Connect with us

ACTUALITATE

Eurodeputatul Daniel Buda: UE, principalul donator mondial de asistență oficială pentru dezvoltare

Publicat


Eurodeputatul PNL de Cluj, Daniel Buda, a anunțat că Uniunea Europeană rămâne principalul donator mondial de asistență oficială pentru dezvoltare, cu 75.2 miliarde de euro în 2019!

”Conform cifrelor preliminare publicate zilele acestea de Comitetul de asistență pentru dezvoltare (CAD) al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), asistența oficială pentru dezvoltare (AOD) colectivă din partea Uniunii Europene și a statelor sale membre s-a ridicat la 75.2 miliarde de euro în 2019, ceea ce reprezintă 55.2 % din asistența furnizată la nivel mondial”, a spus Buda.

Miliarde și miliarde de euro

AOD acordată de UE țărilor cel mai puțin dezvoltate a crescut pentru al doilea an consecutiv, ajungând la 19,8 miliarde EUR, ceea ce reprezintă 0,125 % din VNB în 2018.

În 2018, AOD acordată de UE28 pentru Africa a crescut cu 4,3 %, ajungând la 25 de miliarde EUR.
Pe lângă AOD, UE ajută țările partenere să valorifice la maximum diversele surse de finanțare disponibile pentru a sprijini punerea în aplicare a obiectivelor de dezvoltare durabilă. UE a avut un rol fundamental în reunirea ajutoarelor, a investițiilor și a schimburilor comerciale, în mobilizarea resurselor interne și a politicilor destinate să valorifice pe deplin potențialul tuturor fluxurilor financiare.

UE a jucat un rol esențial în ceea ce privește cadrele de finanțare naționale integrate, un instrument de finanțare a priorităților naționale și de operaționalizare a Agendei de acțiune de la Addis Abeba la nivel național, ca mijloc de a concepe strategii de finanțare pentru dezvoltarea durabilă din toate sursele de finanțare.

Grație Planului european de investiții externe, UE este pe drumul cel bun în ceea ce privește mobilizarea investiții în valoare de peste 47 de miliarde EUR pentru Africa și vecinătatea noastră. Garanția din cadrul Fondului european pentru dezvoltare durabilă, în special, joacă un rol esențial în deblocarea de fonduri suplimentare pentru țările partenere.

De asemenea, UE sprijină țările partenere în vederea îmbunătățirii colectării impozitelor și a cheltuielilor publice.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate