Connect with us

EVENIMENT

Emil Boc, despre interdicția cumulului pensiei cu salariul la stat:Trebuie promovat un proiect de lege la Parlament, nu prin OUG

Publicat


boc nun

Fostul premier Emil Boc susține că interdicția cumulului pensiei cu salariul la stat este o măsură bună, atât din punct de vedere economic, cât și din punct de vedere moral, dar a atras atenția asupra modului în care se va lua o astfel de măsură.

”Am aplicat această măsură în perioada în care am fost prim-ministru. Propunerea actuală a Guvernului este binevenită, dar atrag atenția că ea poate fi promovată doar prin lege adoptată în Parlament și nu prin ordonanță de urgență, așa cum este propusă acum.

De ce? Inițial, și eu am promovat această măsură prin OUG, dar Curtea Constituțională a României a declarat neconstituțională ordonanța de urgență pe motivul potrivit căruia prin OUG nu pot fi afectate drepturi și libertăți, ci doar prin lege adoptată in Parlament.

Am revenit cu un proiect de lege de interzicere a cumulului pensiei cu salariul la stat care a fost adoptat de către Parlament și după aceea s-a aplicat interdicția cumulului pensiei cu salariul. Măsura a fost anulată, însă, de Guvernele ulterioare.

În concluzie, pentru a fi implementată cu adevărat această măsură bună, trebuie promovat un proiect de lege în Parlament și adoptat în procedură de urgență. Altfel, OUG va fi declarată neconstituțională”, a explicat Boc pentru Cluj24..

Acesta a precizat că CCR, în sensul art. 14 din Constituție, a dat o conotație negativă termenului ”a afecta”, astfel că prin OUG nu pot fi adoptate măsuri care să afecteze negativ drepturi și libertăți.

”Afectarea acestor drepturi în sens pozitiv este permisă, dar nu în sens negativ. De exemplu, dacă s-ar fi decis prin OUG majorarea unor salarii, care este o măsură pozitivă, s-ar fi permis acest lucru, dar nu se permite o măsură în sens negativ”, a menționat fostul premier.

Ce prevede proiectul de OUG

Într-un proiect de ordonanță de urgență privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative se prevede că ”beneficiarii dreptului la pensie aparținând atât sistemului public de pensii, cât și sistemelor neintegrate sistemului public care realizează venituri salariale sau, după caz, assimilate salariilor, potrivit legii, realizate din exercitarea unei activități pe bază de contract individual de muncă, raport de serviciu sau în baza actului de numire, potrivit legii, în cadrul autorităților și instituțiilor publice central și locale, indifferent de modul de finanțare și subordonare, operatorilor economici, prevăzuți la art.1 din Ordonanța Guvernului nr.26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unitățile administrativ-teritoriale sunt acționari unici ori majoritari sau dețin direct or indirect o participație majoritară, cu modificările și completările ulterioare, nu pot cumula pensia cu veniturile astfel realizate”.

Prevederile articolui se aplică în mod corespunzător și beneficiarilor de pensii de serviciu și pensii militare stabilite prin legi speciale.

 




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate