EVENIMENT
DNA Cluj a prelungit arestul preventiv pentru șeful de la Permise Maramureș și Suceava
Judecătorii clujeni au admis, vineri, propunerea formulată de Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj şi, în consecinţă, au dispus prelungirea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul Viorel Donciu.
Fostul șef de la Permise și Înmatriculări Maramureș și Suceava este deţinut în prezent în Arestul Poliției Mureș.
Acesta va sta în arest încă 30 de zile, începând cu data de 07.06.2021 şi până la data de 06.07.2021 inclusiv.
Procurorii DNA Cluj au dispus reţinerea pentru 24 de ore, începând din aprilie, a lui Viorel Donciu, fost şef al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor Maramureş, acum împuternicit pe aceeaşi funcţie la Suceava, pentru luare de mită în formă continuată (trei acte materiale), cumpărare de influenţă şi acces ilegal la un sistem informatic.
Conform procurorilor, în 4 februarie 2021, Donciu, în calitate şef al SPCRPCIV Maramureş, ar fi cumpărat influenţa unui consilier de la Consiliul Judeţean Maramureş, pe care acesta pretindea că o are pe lângă anumite persoane, astfel încât Donciu să fie desemnat în continuare în aceeaşi funcţie.
Numirea în calitate de şef al SPCRPCIV Maramureş expira în data de 15 februarie 2021.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






