Connect with us

Editorial Opinii

Dragoș Damian, CEO Terapia: Cum să ne ținem copiii în țară. Să sprijinim proiectul primarului Emil Boc

Publicat


Să ne ținem copiii acasă, în România, este desigur un proiect prin care ne gândim la viitor, la care trebuie să rezoneze cei peste 2 milioane de “decreței”, născuți între 1967-1972 – mă număr și eu printre ei – care au copii de vârsta fetelor primarului și care trăiesc cu teama că aceștia vor pleca în altă parte în căutarea fericirii.

(Scurtă notă de atenționare: nu este o opinie tip “omagiu fierbinte conducatorului suprem”, ci una care va conține limbaj explicit ce va „inerva” unii dintre cititori).

Înainte de a face considerații în baza unor observații empirice, ar trebui să avem o cercetare sociologică serioasă pentru a înțelege de ce pleacă tinerii de 20-30 de ani din țară și cum îi putem reține sau aduce înapoi – astfel încât îi provoc pe cei de la IMAS, CURS, IRES, Avangarde, etc., să facă un sondaj urban / rural care să ne clarifice unele dintre întrebările de mai sus.

Ultimul sondaj, datat din 2019 și realizat de Europa FM / IMAS, arată că o fac din cauza neîncrederii în autorități și a corupției.

Tinerii nu se regăsesc în sau nu se adaptează la modul în care funcționează țara noastră

Nu vorbim aici de circa 1-2% dintre copiii noștri, genii, care pleacă din țară pentru ca sunt recruțati de universități, institute de cercetare, companii multinaționale, șamd, și care vor schimba lumea lucrând în organizații performante.

Nu vorbim nici de exploratori, de curajoși, de super-talentați, de “cetățenii universali”, cei cărora nu le lipsește nimic să rămâna, dar România este pur și simplu un loc prea mic în care să-și facă o carieră și un nume pe cont propriu. Alti 1-2%.

Vorbim de restul tinerilor care vor să plece din România – absolvenți de învățămânat superior, medicină, IT, inginerie, drept, finanțe, etc. sau de meseriași calificați, sudori, șoferi, macaragii, mecanici, etc. – pentru că nu se regăsesc în sau nu se adaptează la modul în care funcționează țara noastră.

De ce? Și de aici începe limbajul explicit

1. Sistemele de învățământ, de sănătate, de investiții și de administrație publică sunt acaparate de dinastii familiale și de încrengături politice. Nu poți face o carieră dacă nu pune o vorbă bună Domnul / Doamna Doctor, Domnul / Doamna Profesor, Domnul / Doamna Președinte, Domnul / Doamna Senator.

De fapt, să dăm carțile pe față, sistemul de educație, de sănătate, de investiții și de administrație publică sunt “privatizate”, au devenit sanctuare în care intri doar dacă ai rude și legături politice, iar dacă nu le ai pe acestea, atunci ai bani să îți cumperi poziția;

2. Sistemul de educație este rupt de piața muncii, generând celebrii analfabeți funcționali, asta pentru că puzderie de colegii sau facultăți care beneficiază de un PR sclipitor nu sunt de fapt decât niște simple sinecuri familiale sau politice care nu au cum să promoveze meritocrația.

Un dascăl de colegiu sau de facultate nu poate vorbi de competiție și competență dacă toată familia este angajată pe lângă el;

Fiscalitatea muncii este copleșitoare

3. Mediul privat antreprenorial caută oameni “îndoielnic” de bine pregătiți pe care să-i plătească la negru, pentru că fiscalitatea muncii este copleșitoare. Iar companiile internaționale, “criminal” de eficiente, plătesc exact cât fac absolvenții analfabeți funcționali produși de facultăți, pentru ca sunt obligați să bage milioane de euro în instrucție.

Nu e de mirare ca mulți tineri pleacă din țară pentru că sunt sătui de cercul vicios – “Nu te pot angaja că nu ai experiență!” “Dacă nu mă angajează nimeni cum să am experiență?”.

4. Nu avem ca țară nicio strategie economică până în 2030, în așa fel încât tinerii să poată să își gestioneze studiile și carieră. IT-iști pot lucra de pe un laptop de oriunde. Vorbim însa de ingineri, biologi, chimiști, arhitecți, finanțiști, sudori, electricieni, mecanici, fierari-betoniști, tractoriști, etc., aducători de valoare adăugată.

Astfel încât fă bine și caută un job călduț și bine plătit la stat, în administrația publică, sau roagă-l pe tata cu bani să te angajeze dacă a prins un contract public sau să te bage la o firmă internațională de avocatură sau consultanță. Cam astea sunt opțiunile dacă nu avem o foaie de parcurs economic până în 2030;

Emil Boc, personalitatea în care românii au cea mai mare încredere

Susțin, inclusiv financiar, orice proiect care să ne țină copiii în țară, cu condiția să nu fie legat de un partid politic, ci să fie un efort al întregii societăți.

Așa că susțin proiectul Primarului Emil Boc, personalitatea în care românii au cea mai mare încredere, cu condiția ca proiectul său să nu fie legat de o ideologie politică, ci de o viziune privind viitorul României.


Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Vezi cele mai interesante video Cluj24.ro


Editorial Opinii

OPINIE/ Adrian Marian: Apendice la SMARTPHONE. Drumul spre imbecilizare este lung și greu. Dar sigur.

Publicat

Vom obține generații de oameni care reprezintă doar un apendice organic la smartphone.  (APÉNDICE pentru victimele școlii noi: mică prelungire a tubului intestinal, multă vreme considerat inutil, recomandat de extirpat / Parte secundară a unui organ, o prelungire a acestuia).

Digitalizare sau imbecilizare ? S-a întâmplat în Cluj, iunie 2021.

Zona Someșeni spre Apahida, la marginea orașului în clădirea Vămii Cluj. În aceeași clădire se dau și examenele teoretice ( ”sala” ) pentru obținerea permisului de conducere auto.

Un adolescent iese din examen stă câteva clipe, butonează telefonul și începe să plângă. La un moment dat, mi-e milă de el și-i spun că nu-i nici o problemă că a picat examenul că doar se mai poate da, iar el este încă un copil, alții iau examenul pentru permis la bătrânețe (deși nu-i recomandat- reflexele nu mai sunt aceleași).

-Am luat Sala, îmi răspunde tânărul cu ochii în lacrimi și foarte speriat !

– Atunci ar trebui să te duci acasă fericit, ce mare necaz ai ?

-Nu pot să merg acasă! Nu știu cum să merg acasă! Mama mi-a luat de ziua examenului auto un telefon nou, a trebuit să îl închid la examen și nu am apucat să îi memorez PIN-ul.

-Îți împrumut telefonul meu să o suni pe mama ta, ori pe cineva din familie !

-Aveam toate datele în memoria telefonului, nu știu numerele.

-Ai bani de bilet să mergi până acasă cu autobuzul sau taxi, de unde ești?

-De lângă Huedin, dar eu călătoresc doar cu aplicația, care-i pe telefon…

”Parcă prinsese aripi”

În fine, copilul era distrus pentru că nu știa unde sunt stațiile de autobuz sau taxi, nu știa cu ce mașină se merge în oraș, din ce loc, cu ce se merge la gară sau unde este gara în Cluj. Nu știa în ce direcție să meargă și în ce parte este Huedinul!

Nu știa pe nimeni pe care să îl întrebe să îi explice cum se merge din Cluj spre casă. Fără telefon parcă era căzut de pe Planeta Marte. Rog respectuos să fiu crezut, deși dacă nu aș fi trăit direct această experiență, mi-era greu să cred.

Mă gândesc imediat că am permis copiilor mei când merg pe jos în Cluj să se orienteze uneori și după Waze. Adică nu îmi dau seama cât de aproape, sau de departe suntem de aceeași situație.

Întâmplător, aveam timp și am reușit să dau de familia adolescentului prin ”mess-ul” de pe Facebook si au reușit să îi trimită poza cu PIN-ul.

Incredibil cum s-a schimbat la față când a reușit să își deschidă telefonul, parcă crescuse 10 cm și prinsese aripi! Mi-au mulțumit și părinții și el, dar am rămas speriat și trist eu. Ce-i drept, pe mine nu m-a întrebat nimeni ce am, de ce sunt supărat. Nici nu se uita nimeni la mine, toți cei din jur se uitau în telefoanele lor.

Cu zeflemea la vremuri noi!

Amintiri din Epoca de Aur

Avalanșa tehnologică ne copleșește și avem tendința, gravă, noi românii de a face glumițe, în stilul filmului ”Amintiri din Epoca de Aur ” sau de a desființa caustic fenomenul ”FB este o mizerie”. E mai serios decât o mizerie, este realitatea !

Situația-i mult mai alarmantă decât o glumiță dâmbovițean/ napoceană, actualele generații de tineri se modifică, noi nu știm cum, nici măcar nu suntem informați, preveniți, bănuim poate, și nu ne punem problema să elaborăm mecanisme să ne apărăm, să ne adaptăm.

Este pozitiv că mai există (puțini) intelectuali români, precum istoricul Mircea Platon de la Iași de pildă, care avertizează.

Deja există lucrări care abordează subiectul – eu știu doar ”Copiii și ecranele luminoase” sau ”Demența digitală!”. Sigur mai sunt, dar avalanșa schimbării-i mai rapidă decât studiile care se fac. Acolo unde se fac, la noi dimpotrivă! Unii își avertizează însă populația.

Imbecilizare decât digitalizare

De exemplu, în SUA s-a publicat în 1953 Raportul ”Creșterea infracționalității datorită televiziunii!” . TVR la București a început să emită doar în 1956. Occidentalii nu au rezolvat problema, dar și-au avertizat populația.

Pentru că din populație trebuie mai ales câțiva lideri informali să reacționeze! Alții se laudă cu Digitalizarea țării? Spun unii, mai degrabă imbecilizare decât digitalizare.

Credem/știm că în România există oameni minunați și demni care vor face digitalizarea școlii pentru emanciparea națiunii, nu bulversarea ei. Atenție însă, forța financiară și corupătoare a I.T.-ului mondial (își amintește cineva de SIVECO?) este mult mai mare decât cea din sucuri (vezi cazul Ronaldo și Coca Cola).

Bănel și Rădoi

Chiar și firmele IT trebuie să vândă și, în toate domeniile, cîștigă cel mai mult cei care vând scump, produse ”ieftine” de calitate, rudimentare, slabe valoric.

Cel mai eficient vinzi scump mărfuri proaste la proști. Nu a reacționat nimeni când la PRO-TV (gândește liber?) cu ceva ani în urmă, fotbaliștii Rădoi sau Bănel Nicoliță în urma unui sondaj de opinie ”Care este cel mai important român?” au ocupat poziții mai înalte decât Iorga sau Hașdeu!

Avem motive să credem că acum situația este mai gravă. În multe domenii chiar și acela al nebacalureatului Rădoi.

Nu avem nimic cu Rădoi, este însă managerul NAȚIONALEI ROMÂNIEI. În această țară, necalificată de 24 de ani la Mondiale (și care nu se va mai califica nici la următoarele în era Burleanu-Rădoi), Hagi, Popescu și Dorinel Munteanu au fost ținuți la Tribuna a II-a? Chiar dacă îi urăști ca rivali, măcar de fațadă nu ar trebui să arătăm că suntem atât de proști.

Taifunului zdrobitor psiho-tehnologic, la noi i se adaugă zeflemeaua mucilaginoasă de genul filmului ”Amintiri din Epoca de Aur!”.

De la creatorii de glume la obscenitatea din rețelele de socializare

Se știe că erau grupuri de securiști (sau glumeți plătiți de aceștia precum turnătorul Ionescu Quintus) care fabricau sau modelau glume în Epoca de Aur în care Ceaușescu sau arhetipul comunistului /securistului, aparent era criticat sau luat în derâdere, dar imaginea finală era de simpatie față de personaj. Așa ne apare filmul Amintiri… care ar face trimiteri la secvențe istorico-anecdotice, spre deosebire de suratele ”La vita e bella” sau ”Trenul vieții ” al excelenților Roberto Begnini și Radu Mihăileanu unde spiritul recreează o altă lume din context tragic, nu comicăresc mistificator niște vremuri îngrozitoare.

În antiteza glumeților cu sarcină, Păstorel inventa glume și cânta epigrame, cu efect de asanare sufletească, nu pentru a scuza dictatura și a umaniza torționarii. Ce-i drept a făcut și temniță pentru o epigramă, iar Ionescu Quintus a fost pus (real, dar ca o zeflemea) ministrul Justiției.

Manipularea tinerei generații

Râsul este foarte important, dar despre acea epocă mai sugestive ni se par secvențele copiilor lihniți de foame în orfelinate și internate, sau figurile umile ale bărbaților care stăteau la imense cozi la farmacii când se aducea vată pentru soțiile și fiicele lor.

Secvențe care nu apar deloc în acele inepte Amintiri… cinematografice. Dar care au audiență, audiența acelui public asfixiat din ce în ce mai mult de Zuckenberg.

În schimb, în alte părți nu se râde de loc de necunoscutele manipulării care amenință tinerele generații și dacă ar fi să redăm doar un fragment dintr-unul din cele mai prestigioase publicații occidentale.

„Avem o generație de tineri pe rețelele de socializare atât de îngroziți să aibă opinii greșite încât s-au jefuit de oportunitatea de a gândi și de a învăța și de a crește” a scris Adichie.

′′Am vorbit cu tinerii care îmi spun că sunt îngroziți să scrie pe tweet orice, că citesc și recitesc tweeturile pentru că se tem că vor fi atacați de ai lor.

Presupunerea bunei credințe este moartă. Ceea ce contează nu este bunătatea, ci aspectul binelui. Nu mai suntem ființe umane. Acum suntem ”îngeri” care se joacă să se întreacă unii pe alții. Doamne ajută ! Este obscen.” ( https://www.theguardian.com/…/chimamanda-ngozi-adichie via Mircea Platon ) .

În această notă noi am avea aici opinii greșite?

Drept răspuns, am aminti doar că genii recunoscute ale IT-ului mondial, Bill Gates, Steve Jobs s.a. au permis accesul propriilor copii la gadgeturile informatice numai de la 18 ani. Dar în schimb au vândut bine!  Și cele mai bune afaceri în vânzări se fac cu ce fel de cumpărători?

 

 

 

Citește mai departe

ACTUALITATE

OPINIE/ Petru ROMOȘAN – Summit-ul Biden-Putin: o semifinală înaintea finalei SUA-China

Publicat

Noul lider al „lumii libere”, preşedintele Joseph Robinette Biden jr., împăratul noului Imperiu Roman de Apus, a făcut prima călătorie la aliaţii săi, în Marea Britanie, centrul fostului Imperiu Britanic, cel mai preţios aliat şi supus al său, şi în Europa Occidentală continentală, noul Imperiu Roman de Răsărit sau noul Imperiu Bizantin, UE, şi la sfârşitul călătoriei sale s-a întâlnit cu puternicul ţar al Celei de-a Treia Rome (Rusia), Vladimir Putin.

După crizele multiple din ultimii ani, din timpul imprevizibilului preşedinte american anterior, Donald Trump – ultima şi cea mai gravă fiind cea a coronavirusului, o pandemie, de fapt, un probabil război biologic scăpat de sub control, încă nu pe deplin descifrat –, întâlnirile politice ale lui Joe Biden din Regatul Unit (noua „Global Britain”), inclusiv cu regina, dar şi cu liderii G7, cu conducătorii tehnocraţi ai UE, cu liderii ţărilor membre NATO la Bruxelles (armatele sale din partea europeană a vastului imperiu american) şi întâlnirea de câteva ore de la Geneva, organizată la iniţiativă americană, sunt veşti bune pentru planeta Pământ. Criza şi crizele încep să fie treptat dezamorsate.

În Cornwall (Marea Britanie) a avut loc întâlnirea G7. G7 a însemnat în Franţa, Germania, Italia, probabil şi în alte părţi „lumea bună” (le beau monde). Dar, dacă ne uităm bine la cei care compun azi cândva prestigiosul G7, pe lângă SUA (Marea Britanie, Germania, Japonia, Franţa, Italia, Canada), vedem imediat că este vorba doar de principalii parteneri (şi supuşi) ai SUA. Criteriul actual anunţat al selectării lor e cel al PIB-ului pe cap de locuitor (un calcul pur occidental, irelevant pentru restul lumii). Lipsesc China, India, Rusia, Brazilia, Turcia şi Africa de Sud. Italia se găseşte, cu o datorie faraonică, într-o situaţia aproape comparabilă cu cea a Greciei de acum câţiva ani. Canada e o ţară frumoasă şi bogată, dar nu e o mare putere, ci doar vecinul sigur al SUA, aşa cum nu prea e Mexicul. PIB-ul Chinei e egal cu cel rezultat din însumarea PIB-urilor a patru sau chiar cinci din ţările G7, exceptând SUA.

Reuniunile la care a participat preşedintele Joe Biden au fost mai degrabă formale, un bal mai mult sau mai puţin mascat (la una a fost invitat şi preşedintele român, Klaus Iohannis, care a avut onoarea de a-şi ciocni pumnul de augustul pumn american ; de la Trump primise o şapcă), ca să nu spunem un „Congres al babelor” din Viena lui 1815. Asemenea întâlniri nu mai impresionează pe nimeni, produc mai degrabă iritare, glume, satire sau doar indiferenţă în rândul populaţiilor. Şi nici măcar importanta întâlnire dintre Joe Biden şi Vladimir Putin nu e de prima mână. Decât din punct de vedere militar. Întâlnirea de gradul zero ar fi fost cea dintre SUA şi China, care, iată, nu poate avea loc deocamdată.

Joe Biden s-a întâlnit cu Vladimir Putin după ce l-a făcut recent „asasin”. El însuşi nu e un preşedinte recunoscut pe deplin nici măcar acasă, în SUA. Donald Trump nu-l recunoaşte nici astăzi şi destulă presă „republicană” sau trumpistă anunţă întoarcerea lui Donald Trump în vara sau în toamna asta. E adevărat că încă se renumără voturi în SUA, un audit în statul Arizona, comitatul Maricopa. Alte state republicane se pregătesc să facă acelaşi lucru. Dar e foarte improbabil ca Donald Trump să se întoarcă la Casa Albă fără noi alegeri. Auditul din Maricopa pare să fi provocat şi reacţii la Departamentul de Justiţie, şi noi comentarii ale lui Donald Trump, liderul de facto al republicanilor, precum acesta : „Că e vorba de maşinile de vot, de votanţi care nu au vârsta legală pentru a vota, de persoane decedate, de străini aflaţi ilegal pe teritoriu, de voturi adăugate, de voturi falsificate, de voturi ale celor absenţi, de livrari ale voturilor prin poştă sau de absenţa lor, de cutii cu voturi, de oameni plătiţi să voteze sau de alte lucruri, alegerile prezidenţiale din 2020 sunt, după mine, crima secolului” (Zachary Stieber – „Trump wanted Supreme Court to order new election in key swing states, emails show”, theepochtimes.com, 16.06.2021).

Ce au putut negocia la Geneva Joe Biden şi Vladimir Putin ? După cum a reieşit din conferinţele lor de presă, ambasadorii celor două mari puteri se vor întoarce la posturile lor. Un mare pas înainte. E posibil să aibă loc şi un schimb de prizonieri (tot pe podul din Berlin ?). Echipe ale Ministerului de Externe rus se vor întâlni cu echipe din Departamentul de Stat pe diferite subiecte de interes bilateral. S-a discutat şi despre securitatea cibernetică, despre activitatea ONG-urilor, despre grosolanele şi abuzivele mistificări ale mediei, despre falsele îngrijorări privind Arctica.

Dar, deocamdată, în urmă cu câteva zile, SUA au acordat Ucrainei un nou ajutor militar în valoare de 150 de milioane de dolari. Tot recent, Vladimir Putin precizase că o eventuală aderare a Ucrainei la NATO ar însemna încălcarea unei linii roşii, adică Rusia va reacţiona brutal. Şi Ucraina riscă să devină mult mai mică, dacă nu cumva să dispară de tot de pe hartă. Iar România şi-ar putea recupera teritoriile pierdute în favoarea fostei Uniuni Sovietice. La fel ca Polonia, Ungaria şi Rusia, bineînţeles. Teritoriile şi cetăţenii români (la fel ca polonezii şi maghiarii) care locuiesc dincolo de graniţele actuale. Pentru moment, Ucraina, care nu este încă ţară NATO, a devenit un ciudat poligon de antrenament – nu mai puţin de şapte exerciţii militare împreună cu NATO sunt prevăzute în Ucraina pentru anul în curs. La graniţa Rusiei. La Forumul Economic de la Sankt Petersburg de la începutul acestei luni, ministrul de Finanţe rus a anunţat că, până într-o lună, Rusia va renunţa la toate rezervele sale în dolari şi îşi va diminua semnificativ rezervele în lire sterline. În schimb, îşi va spori rezervele în yuani, în euro şi în aur.

Din punct de vedere economic nu a fost nimic de discutat între delegaţiile SUA şi Rusia. Decât, poate, ridicarea unor sancţiuni americane (şi europene). Care vor fi discutate în următoarele şase luni. Rusia s-a reorientat economic spre Asia şi e din ce în ce mai puţin interesată de Occident. După lovitura de stat din 2014 din Ucraina, după Maidan, relaţiile politice, economice şi militare ale Rusiei cu China, India, Iran şi alte ţări din Asia au devenit mult mai consistente. Ne putem întreba dacă Republica Populară Chineză a refuzat un summit cu Joe Biden. Ar putea fi mai multe explicaţii. Politica agresivă a lui Donald Trump faţă de China e continuată de Administraţia Biden. În plus, originea virusului devastator nu e deloc clarificată.

După Gilbert Doctorow, important expert american în relaţiile SUA-Rusia, negocierile americano-ruse vor fi în primul rând militare. Summit-ul de la Geneva nu e decât „deschiderea” : „De ce ţine Joe Biden să organizeze o întâlnire atât de devreme în mandatul său ? Ni se spune că obiectivul este acela de a obţine o „mai mare stabilitate” în relaţiile bilaterale. Dar nu i-am auzit pe comentatorii de la noi explicând despre ce stabilitate ar fi vorba […]. Din punctul meu de vedere limitat, summit-ul n-are decât un obiectiv, să pună capăt unei curse a înarmărilor pe care Statele Unite sunt pe cale s-o piardă, dacă nu cumva au pierdut-o deja irevocabil, şi să împiedice ca schimbarea echilibrului strategic în defavoarea Statelor Unite să se mai agraveze.

Avantajul secundar ar fi anularea cheltuielilor militare prevăzute, cheltuieli care depăşesc cu mult 1 000 de miliarde de dolari alocaţi pentru a moderniza numai triada nucleară. Aceasta ar permite eliberarea unor fonduri pentru a face investiţii masive în infrastructuri pe care Biden acum încearcă să le facă adoptate de Congres […]. De la retragerea Statelor Unite din tratatul ABM (anti-ballistic missile – n.n.) în 2002, sub George Bush, politica americană vizează să permită o primă lovitură eliminând ICBM-urile (intercontinenal ballistic missile – n.n.) ruseşti şi apoi făcând inutile forţele nucleare reziduale din Rusia, care ar putea fi distruse prin sistemele antibalistice americane. Noile rachete ruseşti, maniabile şi de foarte mare viteză, ar putea scăpa tuturor sistemelor ABM cunoscute. Conform discursului lui Putin din martie 2018, noile armamente strategice ruseşti au făcut ca sutele de miliarde pe care americanii le-au investit pentru a obţine superioritatea să fie un fel de Linie Maginot a timpurilor moderne. Orice ar putea lansa Washingtonul împotriva Rusiei, forţele ruseşti reziduale ar penetra sistemele de apărare americane şi ar face prăpăd în patria americană” („A reductionist approach to the forthcoming Biden-Putin summit in Geneva”, gilbertdoctorow.com, 30.05.2021).

În luna următoare va avea loc la Beijing un alt summit, poate mai important decât cel de la Geneva, summit-ul Xi Jinping-Vladimir Putin. Chinezii şi ruşii îşi aniversează colaborarea pe cât de strânsă, pe atât de extinsă – 20 de ani de la semnarea Tratatului de bună vecinătate şi de colaborare prietenească.

Petru Romoşan

Citește mai departe

Editorial Opinii

OPINIE. Ioan Lumperdean: Simbolistica întâlnirii dintre Joe Biden și Vladimir Putin

Publicat

Istoria este marcată de simboluri și simbolistică. Să ne gândim la viața noastră. De la zilele de naștere, la întâlniri, sărbători și multe altele. Așa este și în diplomație și în relațiile internaționale. Întâlnirea de la Geneva, dintre Joe Biden și Vladimir Putin are simbolistica sa. Mai bine-zis simbolisticile sale, dacă se poate spune așa. Unele din ele au și fost surprinse, pasager, de numeroșii jurnaliști și analiști care și-au îndreptat privirile spre Geneva. Dincolo de ceea ce s-a spus, aceste simboluri sunt mai profunde și cu trimiteri în trecutul mai îndepărtat sau mai apropiat, dar și în istoria viitorului (Jacques Attali).

Elveția, țara vocației pașnice

Geneva este un oraș din Elveția. Cine nu a auzit de această mică țară mare. Mică prin dimensiune, dar mare prin istoria sa îndelungată, puterea ei bancară și prin filosofia politicii sale pacifiste. A avut și  marea șansă istorică să-i fie acceptată și recunoscută importanța și neutralitatea statală.

Încă din antichitate și evul mediu, locuitorii din zonele alpine ale Europei au știut să traverseze timpurile, mai mult sau mai puțin faste. Au manevrat între marile puteri vecine  și s-au organizat sub forma unor „cantoane”, la început forestiere, iar mai apoi agro și zoomontane.

Treptat s-au dezvoltat relații și solidarități comerciale și monetare, care au asigurat evoluțiile economice și politice de mai târziu. Este de menționat că aceste solidarități, deși  marcate de Reforma religioasă a lui  Ulrich Zwingli (1484-1531), au reușit să-și regăsească echilibrele religioase, politice, instituționale și economice. După războiul de Treizeci de Anii (1618-1648), Elveția a devenit independentă și neutră, statut pe care și l-a păstrat până în 1798, când a fost cucerită de francezi și transformată în Republica Helvetică.

Cantoanele au fost desființate, însă după Congresul de la Viena (1815) s-a revenit la vechiul statut. De atunci și până astăzi, războiul nu a mai fost prezent pe pământul elvețian, iar țara cantoanelor a primit recunoașterea independenței și neutralității perpetuee. Nimeni nu a mai încălcat acest statut, nici în timpul celor două războaie mondiale, nici după aceea. S-a păstrat echilibrul între elvețienii celor trei limbi: franceză, germană și italiană. Un exemplu pentru toți cei care vorbesc de asperitățile interetnice, din alte spații geografice.

Stabilitatea a asigurat prosperitatea economică și mai ales bancară. În perioada antebelică, la Geneva s-au pus bazele Mișcării Internaționale a Crucii Roșii, iar în cea  interbelică, vocația pașnică a Elveției s-a dezvoltat prin găzduirea, chiar la Geneva, a Societății Națiunilor, precursoarea Organizației Națiunilor Unite (ONU).  Nicolae Titulescu a fost singurul om politic român care a fost ales președintele acestei organizații.

Simbolurile și miturile Genevei

Așezat în partea vestică a Elveției, orașul  Geneva este și capitala cantonului cu același nume. Situarea geografică a favorizat dezvoltarea și strălucirea urbană, dar și atracția naturală spre orașul alpin cu numeroase utilități și facilități hoteliere, magazine și ateliere de ceasuri și bijuterii.

Spiritul libertății de acțiune și mișcare a fost prezent de timpuriu pe meleagurile Genevei. Personalități celebre au trăit și și-au legat numele de orașul de pe malurile lacului Leman.  În toate ghidurile turistice se poate afla că Ferdinand de Saussure, părintele lingvisticii moderne, s-a născut la Geneva. Sau că Jean Calvin (unul din părinții Protestantismului), Jean Jacques Rousseau și Voltaire au fost și trăitori în frumosul oraș elvețian. Nu sunt ocolite nici asasinarea împărătesei Elisabeta (Sisi), soția împăratului Franz Iosef sau de trecerea pasageră a lui Plenhov și  Lenin și a altor revoluționari bolșevici prin Geneva.

Românca Ecaterina Arbore (1873-1937) a avut și ea partea sa de istorie, ca medic (preocupată de combaterea tuberculozei) și  militantă socialistă, cu Geneva.

 Geneva războiului rece

În perioada postbelică, Geneva a rămas în simbolistica universală prin așezarea sa geografică, prin dezvoltarea economică, instituțională și universitară. Concurat de New York, Strasbourg și Bruxelles, orașul a fost mai puțin în vizorul diplomației, chiar dacă în clădirile fostei Societății a Națiunilor au funcționat unele instituții și organizații internaționale ale ONU și Crucea Roșie și-a consolidat statutul mondial de promovarea a respectului pentru viața și sănătatea oamenilor.

Însă la 11 martie 1985,  ajunge la Kremlin Mihail Gorbaciov. Format în ambianța politicii sovietice, el și-a dat seama de imobilismul URSS-ului și a dorit depășirea acestei situații. Nu și căderea URSS, cum s-a întâmplat până la urmă.  Gorbaciov a deschis calea unui program reformist și a abordat relațiile cu SUA prin echilibrul dintre cele două superputeri. Astfel s-a întâlnit, la 19 noiembrie 1985, la Geneva, cu președintele de atunci a SUA, Ronald Reagen. Era prima întâlnire dintre cei doi, și a fost mai mult una informală. S-a discutat atunci despre cursa înarmărilor, despre pace  și securitate internațională. Era prima întâlnire postbelică care  a deschis calea unor noi abordări în relațiile internaționale și care a condus, în final, la sfârșitul războiului rece.

Geneva: 16 iunie 2021

Din ceea ce am putut vedea și din ceea ce ni s-a livrat înainte, în timpul și în scurtul timp de după 16 iunie 2021 ne putem da seama de unele similitudini cu întâlnirea din 1985, deși unii jurnaliști prezenți la Geneva au conchis că aceasta se aseamănă mai mult cu „marea îmbulzeală” din noiembrie 1985.

Însă, dincolo de aceasta, imaginile ne-au arătat doi președinți, mai puțin zâmbitori ca predecesorii lor și mult mai preocupații de și pentru  țintele lor. Care au fost acestea este dificil de aflat. O să vedem, într-un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat, dacă declarațiile și opiniile exprimate vor fi consonante cu faptele ulterioare.

Putem să constatăm, însă, că totul a fost compartimentat. Fiecare președinte cu mijloacele sale de transport, avioane și mașini. Cu staff-urile lor, cu jurnaliștii lor, preponderenți, într-o tabără sau alta. Cu întrebări mai mult prestabilite decât spontane. Comune au fost bulevardul Woodrow Wilson pe care au venit cele două delegații, biblioteca și sala de discuții de la  Villa La Grange.

Ideea consistenței livrești apare indirect, deși nu cred că cei doi președinți au aruncat vreo privire pe vreo carte din uriașa bibliotecă în care au pozat, mai mult sau mai puțin zâmbitori. Și nu știm dacă Globul pământesc face parte, permanent,  din spațiul ambiental sau a fost așezat de PR-ști cu scopul mesajului planetar al celor doi.

Apar însă alte elemente care arată atitudinea, opțiunea și comportamentul celor doi lideri. S-a putut vedea că ceasul lui Putin, de pe mâna sa dreaptă, arăta ora Moscovei. Probabil că al lui Biden era setat la ora Europei occidentale datorită opțiunilor și solidarităților proactive pentru aliații săi, dar și a timpului petrecut cu aceștia la întâlnirile lor recente.

Compartimentarea s-a văzut și din maniera de transmitere a mesajelor la așa-zisele conferințe de presă. Putin, primul și într-un spațiu închis, precum face și la Moscova. Biden, într-un spațiu deschis de parcă era pe peluza de la Casa Albă. Unul mai îngândurat, altul mai degajat și nonconformist până la abandonarea lejeră a hainei. Fiecare a avut jurnaliștii lor, care le-au ridicat întrebările la fileu și atunci când au venit întrebări mai stânjenitoare, reacția a fost mai mult de-a războiul rece și a linilor de forță pe care le-au formulat.

Și modul de organizare este în logica aceasta. Distanța orară dintre cele două conferințe i-a permis lui Biden să urmărească spusele lui Putin și, desigur, să se consulte cu apropiații săi. Nici nu a ascuns acest lucru și nici nu a trebuit, precum Stalin, la Ialta, să-și spioneze interlocutorii. Știa oricum dinainte ce și cum gândea interlocutorul său.

Dar nici Putin nu a putut să facă gesturi de forță prin care să arate câte divizii are sau să-i ofere un arbore de lămâi pentru băutura preferată. Se știe că la Ialta, atunci când a venit vorba de statul papal, Stalin a pus întrebarea, prin care a periferizat rolul Vaticanului: „Câte divizii are papa?”, iar atunci când Roosvelt a cerut o lămâie pentru paharul său, la un semn al lui Stalin s-a adus nu un fruct, ci un arbore cu fructe!!!

Cu și fără simbolistică verbală și comportamentală, întâlnirea are mesajele sale principale. SUA este preocupată mai mult de China, iar Rusia de zona arctică. Interesant e că nici unul din cei doi nu au accentuat pe aceste teme. Cel puțin declarativ, dar se știe din mesajele și acțiunile lor anterioare.

Deocamdată, cred că mai îngrijorați sunt americanii pentru că știu că marea țară de la Răsărit este Atelierul Lumii, iar produsele manufacturate din China ajung în Europa și pe drumul mătăsii, care trece și prin Rusia sau fostele republici sovietice. Este o temă la care merită să reflectăm cu toții. Am spus!!!

Prof.univ.dr. Ioan Lumperdean

foto: https://www.edinburghnews.scotsman.com/

Citește mai departe

ACTUALITATE

OPINIE/ „Și dacă ploaia s-ar opri” ce bine-ar fi

Publicat

În timp ce în Somalia ploaia este mai rară decât cinstea unui politician mioritic, noi avem și de dat altora. Da, știu, avem nevoie de ploaie. Ca să se facă recoltele, ca să se spele praful cărat pe roțile tractoarelor și camioanelor, ca să se inunde subsolurile, ca să refuleze canalele… Și mai ales, ca să se dubleze numărul mașinilor din orașe. Din astea.

La români, noțiunea de umbrelă este asociată cu autoturismul personal. Adică un om, o mașină. Era un banc pe vremuri: „Câți pasageri încap într-un Ikarus? Toți”. Pentru că oricât de mulți ar urca, mai încape unul. Așa și cu Clujul. Oricât de multe mașini ar circula prin oraș, mai încape una.

Ferească Dumnezeu să le zici ceva clujenilor de transportul în comun! Piei, drace! Eu? În autobuz? Ăla-i pentru pensionari. Să nu-mi simt eu tapițeria scaunului propriei mașini sub fund? Bucuțele mele nobile trebuiesc răsfățate, nu tocite. Și ce dacă stau în trafic cu orele? Pun tare maneaua cu dușmanii și valoarea ca să n-aud claxoanele și uite-așa trece timpul…

Precum un balon de săpun, așa se umflă și orașul. Și tot ca el, o să se și spargă la un moment dat. Ce e de făcut? Păi să vedem… Sau să vadă cei care ar trebui să gestioneze problema asta! Clujul e oraș medieval. Oricât s-ar chinui autoritățile să-l facă mai larg, nu au unde. Că vor lărgi străzile, vor face parkinguri ca să nu mai blocheze o bandă cei care parchează, vor fluidiza traficul prin ajutorul divin sau cu sprijinul unui mentalist care să-i convingă pe șoferi că străzile sunt libere, astea toate-s povești cu pești. Dacă până și cei care au garaje preferă să-și lase mașina în fața porții, de lene, despre ce vorbim?

Soluția? Poate ar trebui să ne uităm puțin și în curtea altora, ca să vedem cum au rezolvat ei problema. Nu există problemă fără soluție. Atâta doar că poate trebuie să te dai jos puțin de pe piedestalul de cinci stele pe care ți l-ai făcut singur și să ai suficiente „cojones” încât să adopți și metode mai puțin populiste.

Suntem sclavii mașinilor și asta se vede în fiecare zi. Poluare, nervi, bani aruncați. Și toate astea pentru o cărămidă izbită puternic de piept. Să moară dușmanii mei de ciudă. De ce-am dat banii pe mașină, ca s-o țin în garaj? Mersul pe jos? Ha! Ăla-i pentru fraieri. Vrei să-mi tocesc louboutenii? Celebra peliculă „Cântând în ploaie” capătă în Cluj noi valențe. Remake-ul s-ar putea numi „Claxonând în ploaie”…

Și dacă ploaia s-ar opri…?

Marius Aciu

 

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

    Publicitate
    Publicitate