Connect with us

EVENIMENT

Emil Boc: Trebuie să ne gândim la deschiderea parțială a unor spitale. Mai avem și alte boli, nu doar COVID

Publicat


Primarul Municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a declarat, vineri, că guvernanții trebuie să se gândească la un plan de redeschidere parțială a spitalelor deoarece există o presiune tot mai mare din partea celor care suferă și de alte boli, nu doar de COVID-19.

”În domeniul sanitar să nu uităm că mai sunt oameni care au și alte boli. SĂ fie create secții speciale COVID, dar să fie deschis restul spitalului pentru ceilalți. Închiderea completă a unor spitale doar pentru COVID a fost bună, dar acum terbuie să regăndim deschiderea unor părți din aceste spitale pentru că riscăm să ne sufocăm cu alte boli.
Tot mai mulți reprezentanți ai sistemului medical se îndreaptă spre o asemenea analiză”, a spus Emil Boc, invitat la Ziua Live.

Între timp, Emil Boc a menționat că se bucură de răspunsul autorităților centrale, care la prezentarea rapoartelor zilnice cu privire la noile cazuri de infectare, afișează și numărul de teste efectuate.

”Se vede clar că unele județe au făcut 13 teste, altele 3-4000. Aici, unde se efectuează mai multe testări cred că trebuie ridicate aceste baremuri privind restricțiile sau măcar cei de a opta și a 12-a să poată să meargă la școală pentru examenele finale. Regulile trebuie menținute, trebuie întărită activitatea de vaccinare, la Cluj oamenii vor să se vaccineze. Dar să nu pierdem din vedere că avem și o economie de susținut”, mai spune Emil Boc.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate