CULTURA
Fără rugăciune, bunătate și dragoste, Postul Mare se reduce doar la regim alimentar. Ce recomandă preoții în această perioadă
Creștinii ortodocși au intrat de luni în cel mai greu și dur post, Postul Mare, din cele patru prevăzute pentru întregul an în Calendarele Creștine. În cele șapte săptămâni, există doar două dezlegări la pește, în 25 Martie, de Buna Vestire, și în Duminica Floriilor, care se sărbătorește în duminica de dinaintea Sărbătorilor Pascale.
Preoții ne spun să fim pregătiți pentru că în această perioadă fiecare dintre noi este chemat la un război interior, la o luptă duhovnicească. Părintele Dorin Ielciu, preot paroh la Parohia Adormirea Maicii Domnului din cartierul clujean Mănăștur, își aduce aminte că, în satul în care a copilărit, toată lumea ținea postul cu sfințenie.
Localnicii își spălau întreaga veselă din bucătărie, ca să nu mai existe nicio urmă de grăsime, astfel ca să nu fie întinată lucrarea bunăvoinței Postului Mare. Și în familia lui, prima și ultima săptămână se ținea cu strictețe de toată lumea, apoi, pe măsură ce a crescut, a ținut postul după toate rânduielile Bisericii Creștin Ortodoxe.
Exemple de posturi în Sfânta Scriptură
Mai întâi, ne aduce aminte preotul Dorin Ielciu, în post încercăm să contrabalansăm păcatul lui Adam care, nu-i așa, a constat în nepostire. În Vechiul Testament, avem exemplul lui Moise, care a postit 40 de zile și 40 de nopți, înainte de a primi, pe Muntele Sinai, tablelele cu cele 10 porunci.
Despre postul lui David, Proorocul Isaia a scris în capitolul 58, versetul 6, zicând ”Rupeți lanțurile fărădelegii, dezlegați legăturile jugului, dați drumul celor asupriți și sfărâmați. Un alt prooroc al Vechiului Testament, Ioil, strângeți obște de prăznuire, adunați pe bătrâni și pe toți locuitorii în templu Dumnezeului vostru și strigați către Domnul, rugându-l”.
Să nu uităm de exemplul suprem de postire, pe care ni-l oferă însuși Mântuitorul care, înainte de a-și începe activitatea de propovăduire, a postit vreme de 40 de zile, iar când era flămând a venit ispititorul, adică diavolul și i-a zis ”Dacă ești tu fiul lui Dumnezeu, fă pietrele acestea pâini” iar Domnul îi răspunde cu următoarele cuvinte, unele care constituie cel mai important temei al postului ”Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu!”
Așadar, nu doar să încercăm să ne reținem de la alimentele care conțin carne, lapte, brânză sau ouă, ci să ne străduim să înmulțim rugăciunea, bunătatea, milostenia, să postim cu toată ființa noastră, cu gândurile noastre, cu privirile, cu inima, cu limba și, fără îndoială, să postim cu faptele, cunoscută fiind vorba că postul de bucate, trebuie însoțit și de postul de păcate, a adăugat părintele Ielciu.
Postul în sine nu este un scop, este un mijloc de sfințire și de desăvârșire a omului. În plus, postul nu trebuie să fie spre laudă, lucru pomenit în Evanghelia după Matei, ”Când postiți, nu fiți posomorâți ca fățarnicii, că ei își întunecă fețele ca să se arate oamenilor că postesc. Adevăr grăiesc vouă, își iau plata cuvenită”.
”Tu însăți când postești, zice Domnul, unge capul tău și fața ta o spală ca să nu te arăți oamenilor că postești, ci tatălui tău care este întru ascuns și tatălui tău care vede în ascuns, îți va răsplăti ție”.
Să postim de bucate, dar și de păcate
Important este, continuă părintele, ca fiecare dintre noi, după puterile noastre, să ne străduim să împlinim rânduiala postului. Mai ales că în zilele noaste nu este greu să postim, în pofida tuturor vitregiilor acestor vremuri, avem la îndemână hrană vegetală ușor accesibilă.
Mulți dinte noi se hrănesc deja cu hrană vegetală fără să vizeze postul creștin, creștinii însă trebuie să înmulțească rugăciunea în această perioadă, bunătatea, dragostea, așa cum însuși Dumnezeu ne îndeamnă.
Acest post creștin este o formă de recunoștință pe care o aducem Atotțiitorului, căruia îi datorăm viața și este și o formă de purificare a vieții noastre în plan trupesc și duhovnicesc.
Cristina Șendrea
Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






