EVENIMENT
Emil Boc: Nu vom mai pierde niciun proces în fața taximetriștilor din Cluj, după limitarea circulației pe liniile de bus
Emil Boc a declarat, vineri, că Primăria Cluj-Napoca nu va mai pierde niciun proces în instanță în fața taximetriștilor, după adoptarea unei Hotărâri în Consiliul Local, săptămâna viitoare, care va limita circulația acestora pe liniile de transport în comun.
În interpretarea edilului, legea națională care permite taximetriștilor să acceseze aceste linii face referire la un prag – ”dacă traficul suportă”, adică trebuie ca autoritățile locale să specifice respectiva limită.
După 18 ianuarie 2022, taximetriștii vor putea să circule pe liniile de bus doar pe 4 artere: bulevardul N. Titulescu, Splaiul Independenței, Regele Ferdinand și Calea Florești.
”Această decizie este corectă, ține cont de toate interesele, astfel încât cei care circulă pe acolo își justifică un scop comunitar. Nu a fost o problemă de orgoliu, ci am tratat-o cu responsabilitate. Circuli doar dacă ai client pe acolo, și nu stau 100 de oameni după unul care urcă sau coboară din taxi”, a spus Emil Boc, la ZiuaLive.
Dacă se ajunge la autobuze din miunt în minut pe o bandă, circulația taximetriștilor pe respectivele benzi va fi oprită.
Primarul Emil Boc a interzis circulația taximetrelor pe benzile de bus, cu excepția bulevardului N. Titulescu, însă taximetriștii au început tot mai mult să utilizeze toate benzile, pentru că legea le permite, chiar dacă nu au client în mașină. Amenzile primite au fost contestate și câștigate în instanță.
Daniel Mitrea, președintele Asociției Naționale a Patronatului Operatorilor de Transport în Regim de Taxi (ANPOTRT) filiala Cluj-Napoca, a acționat în instanță Primăria Cluj-Napoca pentru a se pune capăt abuzurilor o dată pentru totdeauna.
Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






