Connect with us

EVENIMENT

Drulă: Compania UMB oprit lucrările și a părăsit șantierul Autostrăzii Transilvania

Publicat


autostrada nadaselu zimbor1

Principalul constructor de autostrăzi din România a oprit lucrările și a părăsit șantierul autostrăzii A3 Transilvania, sectorul dintre Nădășelu și Poarta Sălajului, anunță fostul ministru al Transporturilor Cătălin Drulă. Este vorba despre UMB, compania lui Dorinel Umbrărescu.

„Guvernarea incompetentă PNL-PSD a dat de gard cu singurul proiect din PNRR Transporturi pe care se lucrează: A3 Transilvania între Cluj și Zalău. De luni de zile întreaga piață de construcții din România cere Guvernului o soluție decentă pentru creșterea fulminantă a prețurilor materialelor de construcții.

Între timp, Ciolacu, Ciucă și Grindeanu fac ce știu cel mai bine: îi duc pe toți cu zăhărelul. Au dat 2 ordonanțe de urgență pentru ajustarea prețurilor care, în loc să rezolve problema, au adâncit-o și mai tare”, scrie pe Facebook Cătălin Drulă.

El afirmă că guvernanții „nu au bani de dat pentru autostrăzi, căi ferate, spitale și școli, în schimb au pentru pensii speciale, mii de pile de partid angajate la stat sau PNDL-uri de miliarde”.

S-a umplut paharul

„Însă astăzi s-a umplut paharul. Principalul constructor de autostrăzi din România a oprit lucrările și a părăsit șantierul autostrăzii A3 Transilvania, sectorul dintre Nădășelu și Poarta Sălajului.

Cei 42km în valoare de peste 400 de milioane de euro erau singurii aflați în lucru din întreg PNRR-ul pe Transporturi. Imaginile vorbesc de la sine. Șantierul este înghețat în mijlocul verii, în vârf de sezon de lucrări când sute de muncitori și utilaje ar trebui să atingă vârful de productivitate.

PSD și PNL își bat joc cu fiecare ocazie de șansa românilor pentru un trai mai bun. Nu trebuie să uităm asta în 2024 când vor cere din nou votul”, conchide liderul USR.

CNAIR, notificată de UMB

Compania lui Dorinel Umbrărescu, UMB, a trimis recent o notificare către CNAIR privind rezilierea tuturor contractelor de construcție autostrăzi până ce Executivul rezolvă problema actualizării contractelor de lucrări cu ajustarea necesară creșterii prețurilor la materialele de construcții.

„UMB este un partener pe care CNAIR îl consideră serios. Compania a luat permament măsuri pentru a sprijini toți constructorii care au contracte în derulare.

În cazul particular al UMB, dovadă sunt întâlnirile periodice cu managementul acestui constructor, pentru găsirea celor mai bune soluții privind acoperirea costurilor suplimentare provocate de creșterea prețurilor la materialele de construcție. CNAIR a făcut inclusiv propuneri care au dus la aprobarea de către Guvernul României a OUG 64/2022, tocmai pentru a diminua impactul acestor costuri suplimentare.

După publicarea acestei OUG, CNAIR a continuat să propună măsuri de îmbunătațire.

Prețuri materiale de construcții

Rezultatul este acela că MIPE la randul său a inițiat o Ordonanța de Guvern care va îmbunatăti aplicarea acestor corectii de pret. Documentul elaborat de MIPE este în procesul de avizare și avem încredere că în următoarea perioadă acest document va fi aprobat în ședință de Guvern, în acord cu propunerile noastre.

Este adevărat că prețurile la materialele de construcții au crescut constant în ultimele luni, dar CNAIR aplică doar măsuri care sunt în concordanță cu legea, cu prevederile contractuale și cu normativele europene. Este important să precizăm că o astfel de abordare pentru sprijinirea constructorilor care au în derulare contracte, reprezintă o premieră în rândul statelor Uniunii Europene”, a reacționat CNAIR după anunțul UMB.

Sursa: Mediafax



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

EVENIMENT

Striptease în fața polițiștilor și trecătorilor la Cluj. Un timișorean care s-a dezbrăcat complet pe stradă a ajuns după gratii

Publicat

De

S-a dezbrăcat în fața polițiștilor clujeni

Polițiștii clujeni au avut parte de un episod mai puțin obișnuit, după ce au oprit în trafic o mașină pentru control.

Un bărbat din Timișoara și-a dat jos toate hainele, în plină stradă, și a avut și un comportament obsen.

Striptease în fața polițiștilor clujeni

Polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Huedin au dispus, vineri, reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 42 de ani, din județul Timiș. Acesta este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și ultraj contra bunelor moravuri.

Potrivit IPJ Cluj, în data de 3 aprilie, în jurul orei 19:50, polițiștii din cadrul Poliției orașului Huedin – Compartimentul Rutier și Formațiunea de Ordine Publică, au oprit în trafic pentru control un autoturism, în zona intersecției străzilor Vlădeasa și Fildului din orașul Huedin. „În timpul legitimării persoanelor aflate în autovehicul, un bărbat a devenit agitat, iar ulterior s-a dezbrăcat complet în fața forțelor de ordine și a mai multor persoane aflate în zonă, adoptând un comportament obscen și antisocial, fapt ce a provocat indignarea celor prezenți”, arată reprezentanții IPJ Cluj.

Băgat la “răcoare”

Bărbatul are 42 de ani și este din Timișoara, au transmis polițiștii clujeni. În urma celor constatate și a probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin, polițiștii au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore.

Cercetările sunt efectuate sub aspectul comiterii infracțiunilor tulburarea ordinii și liniștii publice și ultraj contra bunelor moravuri.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

ALERTĂ la Mintiu Gherlii. Un URS a fost văzut în localitate

Publicat

De

Urs văzut la Mintiu Gherlii

ISU Cluj a transmis, sâmbătă, un mesaj RO-Alert de avertizare către populația din comuna Mintiu Gherlii.

În zonă a fost raportată apariția unui urs.

ALERTĂ la Mintiu Gherlii. Un URS a fost văzut în localitate

Mesajul a fost transmis în jurul orei 11.00. La fața locului s-a deplasat preventiv o ambulanță SMURD, împreună cu un echipaj de jandarmi. Potrivit ISU Cluj, până acum nu au fost înregistrate solicitări din partea oamenilor din zonă.

Populația este sfătuită să se adăpostească dacă vede ursul și să nu încerce să îl hrănească.

Foto: Arhivă

Citește mai departe

EVENIMENT

Mobilizare. Zeci de persoane participă la căutarea fratelui primarului din Iara, dispărut de 10 zile

Publicat

De

Căutări bărbat dispărut Iara

Mobilizare la Iara pentru căutarea lui Dani, fratele primarului comunei.

Daniel Popa, Dani cum îi spun apropiații, în vărstă de 51 de ani, a dispărut în data de 27 martie.

Mobilizare. Zeci de persoane participă la căutarea fratelui primarului din Iara

Sâmbătă, 5 aprilie, au reînceput căurările bărbatului dispărut de acasă. Ioan Popa, primarul comunei Iara, a cerut ajutorul tuturor celor care vor să se implice în căutarea fratelui său. Astfel, un anunț în acest sens a fost postat și pe pagina de Facebook a Primăriei. La operațiune participă și polițiști, jandarmi, angajați ai ISU și ai Ocolului Silvic Turda.

Dacă îl vedeți pe Dani,  sau aveți informații despre el, sunați la 112. Are 1.86 metri, greutate aproximativă 96 de kilograme și ochi verzi.

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO. Accident la Turda. Tânăr grav rănit după ce s-a răsturnat cu mașina

Publicat

De

Accident la Turda

Un grav accident de circulație a avut loc sâmbătă dimineața la ieșirea din Turda Săndulești, în județul Cluj.

Un tânăr a fost recuperat de pe camp de pompieri și transportat la spital.

Accident la Turda. Tânăr grav rănit după ce s-a răsturnat cu mașina

Pompierii din cadrul Detașamentului Turda sunt cei care au intervenit în această dimineață la accidentul rutier petrecut la ieșire din Turda, spre comuna Săndulești.

Apelul de urgență a venit la ora 07.00. Pompierii au găsit la fața locului un autoturism răsturnat în afara părții carosabile.

Un tânăr a suferit multiple traumatisme. Acesta a fost preluat de către echipajul SAJ și transportat de urgență la spital în stare de conștiență. La misiune a luat parte o autospecială cu modul de descarcerare.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate