Connect with us

ACTUALITATE

E.ON susține ediția aniversară a festivalului TIFF de la Cluj-Napoca

Publicat


E.ON România este alături de cinefili, susținând și în acest an Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF), care se va desfășura la Cluj- Napoca în perioada 23 iulie – 1 august, sub umbrela #împreună-prinfilm.

· Din 2011, E.ON oferă în fiecare an surprize iubitorilor de film prezenți la TIFF;

· La această ediție, cu sprijinul E.ON, celebrul dansator Sergei Polunin va fi prezent pentru prima dată în România, pe 29 iulie, la Castelul Banffy din Bonțida;

· Proiecția de deschidere a festivalului va avea loc pe 23 iulie, simultan în 20 de orașe din țară;

Este o ediție aniversară, fiind 20 de ani de la lansarea festivalului, iar organizatorii au decis ca proiecția din deschidere să nu aibă loc doar în Piața Unirii din Cluj-Napoca, așa cum eram obișnuiți, ci și în alte 19 localități din țară. Festivitatea se va vedea, în paralel, pe marile ecrane din Alba Iulia, Arad, Bistrița, Borșa, Brașov, Criț (jud. Brașov), Florești (jud. Cluj), Iași, Lugoj, Miercurea Ciuc, Odorheiu Secuiesc, Oradea, Salonta, Satu Mare, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Sighet, Târgu Mureș și Toplița.

“TIFF este un proiect de suflet al E.ON și suntem mândri să ne aducem contribuția, de un deceniu, la realizarea unui eveniment al cărui renume a depășit granițele țării. TIFF înseamnă film de calitate, o întâlnire cu regizori, scenariști și actori celebri, dar și o rampă de lansare pentru tinerii care îndrăgesc arta. Ne bucurăm să vedem că numărul celor atrași de frumos, de emoție și de energia ce ne-o oferă un eveniment cultural de o asemenea amploare este tot mai mare”, spune Claudia Griech, Directorul General Adjunct al E.ON România.

„Adolescenții sunt așteptați să participe și ei la Let’s Go Digital!”

Începând cu 2011, E.ON a oferit surprize de neuitat iubitorilor de artă, în cadrul TIFF. În acest an, alături de ceilalți susținători ai festivalului, vom face posibilă prezența, pentru prima dată pe o scenă din România, a starului internațional Sergei Polunin, ucraineanul fiind considerat cel mai talentat dansator al generației sale. Admiratorii vor avea ocazia să îl vadă live, la Castelul Banffy din Bonțida, pe 29 iulie, într-o reprezentație spectaculoasă și plină de emoție. E.ON sprijină și proiecția unui film în cadrul celei mai așteptate secțiuni a festivalului – Supernova – unde sunt prezentate filme de artă premiate la cele mai importante festivaluri internaționale de profil.

Surprizele nu se opresc aici, deoarece fiecare zi a festivalului va fi presărată cu evenimente, workshop-uri sau discuții tematice cu actori și regizori celebri, precum și cu rememorări din arhiva TIFF.

Adolescenții sunt așteptați să participe și ei la Let’s Go Digital!, un atelier de film destinat celor pasionaţi de film și fotografie. Iubitorii de filme se vor bucura și de un maraton de filme românești, un număr impresionant, 45 de titluri, dintre care 32 de lungmetraje și 13 scurtmetraje.

Începând cu anul 2005, E.ON România a susţinut cu 15 milioane euro numeroase proiecte de responsabilitate socială, numărul total al beneficiarilor acestor iniţiative ridicându-se la aproximativ 322.500. Alături de educație, cultura este unul dintre pilonii de bază de implicare în comunitate pentru E.ON care a alocat în această perioadă proiectelor culturale 1 milion de euro.

Despre E.ON România

Grupul german E.ON este unul dintre liderii pieţei de energie, având în România o prezenţă consolidată de-a lungul a 16 ani. Companiile-fanion ale grupului sunt Delgaz Grid şi E.ON Energie România, acestea desfăşurând activităţi de distribuţie, respectiv de furnizare a energiei şi a soluţiilor energetice pentru circa 3,3 milioane de clienţi. De la intrarea pe piaţa din România, E.ON a investit circa 1,8 miliarde de euro, în principal în modernizarea reţelelor. Totodată, valoarea contribuţiilor virate la bugetul de stat şi bugetele locale se ridică la 2,5 miliarde de euro.



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

EVENIMENT

FOTO. Schele pe Spitalul Municipal Turda. Primarul Matei: Lucrările de renovare energetică a clădirii intră în linie dreaptă

Publicat

Turda

Primarul Cristian Matei a anunțat, marți, că a început transformarea Spitalului Municipal Turda prin montarea primele schele, semn clar că lucrările de renovare energetică a clădirii intră în linie dreaptă.

”Este una dintre cele mai importante investiții din domeniul sănătății pe care le implementăm la Turda, cu un buget de 21,2 milioane lei (fără TVA), finanțată prin PNRR – Valul Renovării.
Proiectul vizează:
• izolarea termică a fațadei,
• înlocuirea completă a tâmplăriei,
• refacerea hidroizolației,
• modernizarea iluminatului,
• dotarea cu surse regenerabile de energie,
• instalarea unor sisteme eficiente de încălzire,
• și amplasarea a 5 stații pentru încărcarea mașinilor electrice.

Scopul este simplu, dar esențial: reducerea consumului energetic și creșterea confortului pentru pacienți și cadre medicale”, a spus Matei.
Acesta a precizat că Turda merge mai departe cu investiții care contează – ”investiții care înseamnă grijă față de oameni, eficiență administrativă și utilizarea inteligentă a fondurilor europene”.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

ANALIZĂ. Randamentul apartamentelor în Cluj-Napoca, împărțit pe cartiere. În câți ani se amortizează apartamentul tău

Publicat

apartament

Achiziția unui apartament pentru închiriere este una dintre cele mai frecvente forme de investiție în Cluj-Napoca și în România. Dar cât de repede îți recuperezi banii depinde semnificativ de cartierul ales și de tipul apartamentului. În acest studiu realizat de Imoradar24, analizăm randamentul investițional al imobilelor în cele mai relevante 16 cartiere clujene, folosind date agregate din perioada 10 mai – 10 iunie, 2025.

Am calculat numărul de ani necesari pentru amortizarea investiției folosind o formulă realistă: prețul mediu de vânzare împărțit la chiria lunară medie, ajustat pentru o ocupație de 10 luni pe an, luând în considerare perioadele de neocupare (renovări, schimbare de chiriași etc.).

Pentru simplitatea calculelor nu am inclus impozitul, aprecierea/deprecierea imobilului în timp sau variația prețului chiriei.

Cartierele sunt ordonate descrescător în funcție de randamentul general, de la cele mai avantajoase pentru investiții către cele mai puțin eficiente.Mai jos prezentăm o analiză vizuală comparativă generală, urmată de o detaliere individuală a fiecărui cartier, segmentată pe tipuri de apartamente (în funcție de numărul de camere).

Acest studiu demonstrează clar că randamentul imobiliar în Cluj-Napoca variază semnificativ de la un cartier la altul. Cele mai bune oportunități se regăsesc în cartiere aflate în dezvoltare, precum Dâmbul Rotund, Bulgaria sau Bună Ziua, în timp ce zonele centrale sau exclusiviste tind să aibă randamente mai scăzute, din cauza prețurilor ridicate la achiziție. Totodată, apartamentele cu 2 camere și garsoniere oferă constant cele mai bune rezultate din punct de vedere al recuperării investiției.

Citește mai departe

EVENIMENT

Manelistul Culiță Sterp rămâne cu condamnarea la 2,6 ani de închisoare cu suspendare după accidentul de la Cluj – decizia ÎCCJ

Publicat

De

culita sterp 3

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a respins, marți, recursul în casație formulat de manelistul Culiță Sperp, pe numele lui Nicolae Sterp, astfel că acesta a rămas cu condamnarea de 2,6 ani de închisoare cu suspendare și termen de supraveghere de 3 ani. Acesta a provocat în noiembrie 2022 un accident rutier în Cluj-Napoca, fiind beat și drogat la volan și a intrat în intersecția din Piața Avram Iancu pe culoarea roșie a semaforului.

Instanța Curții de Apel Cluj, care l-a condamnat, inițial, la închisoare cu suspendare, a stabilit ca pedeapsă complementară  și interdictia pentru manelist de a mai conduce o mașină pe drumurile publice timp 3 ani, deoarece a condus băut si a părăsit locul accidentului fără încuviințarea polițiștilor.

Decizia ÎCCJ este definitivă: ”Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul Sterp Nicolae împotriva deciziei penale nr. 435/A din 14 martie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, Secţia penală şi de minori, în dosarul nr. 26306/211/2022. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă”.

Citește mai departe

EVENIMENT

Dog Walk 2025 în Parcul Feroviarilor din Cluj-Napoca. O zi dedicată câinilor, oamenilor și binelui făcut împreună

Publicat

De

Dog Walk

Sâmbătă, 21 iunie 2025, în Parcul Feroviarilor din Cluj-Napoca, are loc o nouă ediție a Dog Walk – cel mai mare eveniment caritabil dedicat câinilor din România. Organizat de Rotaract Club Cluj-Napoca Cetățuie, evenimentul reunește iubitori de animale, familii, companii și organizații non-profit într-o zi plină de plimbare, joacă, activități și fapte bune.

Evenimentul are două componente principale:

The Walk – o plimbare simbolică prin parc alături de prietenii necuvântători;
The Forum – o zonă interactivă cu activități, standuri, jocuri, sesiuni educative și activări de brand.
Cauza 2025: Asociația Dog Assist

În acest an, fondurile strânse vor susține Asociația Dog Assist – cea mai mare organizație din Europa specializată în intervenții asistate de animale. Cu ajutorul câinilor și alpacalelor de terapie, Dog Assist oferă anual mii de ore de terapie și educație acolo unde este cel mai mult nevoie de blândețe, curaj și relații sigure.

În 2024, Dog Assist a oferit:

5.240 de ore de terapie asistată de animale,
programe educaționale pentru peste 4.800 de copii,
sprijin pentru zeci de familii prin programe gratuite de educație parentală și formare.
Scopul ediției 2025 este de a strânge minim 100.000 RON, pentru ca tot mai mulți copii cu nevoi speciale să beneficieze de sprijin terapeutic prin intervenții asistate de animale.

Un eveniment cu comunitate vie și implicată

În 2024, Dog Walk a reunit peste 4.000 de participanți. Pentru 2025, se estimează peste 5.000 de persoane – tineri activi, familii cu copii, profesioniști, voluntari și iubitori de animale. Campania de promovare generează anual peste 100.000 de vizualizări online și zeci de mii de interacțiuni organice, susținute de parteneri media.

Invitație deschisă către public și companii
Participarea este deschisă tuturor – cu sau fără câine. Fiecare pas făcut în parc este un pas făcut pentru bine.

Cei care doresc să susțină cauza pot: participa individual, înscriindu-se online; redirecționa comunicarea internă în cadrul companiilor lor către angajați; sponsoriza evenimentul în numele companiei, prin contracte de sponsorizare transparente, cu vizibilitate reală și implicare comunitară.

Eveniomentul va avea loc 21 iunie 2025 între orele 09,45 – 17,00 în Parcul Feroviarilor din Cluj-Napoca.

Înscrieri & detalii: https://www.themyda.org/dog_walk_cluj_napoca_2025/1002?is_external_view=true

Donează direct: https://www.buymeacoffee.com/dogassist

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate