Epidemiile care au devastat lumea. După lepră, ciumă, holeră şi gripă spaniolă vine coronavirusul

Epidemiile și economia. Repere istorice. Epidemiile sunt realități care au însoțit, influențat configurat și reconfigurat economia de-a lungul istoriei.

Încă din antichitate, dar și în epocile următoare, izvoarele istorice au înregistrat mai multe epidemii, unele cu caracter regional și continental, dar și global.

Circulația oamenilor, a mărfurilor, a banilor, metalelor prețioase, acțiunilor și titlurilor de valoare a contribuit la geneza și răspândirea fenomenelor cu caracter epidemic și pandemic.

Exemplele sunt numeroase și asemănătoare cu cele din zilele noastre.

Viruşii ucigaşi

Istoria epidemiologică a înregistrat mai multe molimi și boli contagioase provocate de bacterii și viruși ucigași: lepra, ciuma, febra galbena, holera, tifosul, gripa spaniolă, sifilisul, sudoarea engleză, gripa asiatică, HIV/SIDA și altele.

Unele din acestea mai bântuie și înspăimântă și astăzi omenirea.

Toate au fost generate de oameni, din neglijență, știință și neștiință, inconștiență și incultură, tentația și ispita îmbogățirii, dar și a preocupărilor pentru o existență minimală sau maximală a hranei, locuinței și bunurilor cotidiene și/sau de folosință îndelungată.

Formele de manifestare de răspândire și combatere au fost și sunt diferite, dar și comune de la o boală la alta. O trecere punctuală în revistă a acestor realități este extrem de interesantă și relevantă. Iată câteva exemple.

Sechestrarea în leprozerii şi masacrarea pisicilor

Lepra a fost semnalată în spațiul Orientului mediteranean  încă din antichitate. A fost prezentă în Evul mediu și epocile premoderne și moderne.

A avut un impact devastator asupra populației și economiei. Izolarea și sechestrarea bolnavilor în leprozerii și multiplele tratamente, mai mult sau mai puțin eficiente, au condus la restrângerea, dar nu și la dispariția bolii, fiind prezentă și astăzi în spațiile speciale de habitat a bolnavilor.

Ciuma sau moartea neagră ne este semnalată în Grecia în secolul V î.Hr., cu influlenţe nefaste demografice, economice, militare și culturale.

Nu a avut un impact covârșitor în lumea greco-romană, dar a rămas, în mentalul colectiv și individual, ca un pericol pentru oameni.

Când amintirile sale s-au estompat și uitat, ciuma a reapărut în secolul VI d.Hr. în timpul împăratului bizantin Iustinian (527-565). Se pare că zona de apariție a fost Africa egipteano-ethiopiană, iar răspândirea a avut loc succesiv în întreaga lume, prin configurări și reconfigurări, până în epoca modernă.

Cauzele au fost lipsa și mai ales ignorarea igienei individuale și comunitare. Mai mult, cultul murdăriei la unele populații asiatice – mongolii, tătarii și alții au întreținut epidemia.

Nici europenii nu erau foarte prieteni cu  apa și curățenia, iar ignoranța era extrem de activă. Superstițiile și-au spus și ele cuvântul.

Papa  Grigore al IX-lea a fost preocupat în timpul pontifcatului său de relansarea credinței creștine și combaterea ereziilor (1227-1241), declarând, în 1232, pisicile ”descendenetele și uneltele lui Satan”. O uriașă vânătoare de vrăjitoare a condus la judecarea, condamnarea și ştrangularea pisicilor.

Acțiunea a durat  un secol și a fost încurajată de recompense bănești și ecleziastice, dar și de pedepse drastice pentru cei care nesocoteau hotărârea papală.

Consecințele s-au concretizat în înmulțirea rapidă a șobolanilor, șoarecilor și a altor ”mici purtători de blană”, dar și a virușilor ciumei. Mulți oameni au fost deturnați de la activitățile lor economice și sociale datorită acestor fapte.

Primul război epidemiologic şi dispariţia unei treimi din populaţia Europei

Pe ”drumul mătăsii” și pe alte artere comerciale ciuma s-a răspândit cu rapiditate cuprinzând în orbita sa teritorii întinse din Asia, Africa de Nord și Europa.

Pelerinajele și cruciadele, activitățile comerciale și monetare au amplificat fenomenele epidemice. Conflictele militare și ciocnirea  între civilizații  (europeană, asiatică și bizantină) au completat tabloul epidemiologic.

Exemplul cel mai concludent, asediul de către tătari a cetății Caffa (1346), colonie genoveză la Marea Neagră, când s-a experimentat,  probabil, primul război premodern bacteriologic prin catapultarea peste zidurile cetății a unor soldați defuncți, infestați cu ciumă.

Prin cabotajul maritim și apoi prin cel comercial boala s-a răspândit cu o viteză uimitoare, ajungând în întrega Europă, mai întâi în orașele și zonele italiene: Regio Emilia, Veneția, Raguza și altele. (Asemănarea cu situația de astăzi este întâmplătoare?).

Efectele demografice și economice au fost devastatoare. În numai 5 ani, între 1347 și 1351, a pierit aproximativ o treime din populația Europei.

Măsurile de carantinare și cordoanele sanitare au fost inficiente, chiar dacă s-au luat măsuri mai simple și mai blânde, focuri permanente și fum, închiderea bolnavilor în case și localități, dar și mai drastice, prin uciderea bolnavilor și incendierea locurilor de habitat și tratament.

Viruşii se transmiteau prin bani

Economia a intrat într-o criză uriașă datorită deficitului demografic, restrângerea unor activități agricole și meșteșugărești, a celor comerciale și monetare.

S-a înregistrat un puternic puseu inflaționist, caracterizat prin creșterea prețurilor și excesului monetar din cauza reculului demografic și cantității sporite de numerar pe piețe.

Numeroasele decese au condus la ”bani mai mulți” și la mai puțini purtători. Banul a devenit un ”fruct otrăvit” care transmitea virusul spre cei sănătoși. Unii gropari au făcut averi consistente în scurt timp, dar și le-au lăsat cu rapiditate la alții, după îmbolnăvirea și decesul lor.

Negustorii și deținătorii de capital și-au regândit afacerile și activitățile economice, încercând să  stimuleze cererea prin oferte mai avantajoase și mai tentante și influențe pe piețe. Germenii capitalismului se regăsesc și în aceste demersuri.

Un rol important l-au avut și activitățile economice pentru combaterea epidemiei, prin amenajarea de ”spitale” și comercializarea de substanțe anticiumetice, deși de cele mai multe ori ele nu aveau efectul scontat.

Până la urmă, cele mai eficiente au fost cordoanele sanitare și izolarea unor teritorii. În secolele următoare, datorită progreselor din sănătate și a celor igienice a fost stăvilit, flagelul ciumei negre. După unii el poate oricând reizbucni, chiar și astăzi.

Gripa spaniolă a infestat o treime din pământeni şi a omorât 100 de milioane

Bolile venerice au fost ”colocatare” cu alte epidemii din Evul mediu și epoca modernă. Sifilisul a fost la loc de frunte.

Tratamentul cu mercur a stimulat exploatările miniere, iar prin amalgamarea acestuia cu argintul s-a ajuns la o relansare a circulației monetare și economice.

În șirul bolilor epidemice, cu efecte devastatoare, se situează gripa spaniolă. A fost probabil cea mai mare pandemie a secolului XX.

Informațiile sunt imprecise, chiar dacă realitățile epidemice sunt mai aproape de noi. După unii autori, epidemia a izbucnit în Alaska.

Există și informația mai precisă că primele semne au  apărut la 11 martie 1918 în Fortul fost Riley din Kansas SUA.

Din cauza ignoranței și birocrației militare americane, soldatul infestat a transmis boala mai departe, iar debarcarea soldaților americani în Europa, pentru sprijinul militar acordat Antantei, a contribuit la  răspândirea cu rapiditate a flagelului Infestarea solului și apelor din zonele militare europene a favorizat această propagare.

A fost numită impropriu gripa spaniolă, mai ales că Spania nu a fost implicată în conflict. Dar tocmai datorită acestui aspect atenția și insistența presei spaniole a fost mai mare.

Cenzura militară, care a funcționat în statele beligerante, era mai puțin prezentă în peninsula Iberică. Efectele gripei spaniole s-au concretizat în contaminarea a 27% din populația Globului, iar decesele (după unele surse) au fost aproximativ 100 de milioane de oameni.

Din păcate igiena precară, mișcările de populație după încheierea armistițiului și prelungirea unor operațiuni militare în Asia, Rusia, Turcia, Grecia, lipsa mijloacelor financiare au condus la această situație.

La început a fost și un interes scăzut din partea autorităților, preocupate mai mult de organizarea politică, teritorială, militară și financiară interbelică.

Omenirea trecea cu dificultate de la economia de război la cea de pace. Pe măsură ce pericolele sociale au fost tot mai mari s-a ajuns la coștientizarea situației, iar documentele și imaginile ne dezvălui aceste aspecte.

Măștile de protecție au devenit un accesoriu pentru unele perosane care au trăit în acele vremuri tulburi și din punct de vedre epidemic.

Prof. univ. dr. Ioan Lumperdean