CULTURA
EXCLUSIV/„Clujul meu”, cea mai nouă piesă a lui Cătălin Condurache și povestea ei

Cătălin Condurache, cunoscutul cantautor clujean, a reușit să-și împlinească un vis mai vechi, acela de a compune o piesă muzicală dedicată orașului său de suflet.
„Mi-am dorit să scriu un cântec despre Cluj de mult timp, încă din anii 80… Acum i-a venit vremea mai ales că… vremurile au stopat activitățile curente…
Povestea este aceasta:
Am compus cântecul, am scris versurile și mi-am stabilit obiectivele legate de cântec, mai ales că aveam parteneri de foarte mare calibru alături de mine.
În ultimii 20 de ani eu am scris versurile cântecelor mele, am făcut o variantă și le-am dat-o spre ”critică și analiză” unor prieteni pe care-i prețuiesc foarte tare, cerându-le părerea și modificări, în cazul în care credeau de cuviință.
Ovidiu Pecican, poet, scriitor, filozof, istoric, foarte amabil, care-mi este foarte bun prieten de pe vremea NCN-ului Baladei, cu a lui emisiune ”Clujul trăit” a făcut câteva observații pe care le-a consemnat pe text.
Adrian Ivanițchi, fratele meu mai mare, un cunoscător al literaturii românești de asemenea. Poezia are patru strofe dintre care una refren, din păcate nu era loc de dezvoltat multe idei. Le mulțumesc foarte tare.
Îmi doream o orchestrație mai amplă și mai festivistă, așa că după ce am făcut o înregistrare cu Sandy Deac drept ghid, am predat-o lui Dima Belinski, un muzician desăvârșit, compozitor de jazz, realizator de spectacole mari, care joacă pe vasele importante de croazieră, pianist excepțional. În anul 1998 am realizat alături de Dima și trupa lui de jazz rock Shaba un albumul cu cântece mele, Fuziuni. În ultimii ani am realizat mai multe cântece în care este implicat și el ca și pianist.
Rolul lui se aude foarte clar. A orchestrat simfonic cântecul, a scris partiturile pentru cei implicați, orchestră, cor, etc. A coordonat înregistrare corului.
Ai grijă ce-ți propui că s-ar putea să ți se întâmple… nu am cântat niciodată în asemenea mod și așa sus… începeam să-mi fac gânduri dacă voi putea… Se pare că am putut.
Apoi toate materialele muzicale, partea mea de chitară, a lui Sandy, partiturile instrumentelor simfonice, corul și vocea mea au ajuns pe mâna lui, magicianului Sandy Deac, fratele meu de șcenă dar și producătorul muzical al tuturor cântecelor și albumelor mele, care a desăvârșit producția muzicală.
„Clujul meu este și Clujul tău?” Dacă da, distribuie piesa prietenilor!”, ne-a declarat Cătălin.
Clujul Meu
Text: Cătălin Condurache, consultanți Ovidiu Pecican, Adrian Ivanițchi
Muzica: Cătălin Condurache,
Producător artistic: Dima Belinschi, Producător muzical: Cătălin Condurache
„De mic mă plimb prin Clujul meu mare
An de de an descopăr minuni tot mai des…
Chipuri noi îmi apar, spre marea-mi mirare
Fațade din aburul timpului ies.
Chiar dacă vin din istoria mare
Statuile vii la ureche-mi șoptesc:
Un oraș cum e Clujul nu mai poate apare
Cu cel mai frumos amurg studențesc
REF:
Simfonii de culori se adună cunună
Zumzăit de albine prin pomi înfloriți
Acum e momentul: ia-i palma în mână
Și mergeți prin parcuri, pe străzi, liniștiți…
REF:
Dintr-un zâmbet fugar de studentă
Si toamne frumoase mereu…
O muzică simt, e prezentă în mine
Iar eu sunt al Clujului și Cluju și Cluju-i al meu…
Dintr-un zâmbet fugar de studentă
Si toamne frumoase mereu…
O muzică simt, e prezentă în mine
Iar eu sunt al Clujului, Iar eu sunt al Clujului,
Și Clujul și Cluju-i al meu…”
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






