ACTUALITATE
E bine la CLUJ? Un apartament cu o cameră pe Frunzișului costă 77.000 de euro fără TVA, iar unul de 4 camere, 240.000 de euro
Prețurile apartamentelor în zona străzii Frunzișului, acolo unde „macarale râd în soare argintii” și blocurile se-nalță semeț, înghesuite unul într-altul, spre cer au ajuns să frizeze absurdul.
Astfel, un apartament de patru camere, situat la etajul 15 (retras), este vândut de către dezvoltatorul imobiliar cu aproape 240.000 de euro fără TVA (1.880 euro/mp fără TVA).
Vezi și Chirie pentru UNTOLD la Cluj Napoca! Peste 2000 euro pentru un apartament în Dezmir
Apartamentul respectiv are o suprafață utilă de 133 mp, cu un living de 24 mp, trei dormitoare (de 15, 16 și 22 mp), o baie mare de 17 mp, trei băi de serviciu (de 4,4 și 5 mp), un hol de 23 mp, o debara de 3 mp, plus o terasă de 57 mp.
Dacă apartamentul de 133 mp este oferta dezvoltatorului imobiliar pentru clienții cu dare de mână, la un etaj mai jos, prețurile scad ușor, dar foarte ușor, pe metrul pătrat. Astfel, apartamentul de două camere de la etajul 14 costă 103.800 de euro fără TVA!
Imobilul respectiv are o suprafață utilă de 60 de metri pătrați, camere de 14 și 21 mp, două băi de 6, respectiv 7 mp, și o terasă de 8 mp.
Un apartament cu o cameră situat la etajul 4, având o suprafață de 48 de metri pătrați, este scos la vânzare la un preț de 76.800 de euro fără TVA. Apartamentul are o cameră de zi de 22 mp, o nișă pentru dormit de 10 mp, o bucătărie de 8 mp, o baie mică de 6 mp și o terasă de 7 mp.
La mezanin, unde prețurile sunt mai mici, toate cele 10 apartamente au fost vândute sau reținute.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






