ACTUALITATE
E.ON susține organizarea primei tabere pentru bolnavii de Alzheimer din România, în cadrul proiectului „ȚINE(mă)MINTE!”

E.ON România susține proiectul „ȚINE (mă) MINTE!” al Asociației Zi de Bine, care dezvoltă trei inițiative cu scopul de a oferi un sprijin real atât bolnavilor de Alzheimer din România, cât și aparținătorilor. Astfel, în luna mai, asociația, împreună cu DGASPC Cluj și Societatea Română Alzheimer, filiala Napoca, vor organiza prima tabără pentru bolnavii de Alzheimer și aparținători, un proiect menit să ofere o gură de oxigen aparținătorilor și momente de relaxare pacienților cu forme incipiente ale bolii.
Totodată, la Centrul Comunitar Județean Cluj va fi amenajată o cameră senzorială, care va permite specialiștilor să desfășoare activități ce vor stimula simțurile pacienților (vizual, auditiv, olfactiv, tactil, vestibular și proprioceptiv). Această cameră va ajuta la dezvoltarea activității intelectuale a bolnavilor și va încuraja relaxarea lor.
Totodată, la București va fi creat și un grup de sprijin pentru aparținători. Participanții vor primi informații despre boală și noțiuni psiho-sociale din partea specialiștilor, dar și sprijin psihologic.
Bugetul necesar pentru implementarea acestui proiect este de 35.000 de euro și este oferit de partenerii strategici ai Asociației Zi de Bine, Lidl România, Grupul E.ON România și UniCredit Bank.
„Excluziunea socială este o problemă frecventă cu care se confruntă bolnavii de Alzheimer. Totodată, membrii familiei devin implicați direct, iar asupra familiei se instaurează neputința și vinovăția de a nu face față situației și implicit de a nu putea oferi un sprijin adecvat bolnavului. Astfel, devine esențială nevoia tratării pacienților, cât și dezvoltarea unor metode prin care aparținătorii pot fi informați și ghidați corect și cu blândețe“, au declarat Melania Medeleanu și Luciana Zaharia, fondatoarele Asociației Zi de BINE.
Alzheimer este o boală neurodegenerativă cronică. Începe de obicei încet și se agravează treptat în timp, fiind cauza a 60–70% în bolile de demență. Cel mai frecvent simptom precoce cu care se confruntă o persoană este dificultatea de a-și aminti evenimentele recente.
Prima tabără Alzheimer din România va avea în total 20 de beneficiari direcți, 10 persoane diagnosticate cu boala Alzheimer și alte forme de demență și 10 aparținători sau asistenți personali.
Tabăra se va desfășura în perioada 23-25 mai 2022 în satul Sălicea din județul Cluj și va cuprinde o serie de activități:
- Program de training pentru aparținători prin gestionarea comportamentelor problematice ( 8 module: halucinații, idei delirante, rătăcire, refuzul de a se spăla, refuzul de a se îmbrăca, refuzul medicației, comportamente repetitive, întrebări repetitive);
- Program de stimulare cognitivă și terapie ocupațională pentru bolnavi;
- Terapie prin muzică;
- Terapie prin dans;
- Activități recreative și de socializare.
„Fiind dovedit faptul că alături de o persoană cu demență sunt implicate încă 3-4 persoane, calitatea vieții a cel puțin 1 milion de oameni în țara noastră este profund perturbată. Rezultatele cercetărilor empirice sugerează că tulburările de dispoziție și de comportament pot fi reduse prin combinarea unor metode terapeutice de stimulare cognitivă, interacțiune socială și relaxare. Pe de altă parte, dacă scad tulburările emoționale ale bolnavului, va crește indicele de activitate zilnică și implicit capacitatea de a trăi independent cât mai mult timp. Si asta e ce ne propunem prin Proiectul taberei TINE(mă)MINTE – reducerea comportamentelor problematice ale bolnavilor și reducerea epuizării fizice, psihice și emoționale a aparținătorilor/asistenților personali”, a precizat Dan Gadalan, președintele Societății Române Alzheimer, filiala Napoca.
Camera senzorială ce urmează a fi amenajată la Centrul Comunitar Județean Cluj va oferi pacienților stimuli senzoriali vitali, care vor contribui la reglarea disfuncțiilor la nivelul sensibilității tactile, îmbunătățirea echilibrului, creșterea încrederii în sine, respectiv în valoarea acțiunilor proprii. Lipsa stimulării senzoriale poate agrava dizabilităţile existente, cât și problemele psihologice.
Grupul de sprijin pentru aparținători „ȚINE(mă)MINTE!” reprezintă o nevoie stringentă, deoarece într-un astfel de context calitatea vieții aparținătorilor se schimbă radical, odată cu apariția bolii la un membru al familiei. Timpul liber și timpul personal dispar și se intensifică sentimentele de îngrijorare, teamă, neputință și rușine. De aceea, Asociația Zi de Bine își dorește ca, prin organizarea unor întâlniri lunare la București și Cluj, să ofere sprijin pentru pacienți și aparținători.
La București se vor organiza lunar întâlniri, la Centrul Comunitar Zi de BINE, într-un cadru relaxat, informal. La acestea vor participa atât pacienți, cât și aparținători, familia și specialiști. Scopul întâlnirilor este de a împărtăși experiențe despre demență, prin furnizarea de informații despre boală și consecințele ei. Prima întâlnire va avea loc pe 20 mai, iar printre invitați se vor număra dr. Corina Panzaru, medic psihiatru, dr. Dana Filip, medic de familie și dr. Tatiana Popescu, advisor medicina modului de viață.
E.ON România continuă și în acest an parteneriatul strategic cu Asociația Zi de Bine, implicată în cauze destinate comunității, susținând lunar câte un proiect al acesteia. În luna aprilie, E.ON România a susținut amenajarea la Săftica a primului centru integrat din România pentru sprijinirea investigării abuzurilor împotriva copiilor. Proiectul este o continuare a demersului din 2021, când au fost realizate șapte camere de audiere a minorilor la Parchetele de pe lângă Tribunalele din județele Argeș, Sibiu, Mureș, Bacău, Constanța, Vâlcea și Vrancea.
Despre E.ON România
Grupul german E.ON este unul dintre liderii pieţei de energie, având în România o prezenţă consolidată de-a lungul a 17 ani. Companiile-fanion ale grupului sunt Delgaz Grid şi E.ON Energie România, acestea desfăşurând activităţi de distribuţie, respectiv de furnizare a energiei şi a soluţiilor energetice pentru circa 3,4 milioane de clienţi. De la intrarea pe piaţa din România, E.ON a investit circa 1,9 miliarde de euro, în principal în modernizarea reţelelor. Totodată, valoarea contribuţiilor virate la bugetul de stat şi bugetele locale se ridică la 2,7 miliarde de euro.
Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger


În săptămâna Paștelui, temperaturile medii cresc în aproape toată țara. În săptămâna următoare, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele normale, informează marți ANM.
Săptămâna 14.04.2025 – 21.04.2025
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în vestice, nordice și centrale, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale.
Cum va fi VREMEA în următoarele 4 săptămâni. Temperaturi PESTE cele normale
Regimul pluviometric va fi deficitar în majoritatea regiunilor, dar mai ales în jumătatea estică a teritoriului.
Săptămâna 21.04.2025 – 28.04.2025
Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval la nivelul întregii țări, cu o abatere termică pozitivă ușor mai accentuată în regiunile nordice.
Cantitățile de precipitații vor avea o tendință ușor excedentară în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în zona Carpaților Occidentali.
Săptămâna 28.04.2025 – 05.05.2025
Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în toate regiunile.
Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval în cea mai mare parte a țării.
Săptămâna 05.05.2025 – 12.05.2025
Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.
Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.
ECONOMIE
Delgaz Grid: Investiții record la Cluj anul trecut, de circa 64 milioane de lei, în rețelele de gaz

Compania Delgaz Grid anunță că anul trecut a înregistrat investiții record, de circa 64 milioane de lei, în rețelele de gaz din județul Cluj.
Rețeaua a fost modernizată pe o lungime de aproximativ 64 km, preponderent în localitățile Baciu, Florești și Gilău;
Investițiile au ca obiectiv creșterea performanței rețelelor și, implicit, servicii mai bune și mai sigure;
Delgaz Grid, compania de distribuție a gazelor naturale și energiei electrice din cadrul Grupului E.ON în România, a finalizat anul trecut în județul Cluj 15 proiecte de investiții, valoarea totală a acestora fiind de circa 64 milioane lei (13 milioane euro).
Peste 60 milioane de lei (circa 12 milioane euro) a fost valoarea proiectelor care au urmărit modernizarea a 64 km din rețeaua de gaz a județului, alte 3 milioane de lei (peste 600.000 de euro) fiind alocate pentru extinderea sistemului de distribuție local cu peste 9 km.
Modernizarea rețelei de gaz
Cele mai importante lucrări de investiții au vizat modernizarea rețelei de gaz din zona metropolitană Cluj, localitățile: Gilău (19 km), Baciu (13,5 km) și Florești (peste 7 km), respectiv, municipiul Cluj-Napoca (peste 10 km).
Pentru a crește performanța rețelelor și a oferi servicii mai bune și mai sigure, investițiile continuă și în 2025, în județul Cluj fiind planificate lucrări de modernizare a rețelei de gaz în municipiile Turda, Dej, Cluj-Napoca și localitățile Cheia și Mărtinești.
Alte investiții
În anul 2024, Delgaz Grid a investit în distribuția de gaze naturale din județele aflate în zona de activitate peste 356 milioane de lei (72 milioane euro), fiind modernizați în total 365 km de conducte și branșamente gaz. Rețeaua de distribuție a fost extinsă cu 459 km, fiind racordați aproape 35.000 de noi consumatori. Totodată, în parteneriat cu autoritățile locale, au fost înființate distribuții de gaze naturale în 10 localități din județele Iași, Bacău, Arad și Sibiu, pe o lungime care însumează 68 km, în urma unor investiții totale de aproximativ 16,5 milioane lei.
Au fost modernizate 12 stații de reglare-măsurare a gazelor naturale în județele Bacău, Cluj, Mureș, Neamț, Sălaj, Satu Mare și Timiș care au dus la îmbunătățirea calității serviciului de distribuţie pentru consumatorii din zonele deservite.
Pentru anul în curs sunt prevăzute investiţii de peste 560 milioane de lei (111 milioane euro). Vor fi modernizate conducte şi branșamente de gaze naturale pe o lungime de 450 km. Totodată, pentru îmbunătățirea calității serviciului, vor fi modernizate 14 stații de reglare-măsurare. Dezvoltarea sistemului de distribuție a gazelor naturale și racordarea noilor consumatori reprezintă o altă prioritate, pentru anul acesta fiind prevăzute fonduri pentru extinderea rețelei cu peste 140 km.
Despre Delgaz Grid
Delgaz Grid, compania de distribuție din cadrul Grupului german E.ON, operează o reţea de gaze naturale de 26.000 km în 20 de judeţe din partea de Nord şi de Vest a României (Cluj, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Timiș, Arad, Bihor, Caraș-Severin, Hunedoara, Mureș, Sibiu, Alba, Harghita, Iași, Botoșani, Vaslui, Suceava, Neamț şi Bacău) şi o reţea de electricitate de circa 82.000 km în şase judeţe din Moldova: Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui, care deservesc 3,6 milioane de clienți.
De la intrarea pe piaţa locală, în anul 2005, E.ON a investit 2,4 miliarde de euro în principal pentru modernizarea reţelelor de gaze naturale şi electricitate şi a virat către stat impozite şi taxe de 3,8 miliarde de euro.

Cu ocazia sărbătorilor de Paște, marile supermarketuri își adaptează programul. Cei ce doresc să facă aprovizionarea sunt rugați s-o facă din timp.
Magazinele vor avea ore de lucru reduse sau vor fi închise în zilele de 20 și 21 aprilie.
Ce PROGRAM au supermarketurile de Paște
În Vinerea Mare, magazinele își scurtează programul de lucru față de restul săptămânii.
În Duminica Paștelui, cele mai multe supermarketuri vor fi închise. Anumite locații pot avea program redus sau pot păstra deschise secțiuni esențiale, cum ar fi lactatele, panificația sau băuturile.
LIDL
Magazinele Lidl vor lucra după un program special în perioada 19 – 21 aprilie.
Sâmbătă, 19 aprilie, magazinele vor funcționa între orele 07:00 – 18:00.
Duminică, 20 aprilie, în prima zi de Paște, toate locațiile vor fi închise.
Luni, 21 aprilie, Lidl va închide magazinele, oferind o zi liberă suplimentară angajaților.
AUCHAN
Sâmbătă, 19 aprilie, cele 24 de magazine Auchan vor fi deschise între orele 07:00 și 18:00.
Duminică, 20 aprilie, toate locațiile din rețea vor fi închise.
Luni, 21 aprilie, acestea vor funcționa între orele 10:00 și 22:00.
În celelalte zile, magazinele vor avea program normal, între orele 07:00 – 22:00.
KAUFLAND
În perioada 14 – 18 aprilie, Kaufland va deschide magazinele între orele 06:30 – 07:00 și va închide între 21:30 – 23:00.
Sâmbătă, 19 aprilie, majoritatea locațiilor vor funcționa în intervalul 06:30 – 18:00.
Duminică, 20 aprilie, magazinele vor fi închise în toată rețeaua Kaufland.
Luni, 21 aprilie, majoritatea unităților vor funcționa normal, unele fiind posibil închise.
CARREFOUR
Sâmbătă, 19 aprilie, magazinele Carrefour vor închide mai devreme, la ora 18:00.
Duminică, 20 aprilie, toate unitățile vor fi închise.
Luni, 21 aprilie, unele locații ar putea avea program redus sau să rămână închise.
MEGA IMAGE
Duminică, 20 aprilie, toate magazinele vor fi închise.
Luni, 21 aprilie, clienții vor putea face cumpărături între orele 09:00 – 18:00.
PENNY
Înte 14 și 18 aprilie, toate magazinele vor fi deschise între orele 07:00 și 22:00.
Sâmbătă, 19 aprilie, magazinele funcționează de la ora 07:00 până la 18:00.
Duminică, 20 aprilie, toate unitățile vor fi închise.
Luni, 21 aprilie, cumpărătorii vor avea acces în magazine între orele 10:00 și 17:00.
PROFI
Vineri, 18 aprilie, magazinele vor funcționa în intervalul 07:00 – 22:00.
Sâmbătă, 19 aprilie, acestea se vor închide la ora 19:00.
Duminică, 20 aprilie, toate magazinele vor fi închise.
Luni, 21 aprilie, programul va fi redus, între orele 07:00 – 18:00.
EVENIMENT
FOTO. Accident pe str. Barițiu din Cluj-Napoca. Un bărbat care conducea un motociclu a căzut pe carosabil

Un accident rutier a avut loc marți pe strada George Barițiu din Cluj-Napoca, iar din primele cercetări efectuate la fața locului de polițiști a reieșit faptul că, un bărbat de 38 de ani, din municipiu, care conducea un motociclu, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare în condiții de carosabil umed, căzând pe partea carosabilă.
”În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea conducătorului de motociclu, acesta fiind transportat la o unitate medicală pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.
Testarea cu aparatul etilotest a indicat rezultat negativ”, au precizat polițiștii.