ECONOMIE
E.ON demarează un proiect de iluminat inteligent de 1,7 milioane euro pentru localitățile Gătaia și Sculia din Timiș
E.ON Energie România demarează luna aceasta lucrările de execuție pentru eficientizarea energetică a sistemului de iluminat public al orașului Gătaia și al localității componente Sculia, din județul Timiș, valoarea contractului atribuit prin licitație companiei fiind de8.249.984,77 lei fără TVA (circa 1,7 milioane euro).
Compania va realiza și preda la cheie autorităților locale în termen de maximum 12 luni un sistem de iluminat public inteligent, care îl va înlocui pe cel actual și care va reduce cu minimum47% consumul de energie electricăpentru iluminatul public.
Noul sistem presupune montarea a 1.162 de corpuri de iluminat cu lămpi pe tehnologie LED, extinderea rețelei cu 165 de stâlpi, din care 125 vor fi alimentați cu energieprodusă de panouri fotovoltaice și implementarea unui sistem de control inteligent, prin telegestiune.
Sistem de telegestiune
Telegestiunea va asigura o iluminare zonală automată adecvată și la momentul potrivit, conform unor programe prestabilite și posibilitatea monitorizării și intervenției de la distanță asupra sistemului. Aceste instrumente oferă posibilități suplimentarepentru optimizarea consumului de energie și reducerea costurilor cu întreținerea sistemului de iluminat public.
Proiectul Primăriei Gătaia are o valoare totală de aproape 11,7 milioane lei (circa 2,5 mil. euro), din care 9,2 milioane lei (circa 2 mil. euro) reprezintă fonduri europene nerambursabile atrase de către autorități prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa 3.1, Operațiunea C – Iluminat Public.
27 de localități modernizate
E.ON a modernizat începând cu anul 2018 sistemele de iluminat public din 27 localități din România, asigurând autorităților publice locale partenere proiecte la cheie care au inclus pregătirea documentației tehnice și obținerea avizelor și autorizațiilor, precum și sprijin pentru finanțarea investiției pentru o perioadă de până la 5 ani.
Printre beneficiile aduse de sistemele inteligente de iluminat public se numără reducerea costurilor operaționale și de întreținere, lămpi cu durate mai mari de utilizare, corpuri de iluminat fiabile, rezistente, cu protecție ridicatăîmpotriva factorilor de mediu, îmbunătățirea calității luminii, impact redus asupra mediului și nu în ultimul rând reducerea emisiilor de carbon.
Despre E.ON Energie România
E.ON Energie România, membră a Grupului german E.ON, este furnizor integrat de gaze naturale, electricitate şi soluţii energetice având un portofoliu variat format din circa 3,3 milioane de clienţi, atât rezidenţiali, cât şi companii şi municipalităţi. Grupul E.ON este unul dintre liderii pieţei de energie, având în România o prezenţă consolidată de-a lungul a 16 ani.
De la intrarea pe piaţa din România, E.ON a investit circa 1,8 miliarde de euro, în principal în modernizarea reţelelor. Totodată, valoarea contribuţiilor virate la bugetul de stat şi bugetele locale se ridică la 2,5 miliarde de euro.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






