Connect with us

ACTUALITATE

Drulă: Tronsonul Nădășelu – Poarta Sălajului din Autostrada Transilvania, finanțat prin PNRR

Publicat


Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunțat că domeniul transporturi din PNRR a fost simplificat. Avem patru proiecte mari privind autostrăzile care au fost propuse partenerilor europeni, a dezvăluit ministrul miercuri seara, la TVR.

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, susține că în în PNRR, domeniul transporturi, România va propune doar patru proiecte privind autostrăzile. Este vorba despre o simplificare a procedurii, a spus demnitarul.

Astfel, spre aprobare va fi trimisă autostrada A7, sectorul Ploiești-Pașcani prin Buzău și Bacău. Acesta are peste 300 de kilometri și, iar la proiect se lucrează de aproximativ doi ani. Viitoarea autostrada va avea perdele forestiere și stații electrice, a explicat Drulă la TVR.

Al doilea proiect este A3, între Nădășelu și poarta Sălajului. Pe teren se lucrează deja, iar sectorul are cel mult 60 de kilometri și leagă județele Cluj și Sălaj.

Al treilea proiect este pe A1 Deva – Lugoj, sectorul lipsă dintre Sibiu și Nădlac în lungime de 9 kilometri.

Ultimul proiect din PNRR este pe A8 Autostrada Unirii. Este vorba despre sectoarele din capătele șoselei din Tg. Mureș și Tg.Neamț. În acest caz documentația este aproape gata, a anunțat Cătălin Drulă.

În total, prin PNRR ar putea fi realizați aproximativ 450 de kilometri de autostradă. Dosarul PNRR va fi depus la finalul lunii mai, iar răspunsul autorităților europene va veni în iunie.

Sursa: Mediafax




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate