Connect with us

ADMINISTRAȚIE

Drumul județean 103G Săndulești – (DJ 103I) Cheile Turzii e gata asfaltat

Publicat


Consiliul Județean Cluj a finalizat lucrările de asfaltare derulate pe drumul județean 103G Săndulești – (DJ 103I) Cheile Turzii. Acestea au vizat tronsonul în lungime de aproape 4 kilometri cuprins între pozițiile kilometrice 31+320 și 35+230.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Finalizarea asfaltării acestui tronson va contribui semnificativ la punerea în valoare a potențialului turistic, extrem de ridicat, al întregii zone. Drumul județean 103G asigură un acces rapid și facil la DN1, pe direcția Turda, la DJ 103I spre Rezervația Naturală Cheile Turzii şi la DJ 107L spre lacurile de pescuit sportiv de la Ciurila”.

În cursul anului precedent, Consiliul Județean Cluj a executat pe acest drum lucrări de reprofilare cu adaos de piatră spartă, cu cilindrare, de așternere a stratului de balast stabilizat, ca etapă premergătoare așternerii de covor asfaltic, și de asfaltare a două sectoare.

În aceste condiții, au fost, acum, finalizate lucrările de așternere a stratului de balast stabilizat, respectiv cele de așternere a covorului asfaltic pe sectorul de drum rămas.

Lucrările de întreținere executate pe acest drum județean mai prevăd completarea acostamentelor, curățarea șanțurilor și a rigolelor, desfundarea podețelor, montarea de parapeți metalici acolo unde situația impune acest lucru, tăierea lăstărișului din vecinătatea căii de rulare, precum și lucrări de marcaje rutiere, după finalizarea asfaltării acestui sector de drum.



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

EVENIMENT

TRAGIC. Femeia lovită de o mașină pe Bulevardul Muncii din Cluj-Napoca a murit. Traversa strada prin loc nepermis

Publicat

De

Femeia lovită de mașină la Cluj a murit

Femeia de 59 de ani, care a fost lovită, vineri, de o mașină condusă de un tânăr de 19 ani pe Bulevardul Muncii, a murit la spital.

Aceasta traversa strada prin loc nepermis când a avut loc accidentul.

Femeia lovită de o mașină pe Bulevardul Muncii din Cluj-Napoca a murit

“Referitor la accidentul rutier înregistrat pe Bulevardul Muncii din Cluj-Napoca, în data de 14 martie, în jurul orei 13:55, polițiștii Biroului Rutier au fost informați de unitatea medicală că pietonul implicat a decedat”, a transmis IPJ Cluj.

Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii accidentului. Vineri, polițiștii au transmis că un tânăr de 19 de ani, din Cluj-Napoca, în timp ce conducea un autoturism ar fi accidentat un pieton aflat în traversarea drumului public prin loc nepermis.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

Mesaj RO-Alert pentru zona de munte la Cluj. Rafale de până la 140 de kilometri pe oră

Publicat

De

Cod Galben de vânt la Cluj

ANM a  transmis un mesaj RO-Alert de avertizare pentru zona de munte a județului Cluj, la altitudine de peste 1800 de metri.

Este preconizat vânt puternic în intervalul orar 12.00-15.00, fiind emis și un Cod Portocaliu în acest sens.

Potrivit meteorologilor, se vor semnala intensificări puternice ale vântului cu viteze la rafală de 120-140 km/h.

Un Cod Galben este în vigoare la Cluj

De altfe, un Cod Galben este în vigoare la Cluj, până duminică, 16 martie, la ora 2.00, privind intensificări ale vântului. La munte, vor fi perioade în care vântul va avea intensificări cu viteze de 50…60 km/h. La altitudini mari, în general de peste 1.700 m, rafalele vor fi de 80…100 km/h.

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO. UPDATE. BEC a RESPINS candidatura liderului SOS, Diana Șoșoacă, la alegerile prezidențiale. A doua oară

Publicat

De

BEC a respins candidatura Dianei Șoșoacă

Biroul Electoral Central (BEC) a respins, sâmbătă, candidatura liderului SOS, Diana Șoșoacă, la alegerile prezidențiale programate pentru 4 mai 2025.

Decizia a fost luată cu o majoritate de 10 voturi împotriva admiterii candidaturii și 3 voturi pentru.

BEC a RESPINS candidatura liderului SOS, Diana Șoșoacă

Potrivit unor surse, motivele respingerii sunt similare celor invocate în 2024, când Curtea Constituțională a României (CCR) a anulat validarea candidaturii Dianei Șoșoacă, argumentând că declarațiile și acțiunile sale contravin valorilor democratice și ar putea pune în pericol apartenența României la Uniunea Europeană și NATO.

Diana Șoșoacă, președinta partidului S.O.S. România, și-a depus joi candidatura la BEC, purtând mănuși de box.

În urma deciziei BEC, Diana Șoșoacă are posibilitatea de a contesta hotărârea în instanțele competente.

UPDATE

Diana Șoșoacă a declarat, sâmbătă, de la Cluj, că va ataca decizia BEC, care i-a respins candidatura, la CCR – Curtea Constituțională a României, dar și la Curtea de Apel, în contencios administrativ.

“Blestemul pământului și al neamului românesc va cădea asupra CCR și BEC și a celor care joacă teatru că ar fi naționaliști și nu sunt”, a spus Diana Șoșoacă.

Numai poporul decide cine e bun, nu cei de la CCR, a mai spus Diana Șoșoacă, care a mai precizat că singura mișcare naționalistă din România este SOS.

Foto și video: Cluj24

 

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO. TIR de 250.000 de euro, folosit la transport FICTIV de lemne, confiscat la Cluj. Doi bărbați puși sub control judiciar

Publicat

De

TIR confiscat la Cluj

Polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Huedin au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a doi bărbați din județul Bihor, cercetați pentru infracțiuni la regimul silvic.

De asemenea, aceștia au confiscat un ansamblu auto în valoare de 250.000 de euro și au dispus măsuri preventive în cadrul unui dosar de infracțiuni silvice

Transporturi fictive de lemn

Din cercetările polițiștilor clujeni a reieșit că, în data de 15 februarie, un bărbat de 37 de ani, administrator al unei societăți comerciale, ar fi introdus în sistemul informatic SUMAL date nereale privind proveniența unui volum de aproximativ 29 metri cubi de material lemnos, pe care ulterior l-ar fi transportat pe ruta Săcuieu – Mihai Viteazu județul Cluj.

Totodată, un bărbat de 28 de ani, angajat al aceleiași societăți, este bănuit că, în perioada 7-27 februarie, ar fi emis avize de însoțire pentru trei transporturi fictive de material lemnos, introducând date nereale în sistemul informatic, în scopul creșterii artificiale a stocului scriptic al depozitului societății.

TIR de 250.000 de euro confiscat

În urma probatoriului administrat, a fost dispusă confiscarea ansamblului de vehicule format din cap tractor și semiremorcă, în valoare totală de 250.000 de euro, utilizat pentru declararea transporturilor fictive de material lemnos.

De asemenea, la data de 14 martie , pe numele celor doi bărbați a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, fiindu-le interzisă, printre altele, utilizarea aplicației destinată monitorizării transporturilor de material lemnos.

Introducerea de date în sistem este infracțiune

Conform legislației în vigoare, introducerea de date nereale în sistemul informatic SUMAL privind proveniența, transportul sau depozitarea materialelor lemnoase constituie infracțiune, la fel ca și transportul cu orice mijloace de transport al materialelor lemnoase neînsoțite de aviz de însoțire sau fără proveniență legală, dacă volumul transportat fără documente justificative este de cel puțin 20,01 metri cubi.

Cercetările sunt continuate de polițiști sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin, în vederea stabilirii întregii activități infracționale și luării măsurilor legale care se impun.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate