-şi acopere cheltuielile proprii, ele deveneau Centre Teritoriale independente. În 1990, mai aveam încă două Oficii de Calcul ale căror salarii depindeau de noi, Zalău şi Bistrița. Aveam şi un nod național de rețea, prin care se transmiteau direct la Bucureşti datele economice din Transilvania.
   Şi ce legătură au toate acestea cu academicianul Popoviciu ? Domnia sa a fost mentorul profesional şi spiritual al directorului nostru, dr. Vasile Peteanu, cel care i-a preluat şi dezvoltat viziunea, devenind cel mai valoros şi mai luminat conducător al epocii sale, la care toată lumea apela pentru sfaturi, îndrumare şi clarvìziune, atât oameni, cât şi firme.
   Intelectualii clujeni veneau la noi nu numai ca să ruleze programe pentru firmele lor, ci şi pentru a-şi finaliza lucrările de doctorat sau, pur şi simplu, pentru o cafea la barul nostru şi o poveste. Eram ,, oaza de normalitate „, cum ne-a numit un coleg, la care oamenii apelau pentru a-şi clăti mintea şi a-şi bucura sufletul. Colegii noştri făceau rost de casete şi discuri cu cea mai bună muzică, fie că era pentru evenimente, fie că era jazz de top, cu cei mai buni solişti ai lumii. Tot prin noi s-a organizat şi prima videotecă din Cluj, unde am putut vedea filmele interzise publicului din România: ,, Zbor deasupra unui cuib de cuci „, ,,Cacealmaua „…
   În anii ’90 s-a înființat atelierul de Informatică Industrială care, sub conducerea unui profesionist desăvârşit, dr. ing. Constantin Jeican, a revoluționat nu numai informatica românească, ci şi pe cea europeană. De la robotică, maşini-unelte cu comandă numerică, la construcții, arhitectură, geologie, proiectări de nave, totul s-a gândit, proiectat, calculat şi desenat pe un plotter cehoslovac de oamenii din acest atelier. Pe vremea când încă nu exista soft de grafică, colegii mei au creat aplicaţii grafice pe minicalculatoare pentru orice domeniu de activitate imaginabil. Când au prezentat aceste aplicații în cadrul unui simpozion CAER, ceilalţi informaticieni au rămas uimiți şi cehii, care erau cei mai avansați dintre socialişti, i-au întrebat pe colegii noştri de la ce firmă americană au copiat softurile. Nici nu puteau concepe că românii, care nu aveau voie să facă măcar un pas înafara graniței (şi simpozionul se ținea la Sibiu, ca să poată participa şi românii), sau să cumpere măcar un şurub din import, decât prin CAER, sunt în stare să creeze prin forțe proprii soft care să intre în competiție cu cel american.
   De fapt, şì minicalculatorul românesc de ultimă generație, Coral, creat de un colectiv de la Institutul Politehnic Bucureşti şi produs de Fabrica de Calculatoare era cel mai performant din lume la vremea lui, fiind primul care folosea microprocesoare, în timp ce celelalte calculatoare foloseau circuite puternic integrate. Şi din Orientul Mijlociu până-n China toți se băteau pe el, de la noi nici nu mai ajungeau.
   Dar mai existau două domenii particulare în care CTCE Cluj excela la nivel național: învățământul şi cercetarea.
   Grupa Pregătire Cadre, însărcinată cu formarea, specializarea şi perfecționarea cadrelor din informatică, s-a înființat în februarie 1972. În peste 40 de ani, noi am pregătit peste 30000 de cursanți. În primii doi ani, cursurile s-au ťinut sub egida Institutului Politehnic, pentru a se putea elibera diplome de curs postuniversitar. Predam noi, cei de la învățământ, specialiştii de la ITC şi, pentru FORTRAN, doi specialişti din Politehnică, Silviu Negru şi Ioan Dancea, care în câțiva ani au emigrat în Occident. După aceea am fost acreditați să eliberăm diplome postuniversitare şi postliceale pentru informaticieni, care erau recunoscute şi de Ministerul Educației şi de Ministerul Muncii.
   Noi am format profesori şi cercetători pentru Institutul Politehnic, pentru UBB, inclusiv decanul viitoarei facultăți de Matematică -Informatică. Apoi profesorii şi directorul, profesorul Aurel Clamba, al liceului patronat de CTCE, construit sub îndrumarea unui coleg de-al nostru, inginer constructor, devenit analist şi unde am predat noi orele de specialitate în primii ani. Şi-n acest context, domnul Peteanu, în semn de respect şi prețuire, a propus numele mentorului său pentru a fi atribuit liceului nostru şi astfel el a devenit Liceul de Informatică ,,Tiberiu Popoviciu”. Iar acelaşi chip impunător care ne privea pe noi la şedințele de Consiliu, în biroul directorului, îi supraveghea acum pe elevi, de pe peretele şcolii lor.
   Cercetarea a fost departamentul care ne-a individualizat în peisajul informaticii româneşti, fiind unicul din țară. Inițial era format din ingineri specializați în Franța care întrețineau şi testau softul de bază, scriau programe utilitare, depanau programe. Grupa era coordonată de cel mai erudit dintre colegii noştri, poet, traducător, ziarist, expert în jazz şi cinefil, care crescuse în preajma lui Lucian Blaga, bun prieten de familie, Ioan Muşlea, devenit ulterior directorul Studioului Teritorial de Televiziune Cluj, creator de noi emisiuni şi mentorul mai multor specialişti, dintre care, cel mai cunoscut, Cătălin Ştefănescu.
   Când, în mod abuziv, au fost desființate institutele de cercetare ale Academiei, a căzut victimă şi Institutul de Calcul al academicianului Popoviciu, iar directorul nostru a salvat un grup de cercetători de excepție, doctori în matematică, cu care a întărit grupa de cercetare. Acum se puteau concepe algoritmi mai complecşi şi care presupuneau formule sofisticate. De pildă, rezolvarea ecuațiilor n-dimensionale, sau optimizări bazate pe criterii multiple, având la bază cercetarea operațională. Astfel, s-au creat şi programat algoritmi de optimizare multi-criterială a lansării producției la diferite fabrici din Cluj.
   Dar cel mai mândră am fost de colegii mei atunci când Centrul de Calcul a primit o scrisoare de mulțumire din Japonia. Centrul fusese solicitat să proiecteze o elice specială care să respecte nişte parametri şi nişte restricții particulare în funcționare. Colegii de la Cercetare au făcut calculele necesare realizării acelei geometrii spațiale variabile. Au conceput algoritmii necesari, i-au programat şi au desenat grafic proiectul final, cu ajutorul plotterului nostru. Proiectul a fost trimis la Reşița, unde elicea a fost turnată dintr-un oțel special, apoi a fost trimisă la Galaţi, unde a fost montată pe un mineralier conceput şi executat de Şantierul Naval. Iar nava a plecat spre firma japoneză care-l comandase şi care s-a dovedit a fi atât de mulțumiță încât a trimis scrisori de mulțumire tuturor celor care contribuiseră la realizarea navei.
   Un alt inginer de excepție era Piți Man, căruia institutul din Bucureşti îi trimitea spre testare orice soft nou înainte de-a fi implementat în toată țara, dacă-şi dovedea eficiența. În 1989, tocmai primise pentru testare, pe 8 casete mari, tip video, cel mai performant şi portabil soft din lume, Unix, care urma să fie introdus pe toate calculatoarele româneşti. Cred că a ajuns la gunoi, împreună cu toate calculatoarele, sistemele informatice şi băncile de date create de informatica românească timp de douăzeci de ani. Şi de unde eram printre cei mai performanți din lume, brusc am ajuns cerşetorii Europei, cărora li s-au aruncat nişte gioarse de PC-uri uzate prin băncile occidentale şi puşi să scrie nişte aplicații schiloade, folosind cel mai schizoid sistem de operare posibil.
   În aceste condiții, colegii mei s-au împrăştiat în cele patru zări, cei mai mulți în SUA şi Canada. Sau, dacă nu s-au dus ei, şi-au trimis copiii. Aşa că, informatica clujeană a ajuns să susțină din greu informatica americană. Avem chiar o colegă care lucrează la Departamentul de Stat al SUA. Şi tot produs al şcolii clujene de matematică.
   .

   Răspunde